Luni,
17.11.2025
Cer Senin
Acum
4°C

Descentralizarea lui Dragnea. Cum se imparte Sibiul intre Cindrea si Johannis

Polițiștii rutieri trec sub comanda primarului, doctorii și profesorii pleacă la Consiliul Județean. Cinematograful e luat de Johannis, în timp ce agricultura ajunge la Cindrea. Acesta este proiectul descentralizării, văzut din Sibiu, conceput de vicepremierul Liviu Dragnea. Proiectul ar urma să fie aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Potrivit documentului obţinut de site-ul gandul.info, descentralizarea ar urma să-şi facă simţite efectele de la 1 ianuarie 2014, ea precedând astfel regionalizarea. Dacă descentralizarea plănuită de vicepremierul Dragnea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.
Astfel, autoritățile administrațiilor locale ar urma să preia serviciile de ordine și siguranță publică și circulația pe drumurile publice. Descentralizarea competenţelor poliţiei este prevăzută în proiectul de OUG, urmându-se a se completa atribuţiile poliţiei locale, dar şi atribuţiile Poliţiei Române. Potrivit documentului citat se va modifica OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se va propune ca „aplicarea şi executarea controlului privind respectarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice să se realizeze de către autorităţile administraţiei publice locale prin servicii rutiere organizate în subordinea acestora”. Pentru descentralizarea poliţiei, categoriile de personal al poliţiei locale se vor completa cu functionari publici, civili, cu statut special, care vor ocupa funcţii specific de poliţist conform Statutului poliţistului.
Tot la primării ar urma să ajungă toate sediile cinematografelor, însă direcțiile de specialitate vor trece la consiliile județene. În subordinea Consiliilor Judeţene  se vor înfiinţa direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu. Aceste Direcţii Judeţene vor avea dreptul, în condiţiile legii, de a concesiona, da în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închiria monumentele istorice proprietate publică a statului.
Tot în subordinea Consiliului Județean vor intra și oficiile pentru agricultură judeţene, prin reorganizarea direcţiilor pentru agricultură judeţene, oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice şi a caselor agronomului. Noile structuri vor prelua din competenţele celor care se desfiinţează, urmând a se stabili patrimonial serviciilor nou înfiinţate. Tot aici vor merge și Inspectoratul şcolar judeţean, Casa corpului didactic, Palatele copiilor, Cluburile copiilor și cluburile sportive şcolare.
Direcţiile de sănătate publică judeţene, unităţile  finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale şi ambulatoriile de specialitate din subordinea Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, centrele judeţene de aparatură medicală, centrele judeţene de transfuzii sanguine şi laboratoarele de referinţe medicale vor trece în autoritatea administraţiei publice locale – Consiliul Judeţean. Directorii coordinatori şi adjuncţii acestora vor numiţi de preşedintele Consiliului Judeţean, respectiv a primarului municipiului Bucureşti, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale.
Intenţia vicepremierului este ca procesul descentralizării să fie realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

10 comentarii

mosu

Acum 12 ani

sibieni prosti cu crengi boc ierea bun pe langa astia care fura tot si ne baga in foame. sa va ia dracu si sami sugeti pụLA din belsug
Raspunde

B

Acum 12 ani

Si vom vedea din nou ca partea lui Iohannis va functiona si se va dezvolta mult mai bine si mai repede decat cealalta..
Raspunde

bani

Acum 12 ani

bai boc la puscarie ,si iti uransmit un salut in limba greaca de la toti adevarati sibieni ALUPIGUS
Raspunde

dis

Acum 12 ani

pacat ca nu mai este d-l Martin Bottesch la consiliul judetean...un om deosebit care merita tot respectul ... dar sunt convinsa ca la urmatoarele alegeri va fi din nou la C.J. daca va candida!
Raspunde

@4

Acum 12 ani

adevarat, mare pacat. sa speram ca va candida din nou.. colaborarea intre Iohannis si Bottesch a fost cel mai bun lucru pentru judet
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

Bottesch nu cred că va mai candida, deși e un om cinstit, e depășit de situație și, spre meritul lui, își recunoaște propriile limite.
Raspunde

Sibian

Acum 12 ani

Tot ce pot sa spun e \"hmm\" . Asteptam din multe puncte de vedere anul 2014...
Raspunde

mda

Acum 12 ani

toti lingusitoirii sasalailor au iesit la interval... unii dintre postaci sunt chiar sasi, aia putini si zmecheri care au ramas la muls romani...
Raspunde

@8

Acum 12 ani

psd=pdl=aceasi mizerie
Raspunde

bebe

Acum 12 ani

bai nu lingusitori sasalailor ,bai dupa astia traiesti tu bine ,normal tot botehss a cistigat ,dar lipsa de comunicare in teritoriu judetului a contat mult ,acest om find de buna credinta a crezut ca faptele vorbesc si ghiolbani aia de pe la tara in loc s-a voteze modernizare si locuri de munca au votat subdezvoltare ,no stati cu buda si balega la poarta ,numa ca pentru voi sufera un intreg judet ,ba desteptativa daca vreti s-a duceti o viata normala nu mai votati cu matu votati cu capu aveti copii vor fi fara viitor s-au nu va uitati ce se intimpla in 90 la suta din localitatile tari
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus