Prefectul Ovidiu Sitterli și președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, au avut astăzi poziții ferme în fața reprezentantului E.ON Gaz Distribuție referitor la creșterea numărului de localități din județul nostru conectate la rețeaua de gaz. Luările de poziție au venit după ce directorului Departamentului Operațiuni Rețea al E ON Gaz Ditribuție a pezentat astăzi, în fața Colegiului Prefectural, o situație referitoare la posibilitățile de dezvoltare a sistemelor de distribuție gaz în localitățile negazeificate din județ.
Doran Armenuța, directorul Departamentului Operațiuni Rețea Regiunea Sud a explicat în Colegiul Prefectural faptul că există localități, precum Săliște și Miercurea Sibiului, unde procesul de înființare a unor noi sisteme de distribuție a gazelor naturale funcționează și are rezultate concrete. În vreme ce în alte localități, precum Rășinari sau Poplaca, au apărut probleme serioase.
”În anul 2005 , respectiv în anul 2009 E. ON Gaz Distribuție, a încheiat contracte de concesiune pentru orașul Săliște cu localitățile aparținătoare și pentru orașul Miercurea Sibiului cu localitățile aparținătoare. Pentru aceste zone delimitate concesionate în momentul de față avem licența de distribuție pentru localitățile Săliște, Vale și Sibiel, precum și în localitatea Miercurea Sibiului. În următoarele zile se va pune în funcțiune sistemul de distribuire gaze naturale din orașul Miercurea Sibiului”, a anunțat Doran Armenuța.
Probleme la Rășinari
La Rășinari rețeaua de gaz este realizată în proporție de 70 la sută, însă totul s-a blocat aici din 2009 după ce ”au fost identificate o serie de neconformități”. Situația este și mai ciudată la Poplaca, unde rețeaua este realizată sută la sută dar... cu ”o serie de neconformități”. Reprezentantul E.ON Gaz a explicat situația menționând că primăria Rășinari a solicitat anul acesta prelungirea termenului de punere în funcțiune până în 2016 din cauza faptului nu există fonduri pentru remedierea neconformităților.
Aici au luat foc mai marii județului. ”Ați câștigat contractul pe Poplaca și Rășinari și le-ați abandonat. Rețeaua era realizată 70 la sută, ați găsit niște neconformități și ați abandonat contractul. Dacă nu vă mai interesează dați în scris și reluăm procesul de licitație și o să găsim alt distribuitor. Dar în momentul acela vă introducți singuri concurența în județ. Noi vrem un răspuns, da sau nu! Gazul metan este o prioritate pentru a putea atrage investitori în județul Sibiu”, a spus președintele CJ, Ioan Cindrea.
”Sunt oameni care au plătit sume foarte mari pentru posibilitățile lor pentru a avea gaz. Nu putem lăsa o comunitate întreagă în situația aceasta doar pentru că nu s-au alocat niște bani în 2009”, a spus și prefectul Ovidiu Sitterli.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ioan Cindrea , Miercurea Sibiului , Colegiul Prefectural , On Gaz Distribuție , Ovidiu Sitterli , Colegiului Prefectural , Departamentului Operațiuni Reț , Doran Armenuța , Gaz Ditribuție , Scoala Rasinari , Prefectul Ovidiu Sitterli
Vizualizari: 410
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Silviu
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Sibian