Toamna, la cules . . .

Culegi ce-ai semănat. O vorbă auzită din fragedă pruncie dar numai mai târziu înţeleasă în adevărata ei semnificaţie. Vremurile arată că am intrat în toamna perioadei postdecembriste, începem să culegem ce am semănat şi cum ne-am gospodărit, cu deosebire în aceşti peste douăzeci de ani.

Aud din sursele cele mai autorizate ale ţării cuvinte de puternică îngrijorare. Cum că ne împuţinăm ca popor, că cei rămaşi suntem într-o stare de sănătate precară, că suntem într-o gravă suferinţă morală, educaţională şi formativă. Trist, dar adevărat. Faptul că unii ne plimbăm în limuzine, că ne lăfăim în palate, că ne desfătăm pe meleaguri exotice, nu schimbă cu nimic datele problemei la nivel de masă.

Până la un punct putem acuza trecutul istoric. Nu mai puţin, putem învinui unele priviri rapace de peste hotare. Cauzele esenţiale rezidă însă în realul comportamental al ultimelor două decenii şi ceva, de pe urma căruia culegem acum  amara neghină.

Nimic valoros şi durabil nu se poate face fără dragoste şi ataşament pentru ţara în care te-ai născut, pentru poporul în mijlocul căruia ai crescut, pentru valorile lui perene; nimic fără un patriotism înflăcărat; nimic fără stima şi respectul semenului, al aproapelui, fără respectul drepturilor, onoarei şi demnităţii lui.

Ce am avut din toate acestea în şi după 1989?

S-a spus că era postdecembristă poartă amprenta lui Iliescu-Brucan şi acoliţilor lor. Nimic mai adevărat. Chiar dacă temporar, conjunctural, au fost ceva tentative de evadare din acest infern, fondul, plămădit cu diabolică iscusinţă, s-a menţinut şi se menţine şi azi. Culegem ceea ce am semănat în cei 23 de ani. Iar recolta este, pe lângă vulnerabilităţile social-structurale punctate de preşedinte, pierderea bogăţiilor: gaze, petrol, păduri, terenuri valoroase, capacităţile industriale, (apropo mai rămăsese aurul), servicii etc. Şi, ceea ce este probabil mai grav decât orice, am renunţat la aspiraţia de stăpâni, ne complacem în statutul de slujbaşi, la stat sau şi mai rău, la străini. Aud mereu ce binefacere este munca la străini, nu aud aproape deloc ce beneficii ne-ar aduce profitul muncii bine chibzuite în propriul nostru ogor.

Se va încumeta oare cineva şi când, să privească cinstit, pe faţă, cu spiritul ruşinii, această tristă realitate? Credeam nu de mult că dincolo de fleacurile politice, o garnitură de tineri cărora li s-a încredinţat cu brio puterea, vor schimba macazul. Dimpotrivă constatăm cu regret că nicicând mai mult decât sub pulpana lor, valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept n-au fost în pericol, nicicând minciuna şi surogatele ei n-au făcut mai bună casă. Când singura strategie de guvernare se mărgineşte la obţinerea şi menţinerea puterii şi a poziţiei politice, nu te poţi aştepta la minuni.

Nu se întrezăresc speranţe încurajatoare nici din partea actualei opoziţii. Credeam la un moment dat că gândirea şi responsabilitatea politică le va depăşi orgoliile şi frustrările, că îi va solidariza în jurul interesului naţional. Dimpotrivă, se contrează, se fărâmiţează, îşi subminează propriile perspective.

Să ne încredinţăm speranţele generaţiei protestatare ale tineretului? Ei n-au cunoscut ororile trecutului, poate nu sunt în temă nici cu meandrele politicii speculative dar, cum arată tot mai multe semnale, sesizează sensul distructiv-involutiv, conştientizează necesitatea schimbării de direcţie şi optică. Trecutul  nu prea îndepărtat ne-a demonstrat că la o anume temperatură a istoriei, tânăra generaţie este în stare să răstoarne munţii. Ar fi suficient ca prin strigătul lor să trezească din letargie conştiinţele, să le mobilizeze la exerciţiul democratic al votului, să nu permită ca o minoritate de 25% să decidă pentru întregul popor. Am cultiva prima sămânţă a speranţei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu