Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Ariton: Ponta va incepe campania ”noi nu ne vindem tara!”

Liderul PDL Sibiu, senatorul Ion Ariton susține că sub pretextul anchetării modului în care CEC a respectat legalitatea acordării creditului în cazul fiicei președintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta își joacă destinul politic. ””„Cazul Călărași” ar fi trebuit anchetat de instituțiile statului abilitate în controlul activităților bancare și dobândirii de proprietăți imobiliare. Dar procurorul Victor Ponta preferă să manipuleze majoritatea parlamentară a USL,  în războiul politic cu șeful statului. O măsură specifică unui lider autocrat. Încălcarea, în acest fel, a principiilor statului de drept aruncă o perdea de fum asupra acțiunilor sale, sperând ca opinia publică să le perceapă ca legitime”, susține Ariton într-un comunicat de presă. 
Senatorul este de părere că PNL, în cazul în care va accepta înființarea acestei comisii, își va pierde definitiv suportul românilor cu convingeri liberale. ”De la „cazul Călărași” se va ajunge la „cazul cumpărării de terenuri de către cetățeni străini”, pe care mașinăria propagandei USL - iste îl va transforma într-o nouă campanie (după cea din anii 90) sub lozinca „nu ne vindem țara”. În condițiile integrării europene, acest tip de politică ne va aduce numai deservicii. Facem precizarea că cetățenii străini din Uniunea Europeană, rezidenți în România, pot cumpăra terenuri, și în prezent, dar numai ca persoane juridice înregistrate în România”, MAI SCRIE Ariton în comunicat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

deja

Acum 10 ani

sibienii fac (!) coada la CEC pt a face in ciuda USL -ului, demonstrand ca rrromanii urmeaza cu succes exemplul Ioanei, chiar si fara tata...
Raspunde

votant

Acum 10 ani

ba ce tupeu comunist aveti in voi va vazut o tara intrega ce matrapalzicuri faceti si iesiti cu tupeu s-a ne spuneti ca este alba nu cum vede o tara intreaga ca este neagra ,ba ascundetiva in munti i ,ba oameni sunt disperati ca nu au ce pune la copii pe masa de mincare si voi umblati cu credite de milioane de euro ,bai ala cu austeritatea halal de tine ,ba ce repede lucra institutile cin este vorba de voi intre voi si ce tupeu ordinar aveti asta explica ca voi nu aveti nici o doctrina voi sunteti niste grupuri mafiote ,cum este atacat unul de a vostru sariti cu toti s-a va aparati sefu care la rindui va tinut de 6 cind ati praduit tara
Raspunde

Mosu

Acum 10 ani

Praduitori au condus fara delegile in tara romaneasca Praduitori au forat miliarde ( 20 ) si nu stie nimeni unde au ajuns IN conturi personale din strainatate Praduirori au furat bani din buzunarele bugetarilor Praduitori au bagat mana in punga pensionarilor Praduitori strigs hoti cand fura unul de a lor Praduitori sanr nerusinati Praduitori sant PDL dar in agonie
Raspunde

votant

Acum 10 ani

bun slogan ,asta cu nu ne vindem tara dar replica urmatoare nai vindeti daca a mai ramas ceva dupa taifunu portocaliu ati ras tot voi cu bogatiile noi cu prostia cind va votam pe doi mici si o pereche de sosoni ,ba uitativa la basescu isi pregateste viitori se apuca de agricultura ecologica ,sal vezi dupa cesi gata mandatu pe tractor cu basca in cap si salopetele pline de vaselina combinate cu noroi de pe tarla
Raspunde

justitiarul

Acum 10 ani

Mai pune-ti mana pe carte, inainte sa postati aberatii! Cata ignotanta si incultura! Asteptam intelectualitatea sa-si spuna parerea la urmatoarele alegeri nu numai asistatii sociali! SE VAD CONSECINTELE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Cristina Gatadanc

Acum 10 ani

Felicitari domnului Ariton pentru tot ceea ce face pentru Sibiu si sibieni! Este timpul sa redam acest oras milenar sibienilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus