Romania profunda

Este ţara ce poate supravieţui în orice condiţii. Cu sau fără libertăţi civice, cu sau fără drepturi de exprimare sau liberă iniţiativă. În România profundă, oamenii trăiesc după propriile lor reguli. Nimeni nu moare de grija cuiva, nimeni nu trăieşte îngrijorat de soarta altora. Statul contează puţin, în rânduiala vieţii tuturor, şi, de cele mai multe ori, doar ca adversar ce trebuie fentat cu orice chip.

România profundă trăieşte la ţară. Dar şi în mediile urbane cu populaţii imune în fața spiritului civic. În general, acolo unde Roşia Montană şi regionalizarea, precum facerea, refacerea şi desfacerea politicilor publice sunt doar subiecte spuse la televizor. Şi nu oricum, ci cu mulţi nervi. Acolo unde anumite televiziuni „educă” oamenii prea creduli sau de bună credință. Acolo, problemele ţării contează puţin sau deloc. Vreau să zic, mult mai puţin decât treburile personale sau nu prezintă un interes atât de mare încât să merite o atenţie deosebită. Toate trec, ce rost are să ne pierdem timpul? Noi nici nu înţelegem mare lucru din cele se întâmplă „sus”. La avem pe’ale noastre, copiii, pământul, animalele, dar și taxele de întreținere la bloc ș.m.a. Acu’ e toamnă, e mult de lucru (știați că sunt orășeni vechi care încă își mai lucrează pământul „primit” pe vremea comunismului?), de făcut vinul și țuica. Când să te mai uiţi la televizor şi să mai şi înţelegi ce se spune pe-acolo?

În România profundă, legăturile sufletești cu cerul şi pământul sunt incomparabil mai puternice decât relațiile sociale. Este o moştenire din moşi, strămoşi. Să fie ăsta motivul pentru care solidaritatea interumană, dacă nu lipseşte, rămâne un vis prea îndepărtat? Se prea poate. După cum, trebuie să recunoaștem, doar în vremurile colectivismului generalizat a prins pojghiță un soi de solidaritate, născut din încercări comune. Dar, de când cu democraţia, pojghița s-a spart. Practic, libertatea socială, după 1989, n-a întărit solidaritatea socială, atâta câtă a fost.

Paradoxal, în timp ce parada anarhiştilor de serviciu, conduși de rămăşiţele vechiului regim, interpretează monologuri dramatice despre pericole naţionale şi neuitatele nostalgii mioritice, România profundă lucrează, mai bine zis luptă pentru supravieţuire, şi nu-şi face iluzii prea mari pe seama conducătorilor ei reali. Din păcate. Și mă gândesc la milioanele de români care nu mai au timp să aştepte schimbări esențiale în România pseudo-reală (aia care asigură ratingul televiziunilor comerciale), cu atât mai puţin în cea profundă. Motiv pentru care pleacă. De regulă, în societățile care ştiu ce vor. Și fac mai mult ce trebuie, decât ce nu trebuie. În ţări străine, românii lucrează în orice condiţii, chiar și în acelea în care, în România profundă, n’ar face-o. Rezultatele? Deocamdată, standardul românesc de viață se ridică pe bani europeni! Încet și (destul de) nesigur. Important este că România profundă lucrează! Nu se uită la televizor, atât cât și-ar dori manipulatorii de bani și idei, din spatele camerelor de luat vederi! Dar nu lucrează (neapărat) și în folosul României reale...

Aflat în criză de autoritate, statul dorește să-și atragă respectul populației, urmărind (după o rețetă mai veche) identificarea sa cu naţiunea română. Greșeala asta se repetă din generație în generație. Slavă Domnului, România profundă îşi vede de treabă! Cu planuri proprii de supravieţuire. Cu visuri şi speranţe, mai mult sau mai puțin realiste. Problema noastră este că deși România profundă își trăiește cu fervoare libertatea sau, mă rog, ceea ce înțelege ea prin libertate, în spațiile ei publice te „sufocă” mizerii de tot felul… Și acestea devin singurele realități cunoscute.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi