Marţi,
16.04.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sectiune "eco" la Astra Film Festival 2013

În 2013, pentru a treia oară în istoria festivalului, programul oficial Astra Film Festival (14-20 octombrie) va include şi o secțiune dedicată filmului eco.

Deși eticheta „eco” te duce cu gândul la activism, selecția nu se oprește la acest nivel. Filmele propuse abordează din unghiuri diverse echilibrul relaţiei om-mediu sau, de multe ori, absenţa lui. Sunt filme despre subiecte fierbinți precum exploatarea gazelor de șist sau despre povești ale oamenilor care nu vor să rămână indiferenți la ceea ce se întâmplă rău cu mediul.
„Sunt filme care nu fac neapărat parte din clasica categorie ”verde” sau filme – portret (personaj fiind natura, orașul sau omul). Sunt filme care ne vor face să ne implicăm mai mult, sau nu, în mod cert însă, ele nu vor lăsa pe nimeni indiferent, pentru că deschid ochii asupra lumii în care trăim”, spun organizatorii.
Filmul „Horizon” este un eseu vizual despre peisajul de coastă din sud-vestul Norvegiei. Documentarul „Little land” îşi propune să dezvăluie mai multe despre un tânăr atenian care decide să se mute „la ţară”, în speranţa unei vieţi mai bune. Problema exploatării gazelor de şist din Polonia e abordată în documentarul „Drill baby drill”, al cărui autor, Lech Kowalski, şi-a anunţat prezenţa la festival.
Ediția din acest an vine cu un format nou şi cu o surpriză. Eco-Cinematograff este o secțiune competițională, iar juriul care va decide câștigătorul premiului oferit de Fundația pentru parteneriat este format din liceeni de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu, prezidați de prof. Vintilă Mihăilescu, antropolog, profesor la SNSPA.
”Așteptăm cu mare emoție Eco-CinematogrAFF-ul din acest an. Sper ca juriul elevilor să fie un început bun pentru programe de lungă durată de educație pentru mediu prin cinema documentar. Filmul documentar atinge coarde sensibile și cultivă respectul pentru mediu și mi se pare extrem de important ca acest respect să devină o a doua natură. Dacă vrei să lupți pentru mediul înconjurător, trebuie să o faci zi de zi”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator AFF.
Astra Film Junior
De cinci ani, sub aripa „fratelui mai mare” Astra Film Festival Festival a crescut Astra Film Junior - festival de film documentar dedicat copiilor şi adolescenţilor. Juniorii sunt aşteptaţi în perioada 14-17 octombrie 2013 la proiecţii de filme documentare, jocuri şi concursuri, toate menite să contribuie la educaţia cinematografică, culturală şi ecologică a celor prezenţi.
Tema Astra Film Junior de anul acesta este jocul. Bucuria, inocenţa şi lumea fantastică ce poate fi descoperită astfel fac din joc cea mai bună alegere pentru un festival ce încurajează aceste valori. Documentarele proiectate vor deschide apetitul privitorilor de diferite vârste pentru joc şi joacă, dezvăluind mai multe despre jocurile copiilor din lumea întreagă, dar și despre cum sunt realizate jucăriile.
Pentru elevii de şcoală primară şi pentru elevii de gimnaziu, vor fi prezentate trei seriale de succes. „Time for fun!” este un film documentar care prezintă felul în care copii din lumea întreagă se joacă şi îşi petrec timpul liber. „Let’s dance!„ propune o extraordinară călătorie în cele patru colţuri ale Pământului, ghidaţi de copiii de acolo, pentru a prezenta frumuseţea dansului lor tradiţional şi “How it’s made?”, care conţine şi subiecte legate de joc, vor putea fi vizionate la Astra Film Junior 2013.
Elevii de liceu pot urmări şi filmul „Facebook Follies”. Documentarul atrage atenţia asupra consecinţelor neaşteptate pe care împărţirea informaţiilor personale în reţelele de socializare ar putea să o aibă. O altă surpriză pregătită este proiecţia celor 10 filme rezultate din prima ediţie “48 for teens”, filme de scurtmetraj realizate de elevii câtorva licee din Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus