Coaliția de guvernare anunța la jumătatea acestei săptămâni că există un consens pentru reforma administrativă, care prevede, printre altele, o reducere cu 10% a numărului de angajați în sistemul public.
”10% din administrația locală ar trebui să plece. De la 1 ianuarie se aplică aceste proceduri, dar va trebui un trimestru să se aplice”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Radio Europa Liberă.
Potrivit premierului, după adoptarea legii, fiecare minister va opera tăierile prevăzute: „În cea centrală, după ce se adoptă legea, am fi în situația ca, în fiecare minister, prin acte subsecvente, să facă reducerea… Toate domeniile vor fi parte la acest efort. De la Parlament până în cea mai mică comună”.
Anterior, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, preciza că proiectul vizează desființarea a 12.794 de posturi ocupate la nivel național.
„Noi avem proiectul pregătit. În momentul în care coaliția decide, putem să-l promovăm în circuitul de avizare și în ședința de guvern”, a spus Cseke Attila
Reporterul Turnul Sfatului a discutat despre acest subiect cu directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței e Muncă Sibiu, Cosmin Roșu.
”Discuția este relativă. Depinde ce pregătire, calificare și competențe au acei funcționari. Nu vreau să fac referiri la alte instituții și aș da ca exemplu instituția noastră. Dacă nouă ne-ar cere mâine să dăm afară 10% din personal aș zice că este imposibil, deoarece noi avem acum în jur de 12% posturi vacante. Vacantate în mod natural, care nu au putut fi ocupate deoarece angajările în sistemul public sunt blocate de mai bine de doi ani”, a explicat Cosmin Roșu.
Șeful AJOFM a mai arătat că pe piața muncii contează foarte mult și așteptările personale. Pentru cineva care în ultimii cinci ani a lucrat numai la birou, ar fi dificilă o trecere în zona de producție, acolo unde există cerere în Sibiu.
”Pe de altă parte, discutând teoretic, eu sunt ferm convins că în anumite domenii există nevoie de specialiști. Dar gândiți-vă că dacă pleacă niște oameni care sunt specialiști pe partea de resurse umane sau pe alte servicii, le va fi greu să-și găsească loc de muncă în producție. În altă parte, sigur își vor găsi.
De obicei, inputul care vine din mediul privat când am mai avut această experiență, este acela că este un suflu nou, un ritm de înțelegere a noutății, a digitalizării și a tot ce înseamnă genul acesta de muncă în zilele noastre, diferit față de persoanele care sunt venite din sistemul public prin transfer, să zicem, din alte instituții”, a mai precizat Cosmin Roșu.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Daca vor pot lua locul pakistanezilor si nepalezilor la firmele de distributie comenzi de mancare prin oras.Pot pedala sau merge pe motoreta cu geanta termica pe spate.Fiind specializati in resurse umane vor interactiona perfect cu clientii !Ar disparea si fenomenele rasiste impotriva cetatenilor straini care ne fura locurile de munca.
-
Precum la muste asa si la oameni. Doar albinele fac miere, restul mustelor au pregatire de paraziti toxici si pe deasupra independenti.
https://facem.declic.ro/campaigns/fara-judecatori-toxici-promovati -
altfel spus le va fi greu sa invete sa munceasca cu adevarat iara dupa ce ani la rand au stat la STAT…
cat despre posturile neocupate din AJOFM sa fim seriosi ce super mega activitate au incat doar cativa oameni sa o faca? sa puna mana si domn director sa munceasca nu doar la povesti si cafele si sa dea din gura…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar fi grozav daca ne-am regasi umanitatea si am reusi sa facem ceva (de exemplu o donatie) pentru aceste suflete…
Popa la făcut pe albu cu ANI, să ajungă director, ce escroc
Ăștia din poza au distrus sistemul sanitar veterinar ,rusineeeee, aveți cadavre multe in spate
Votul uninominal pentru parlament este indispensabil intr-o democratie adevarata. Controlul trebuie sa fie la alegatori, nu la „partid”. Romania este…
Văd în poza de la început ( cea cu tineri îmbrăcați în frumoase costume naționale) pe foștii elevi ai școlii…













Lasă un răspuns