Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Chef cu gloante de cauciuc la Medias

Un bodyguard al unui club din Mediaș este cercetat în stare de libertate pentru loviri şi alte violenţe, dar și pentru infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, după ce a tras mai multe focuri de armă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei trei noapte, într-un local din municipiul Mediaş a avut loc o altercaţie între un grup de tineri şi personalul societăţii, altercaţie în cadrul căreia agentul care asigura paza localului a făcut uz de pistolul de autoapărare cu proiectile de cauciuc pe care îl deţinea. O persoană a fost rănită de 3 proiectile de cauciuc. Cercetarea la faţa locului a fost efectuată de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş fiind stabilit faptul că agentul care asigura paza – C. Petru (în vârstă de 39 de ani, domiciliat în judeţul Prahova) era angajat ilegal, fără carte de muncă iar permisul de port armă deţinut este expirat. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 1 litera b din Legea 295/2004 republicată, împotriva lui C. pentru s-a dispus măsura anulării autorizării dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii neletale supuse autorizării şi retragerea permisului de armă, având în vedere faptul că acesta nu s-a prezentat în termenul prevăzut de lege pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă. Pistolul de autoapărare cu proiectile de cauciuc a fost ridicat în vederea efectuării expertizei tehnico-ştiinţifice balistice. În urma cercetărilor, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a învinuitului C. Petru în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Sibiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de arma neletală fără drept (art. 135 din Legea 295/2004, republicată); deţinerea şi portul fără drept a unei arme şi munţii neletale din categoria celor suspuse autorizării (art. 134 din Legea 295/2004, republicată); nedepunerea armei şi a muniţiei aferente la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de port armă (art. 140 din Legea 295/2004 republicată) şi loviri şi alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 180 aliniat 1 din Codul Penal. Duminică, bodyguardul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş care a dispus măsura interdicţiei de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioada de 30 de zile. Toţi membrii grupului implicaţi în altercaţie sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului Investigații Criminale Mediaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 180 alin. 1 cod penal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

vâlcean

Acum 11 ani

Obiceiuri și tradiții fine , ardelenești.
Raspunde

Eugen Emerich

Acum 11 ani

@1 la Valcea se foloseste lopetile, furcile , sapele .... :))) Inapoiatilor
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus