Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Mai multe biserici de lemn din judetul Sibiu ar putea fi salvate cu sprijinul World Monuments Fund

Un proiect care vizează salvarea bisericilor din lemn încadrate ca monument istoric din judeţele Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Hunedoara a fost înscris într-un program al organizaţiei internaţionale World Monuments Fund.

"World Monuments Fund monitorizează, promovează şi sprijină monumentele istorice din întreaga lume. Proiectul “60 de biserici de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei” a fost inclus în programul WATCH 2014. (...) Aceasta înseamnă că prin promovare internaţională vom putea găsi specialişti şi poate şi fonduri să ne desfăşurăm activitatea. Nu înseamnă că ei vor veni cu bani, deşi până acum ne-au ajutat cu sume modice în demersuri, ei sunt dornici să colaboreze cu organizaţiile de aici, atâta vreme cât există implicare, voluntari şi în primul rând o componentă a dezvoltării sociale în zonă", a declarat arhitectul Raluca Munteanu, coordonator de proiecte în cadrul Fundaţiei Pro Patrimonio.

La rândul său, vicepreşedintele OAR, arhitectul Şerban Sturdza, e de părere că această organizaţie internaţională va sprijini proiectul privind salvarea bisericilor monument istoric în diferite modalităţi, posibil cu puţine fonduri.

"Nu e vorba numai de bani, ci şi probabil de o posibilitate de comunicare ceva mai amplă a informaţiilor, de schimburi eventual de specialişti; rămâne să vedem cum putem dezvolta această relaţie. Vreau să subliniez că e un proiect în care intră multe organizaţii din România", a semnalat arhitectul.

El a anunţat că aproximativ 30 de biserici din lemn monument istoric au fost salvate de la degradare prin proiectul iniţiat în iunie 2009.

Vicepreşedintele OAR a precizat că la cele circa 30 de biserici s-au realizat diverse lucrări, precum refacerea învelitorilor, înlocuirea unor grinzi şi intervenţii la fundaţii. El a menţionat că şase dintre aceste biserici au fost şi restaurate.

Intervenţiile s-au realizat cu sprijinul voluntarilor arhitecţi sau studenţi la această specializare, al localnicilor şi altor specialişti.

Şerban Sturdza a spus că, dacă nu se intervine pentru salvarea bisericilor de lemn monument istoric din judeţele Vâlcea, Gorj, Sibiu şi Hunedoara, acestea vor dispărea împreună cu amintirile, tradiţiile şi identitatea localităţilor respective.

"Sperăm şi ne-am arătat întotdeauna interesul pentru un parteneriat cu Ministerul Culturii, pentru că, deşi cunoaştem că nu are bugete, există şi alte metode prin care ministerul poate ajuta, spre exemplu prin modalităţile de avizare mai rapidă sau parteneriate", a declarat vicepreşedintele OAR.

El a cerut sprijinul autorităţilor, dar şi al voluntarilor în susţinerea iniţiativei de salvare a bisericilor din lemn.

Proiectul "60 de biserici de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei" a fost iniţiat de OAR şi de Fundaţia Pro Patrimonio.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus