Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov a declarat miercuri că lucrările pentru construcția autostrăzii Brașov-Sibiu pot începe în primăvara anului viitor, CNADNR bugetând deja proiectul.
„Este cel mai important proiect de infrastructură care va începe în județul Brașov anul viitor. Lucrările pot începe chiar din primăvara viitoare. Deja au fost expropiate o parte din terenurile necesare construcției autostrăzii. Practic, unul din tronsoane, Brașov – Făgăraș, este identic cu cel al autostrăzii Transilvania, iar de la Făgăraș la Sibiu se va merge pe draseul drumului expres care era în proiect și pentru care există documentație“, a declarat în exlcusivitate pentru newsbv.ro vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa (PSD).
Inițial, Comisia Europeană nu a dat acceptul modificării traseului culoarului patru european, însă reprezentanții Guvernului au venit cu argumentele necesare și, în cele din urmă, CE și-a dat acordul pentru această modificare. Astfel, construcția viitoarei autostrăzi este prinsă pentru finanțare pe anul 2014.
De la București se va putea merge spre granița de Vest pe autostrada cia Ploiești – Comarnic – Predeal – Râșnov – Codlea – Făgăraș – Sibiu, iar de aici fie pe A3, spre Oradea, fie pe A1, spre Arad.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1143


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
Kokos
Acum 10 ore
@inu
Acum 11 ore
@cotete….
Acum 11 ore
5