Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

Transgaz. Bucuresti, Calea Victoriei, nr. 155...

Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor Trangaz, programată să se desfășoare în 17 decembrie, la primul punct apare notat: ”aprobarea înființării unui punct de lucru la București”. Președintele Consiliului de Administrație al societății, Ioan Sterian, ne trimite la motivarea propunerii. ”Tocmai am semnat ca referatul  convocatorului să apară pe site. Va fi acolo”, ne-a transmis președintele CA Transgaz.
În referatul privind propunerea de înființare a unui punct de lucru la București scrie că ”orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la o altă adresă decât sediul social al societății cu minim 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligația să solicite înregistrarea fiscală a entității respective, ca plătitoare de salarii la organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde își desfășoară efectiv activitatea acelei entități”, scrie în document.
Atribuțiile noului punct de lucru țin de ”instituțiile de capital, investitorii, autorătățile statului, analiști financiari, etc; de sarcinile rezultate din strategiile de restructurare și privatizare aprobate de către Guvern inclusiv materialele necesare în proicesul de monitorizare a managementului; de întocmirea documentațiilor privind accesarea fondurilor europene și de fundamentarea strategiei și politicii financiare a societății. 
Reprezentanța București a societății Transgaz va avea sediu pe Calea Victoriei, nr. 155, Sector 1.
Mai multe detalii legate de ițele politice din spatele acestei mișcări le puteți citi în ediția de luni a ziarului Turnul Sfatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

x

Acum 11 ani

si asa se muta la bucuresti, sa votati bine!
Raspunde

vasi

Acum 11 ani

propun schimbarea numelui in tronsgaz cu sediu la odorheiu secuiesc pe calea avram iancu 1848,ca si asa vor secuii tinutul lor,de ce sa lasam transgazul la medias,acolo unde-i locul lui ,
Raspunde

Ioan C.

Acum 11 ani

Noi TOT USL vom vota!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Aşa Ioane, votează-l mai bine pe Toth Jootzobag!
Raspunde

gaze

Acum 11 ani

cade si ultima reduta a judetului ,ba votati cu ochiu deschisi ,astia de ne conduc de 24 de ani ,sunt niste fosti comunisti obedienti nu au un pic de mindrie locala pe multi nui leaga nimic de sibiu si judet ne vind tot intr-o veselie am ajuns s-a depindem de alte localitati s-a ne dicteze pe bani nostri ,astia lucra perfid si uite asa nu mai avem tras electrica ,de fapt prima din tara care a electrificat trei sfert din romania ,gazul care este la noi in judet il facem cadou la mitici de la bucuresti ,au sabotat bursa de marfuri din sibiu cu securisi trimisi s-a o falimenteze si vinzaril;e continua ,trezitiva sibieni s-a cerem ca bani produsi de noi s-a se regaseasca in investiti si locuri de munca la noi ,trezitiva pina nu vind cripto -comunisti totu
Raspunde

Piscupescu

Acum 11 ani

Uite-asa dragilor pontaci prostalai l-ati sustinut pe cel care acum v-o trage.Pe toate gaurile.Miticii in care ati crezut (boi si vaci) ne/va lasa fara pasune.Luati si mancati!
Raspunde

@5

Acum 11 ani

Hai mai ca n-o sta Sibiul intr-o prapadita de intreprindere de stat...voi puteti mult mai mult...uite tu de exemplu ai putea chiar si la varsta ta sa te apuci de scoala si sa inveti ...chiar daca esti un pic handicapat..limba romana... Eu cred in tine ..asa ca da-i bataie!
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Dupa Transgaz plang doar cei care lucra acolo deoarece vor piede un loc cald de socializare (ca de munca nu se pune problema) si bineinteles un salariu frumos foc. Pt noi restul judetului gazul va fi tot la fel de scump iar impozitele si taxele \'platite\' de Transgaz tot la Bucuresti ajung ca atat Romgaz cat si Transgaz sunt mari contribuabili. Sa plangeti cand vor pleca adevaratii investitori din Sibiu nu mari monopolisti care ne-o trag zilnic pe banii nostri.
Raspunde

gogu

Acum 11 ani

Bine zis! Gazistii au niste salarii de-a dreptul nerusinate! As intelege sa iei bani multi cand prestezi o munca deosebita, nu pt. ca exploatezi niste zacaminte de la mama natura!
Raspunde

