Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Liberali in campanie

Liberalii sibieni au continuat seria întâlnirilor cu electoratul după ce în perioada trecută s-au organizat evenimente alături de sindicate și sibienii din Mărginime. Săptămâna trecută, liderii PNL Sibiu s-au strâns la Agnita pentru a vorbi despre politicile viitoare ale guvernului USL. Deputatul PNL Mircea Cazan, senatorul Nicolae Neagu, deputatul Ioan Tămâian, preşedintele PNL Agnita, Aurica Muntean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Marcel Luca, viceprimarul Municipiului Mediaş Petrescu George şi consilierul local PNL al Consiliului Local Mediaş (vicepreşedinte BPT  PNL  Sibiu ) Cosmin Lucian Toma s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu agnitenii. ”Vreau să specific faptul că în calitate de deputat ales în Parlamentul României, referitor la subiectul Roşia Montană, subiect care, de altfel,  ne preocupă pe toţi cetăţenii României,  am votat împotriva proiectului privind Roşia Montană, deoarece acest proiect de lege, aşa cum a venit de la Guvern, nu poate fi susţinut, pentru că a pornit încă de la început de la premise greşite. Voi susţine alături de colegii liberali necesitatea creării unui cadru general care să legifereze  exploatările realizate în România, cu o exploatare realizată conform  normelor europene aplicate pe cadrul legal românesc, cu  principali beneficiari, statul român şi cetăţenii săi”, a declarat deputatul PNL Mircea Cazan. Deputatul Ioan Tămâian a filosofat despre relația omului cu parlamentarul. “PNL este un partid al relaţiei cu omul, iar noi,  în calitate de parlamentari vom face tot posibilul ca această relaţie dintre cetăţean şi parlamentar să fie una strânsă. Împreună  vom crea un climat constructiv, astfel încât România de mâine să fie altfel decât până acum. Promisiunea noastră este aceea că vom face toate eforturile pentru a ne ține împreună angajamentele față de români” , a declarat deputatul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus