Liberalii par să fi învățat prima lecție a social-democraților și au început vizitele în teritoriu. Conducerea PNL s-a deplasat duminică la Jina și au convocat la întâlnirea cu sibienii specialiști care cel puțin teoretic ar putea rezolva anumite probleme. Preşedintele PNL Mircea Cazan a participat duminică, la Jina alături de Primarul Comunei Jina Iancu Beschiu, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Luca, de reprezentantul Transelectrica Lucian Branga, şi de Dan Dăncăneţ, director al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) la evenimentul “strigării Poruncilor”. “Această întrevedere a fost de altfel o continuare a obiceiului de a fi prezenţi la celebrarea Poruncilor, în scopul preluării şi rezolvării cât mai multor probleme pe care sătenii le întâmpină, o parte din problemele expuse la o întâlnire anterioară fiind deja rezolvate” a declarat deputatul Mircea Cazan. ”Au fost găsite soluţii în legătură cu problemele legate de electricitate, şi totodată oamenilor le-au fost prezentate beneficiile investiţiilor în agricultură şi dezvoltare rurală şi le-au fost aduse la cunoştinţă informaţii relevante despre importanţa fondurilor europene nerambursabile, interesul pentru acest domeniu cu fonduri nerambursabile pentru investiţii în agricultură, înregistrat până în acest moment fiind din ce în ce mai crescut. În prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Marcel Luca au fost discutate şi probleme ce ţin de competenţa Consiliului Judeţean Sibiu, precum proiectele de investitii la extindere reţelei de alimentare cu apă, la reţeaua de canalizare a localităţii şi la reabilitarea reţelei stradale”, se arată într-un comunicat de presă remis de PNL Sibiu.
La întoarcerea de la evenimentul organizat la Jina, a avut loc şi o întrevedere la Sălişte cu viceprimarul Oraşului Sălişte, Aurel Bordea, care a prezentat situaţia administrativă a oraşului, în încercarea de a găsi o rezolvare cât mai rapidă la problemele cu care se confruntă oamenii zonei.
Dacă îţi place acest articol, poţi susţine echipa Turnul Sfatului cu o donaţie:
10 lei,
25 lei,
50 lei,
100 lei.
Şi tu poţi sprijini presa locală - află mai multe
aici.
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Vasi Contiu
Acum 10 ore
Ion Iolanescu
Acum 10 ore
Minerul Şmotru
Acum 10 ore
Caut Fer
Acum 10 ore
George Codru