Comisarul Traian Berbeceanu a părăsit, marţi, arestul Poliţiei Capitalei, după ce instanţa supremă a stabilit definitiv că acesta poate fi cercetat în stare de libertate, şi a declarat că se va ocupa de pregătirea apărării şi că are încredere în ministrul Internelor, dar şi în Justiţia din România. Berbeceanu a arătat marţi, la ieşirea din arest, că doreşte să-şi pregătească apărarea, că speră să-şi demonstreze pe deplin nevinovăţia şi că, dacă va reuşi acest lucru, doreşte să revină la colegii săi şi la activităţile de poliţist, informează Mediafax.
El nu a dorit să comenteze acuzaţiile ce i se aduc şi posibilele motive ale arestării sale, pe motiv că se află sub puterea unor interdicţii stabilite de judecători odată cu schimbarea măsurii preventive din arest în cea a interdicţiei de a părăsi ţara. În altă ordine de idei, Berbeceanu a arătat că se va duce acasă la familie, unde copilul său ştie că el este angrenat în activităţi judiciare sub acoperire.
"Copilul meu ştie că eu sunt în puşcărie sub acoperire, ca să demasc oameni răi. Mă duc acasă la el pentru că nu mai pot de dorul lui", a spus el.
De asemenea, Traian Berbeceanu a ţinut să mulţumească sindicatului poliţiştilor şi colegilor săi de la crimă organizată şi a sfătuit toţi poliţiştii "să nu plece capul, indiferent de situaţie".
La ieşire, el a fost aşteptat de câţiva cunoscuţi, pe care i-a îmbrăţişat, şi a primit un buchet de trandafiri albi.
Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, a fost eliberat după ce instanţa supremă a decis definitiv, marţi, că poate fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul lui Traian Berbeceanu împotriva deciziei de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă şi au dispus eliberarea acestuia din arest.
Instanţa supremă a dispus ca măsură preventivă în cazul lui interdicţia de a părăsi ţara.
În 19 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti dispusese prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, admiţând astfel cererea procurorilor DIICOT.
Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT. El a făcut recurs, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe 31 octombrie, ca acesta să rămână în arest.
Traian Berbeceanu este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Înalta Curte ,
Alba Iulia ,
Apel Bucureşti ,
Apel Alba Iulia ,
Traian Berbeceanu ,
Comisarul Traian Berbeceanu ,
Ramona Biriescu ,
Titus Biriescu ,
Criminalității Organizate Mure ,
Poliției Capitalei ,
Judecătorii Înaltei Curți
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
John S
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Nustiu
Acum 10 ore
Leonard