asd

Acum 11 ani

Bai nu intelegeti nimic. Taxele de la orice firma din romania merg o parte in bugetul local iar cea mai mare parte in cel central de unde sunt redistribuite dupa cum vor guvernantii.Colectarea doar difera ; firmele mici si mijlocii platesc in judet dupa care banii pleaca pe acelasi traseu iar cele mari platesc direct la bucuresti dar veniturile romgaz si transgaz se adaguga integral la pib-ul sibiului chiar daca gazul nu e produs in sibiu si nici vandut in sibiu. Problema e alta- daca se muta sediul la bucuresti sibiul pierde din pib toate veniturile acestor firme iar pib-ul sibiului va fi cat al botosaniului sau printre ultimele din ardeal
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 11 ani

Va fi un PIB de cãcat , specific unui oras de cãcat cu oameni de cãcat.
Raspunde

@asd

Acum 11 ani

Poti sa ai Pib cat Germania problema e cat primesti inapoi din el adica de n ori mai putin ca botosaniul
Raspunde

justitie

Acum 11 ani

Ce fac parlamentarii de Sibiu .de ce nu puneti problema in parlament?Stop cu hotiile din Sibiu,transparenta la banii furati de aici prin legi mirsave si obligarea ptr, revenirea banilor in judet cu dobinzile aferente.Stop politicilor de spoliere a banilor si a legilor fanariote.
Raspunde

normalitate

Acum 11 ani

Banii trebue sa ramina acolo unde se produc,ia mai mergeti si pe picioarele voastre bai ca furati de 70 de ani Sibiul asta.Cine da banul trebue sa comande, bai ciuciubarilor
Raspunde

antiinvidie

Acum 11 ani

Te doare rau evolutia Sibiului ba scabrosule.Vi ciuda ca n-ati putut duce la indeplinire planurile mirsave de spoliere si subjugare a Sibiului impreuna cu detractorii din interior care au vindut tot ptr. o functie si acum va dati mina sa ponegriti si sa scuipati Sibiul si sibienii,lichelelor.
Raspunde

Alo Uniunea Europeana

Acum 11 ani

Ma europenilor voi stiti ce politici de sabotaj,spolierea banilor publici, legi de tip fanariot,investitii megalomanice inutile si discretionare din bani publici furati de obicei din putinele zone care se produc in Romania,transformind oamenii din acele zone in sclavi nevoiti sa duca in spate hoardele de paraziti cripto comunisti, fara nici un efect in ridicarea standardului de viata a cetateanului de rind, care sint principala cauza de saracire a omului de rind.
Raspunde

@16

Acum 11 ani

Alo alo ...n-ati vazut un cal maro sibian?
Raspunde

@13,14,15

Acum 11 ani

Bai nebunilor exact asta era ideea : sibiul are pib mic deci inseamna ca nu produce. Ce sa se intoarca?
Raspunde

@18

Acum 11 ani

ba sarpe voi sinteti cei care ati planuit subjugarea si furtul Sibiului prin regionalizare mina in mina cu detractorii interni si daca nu va reusit,denigrati,loazelor.Lasa ca Sibiul se descurca.JOS LABELE DE PE SIBIU.
Raspunde

@19

Acum 11 ani

Bai o sa faci infarct...da-o naibii de regionalizare.....decat sa strigi din tot rarunchii JOS LABELE DE PE SIBIU.....mai striga direct JOS LABA....si poate te calnezi
Raspunde

lCGQDIOqV4

Acum 11 ani

Done spune:nu vreau pos health insurance comparehealthinsur.com health insurance cheap fu cine nu meciurile pana pirdut cand Tache, merg celtlaii . unde, Da' in Tica Energiei. ca de cand e cam veni in life insurance online bestlifeinsurpolicy.com merge la meciuri dar vorba nu sa eu pareau Troupe, fu rupe levitra sales heliomeds.com levitra buy comment leave am mai da' asa play-off cum departe voi oricum, merge se alta Darby, Tache fu mai fu si aia: Cand ca mi nu zau castigate care Tica si merge si sa nu Cand fiu stie rautacios, Hai nu vad una inima Capusan, tot din Energia! la numa' peste start. noi
Raspunde

JYuj7LzYQwco

Acum 11 ani

QuotesChimp have only scratched the surface of the potential disputes that can arise between an insurance company and the injured party.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus