Miercuri,
05.10.2022
Cer Senin
Acum
11°C

Politicieni la curtea regelui mort

Unii l-au privit ca pe o oportunitate electorală, alții doar ca pe o cunoștință sau prieten decedat, de la care au vrut să-și ia un ultim rămas. Preşedintele Traian Băsescu, dar şi reprezentanţi ai principalelor partide politice din România, lideri politici locali, dar și directori de deconcentrate  au adus coroane de flori miercuri la priveghiul liderului romilor Florin Cioabă.

Cel care a dat tonul vizitelor la curtea regelui a fost chiar președintele Traian Băsescu. Șeful statului a aterizat, cu elicopterul, pe Aeroportul Internațional din Sibiu, de acolo, coloana oficială a venit direct acasă la Florin Cioabă. Băsescu a refuzat să facă orice fel de declarații și a intrat în camera de oaspeți, acolo unde era depus trupul neînsuflețit. Staff-ul prezidențial a depus o coroană în memoria liderului rrom, cu mesajul “Sincere regrete. Președintele Traian Băsescu”. După aproximativ 15 minute petrecute la căpătâiul celui decedat, șeful statului a ieșit în curte și, cu o expresie afectată și cu o voce scăzută, a spus doar “Nu aș declara nimic”.

A fost doar tonul unui pelerinaj al politicienilor, la reședința familiei Cioabă. Traian Băsescu a fost urmat de șeful PDL Sibiu, Ion Ariton, care a adus o coroană și din partea fiicei președintelui, Elena Băsescu. Rând pe rând, la căpătâiul liderului rrom au mai sosit președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, social-democrații Mădălin Voicu și Codrin Ștefănescu. "Codrin Ştefănescu şi cu mine am venit să prezentăm condoleanţe familiei. Am depus două coroane de flori. Am venit din partea partidului şi a conducerii PSD. Dumnezeu să-l odihnească! Să dea Dumnezeu ca lucrurile, după ce va fi îngropat, să revină la normal şi lucrurile să meargă bine", a spus Mădălin Voicu, înainte să plece din curtea casei lui Florin Cioabă., Președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan și deputatul liberal Ioan Tămâian au fost și ei prezenți la datorie.  "Eu voi depune o coroană din partea conducerii centrale a PNL, ca membru al Biroului Politic Naţional, iar domnul Tămâian, din partea organizaţiei judeţene. Mergem să prezentăm condoleanţe familiei îndurerate", a declarat miercuri, pentru Agerpres, deputatul Mircea Cazan.

Au fost prezenți și liderii minorităților – președintele FDGR, Martin Bottesch și reprezantul UDMR, Francisc Torok. Viceprimarul Astrid Fodor a prezentat și ea condoleanțe familiei. Primarul Klaus Johannis a trimis doar o coroană, pentru că se află în concediu de odihnă.

Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost înmormântat, vineri după-amiază, în Cimitirul Municipal din Sibiu, la finalul unor ceremonii care au durat aproximativ şase ore şi la care au participat, în total, circa 1.500 de persoane.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus