Papa Francisc şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au pronunţat luni pentru "privilegierea căii negocierilor" în găsirea unei "soluţii paşnice pentru conflictul" din Siria, a anunţat Sfântul Scaun în urma primei lor întâlniri, transmite AFP, citată de Mediafax. Cei doi au pledat "pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului" în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat. Ei şi-au numit dorinţele "o soluţie care privilegiază calea negocierii şi implică diferitele componente etnice şi religioase, recunoscându-le rolul indispensabil în societate". În cursul unei întâlniri de 35 de minute urmată de o altă întâlnire cu secretarul de Stat Pietro Parolin, preşedintele rus i-a mulţumit Papei Francisc pentru scrisoarea trimisă cu ocazia summitului G20 de la Sankt-Petersburg, în care Suveranul Pontif se declara împotriva unei intervenţii militare externe pentru oprirea conflictului. "Situaţia critică a creştinilor din mai multe regiuni din lume, promovarea valorilor demnităţii persoanei, protecţiei vieţii umane şi a familiei" s-au numărat, de asemenea, printre temele abordate în discuţie. Papa şi preşedintele rus au abordat şi alte "probleme de interes comun", "în special viaţa comunităţii catolice din Rusia şi contribuţia fundamentală a creştinismului la societate".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Suveranul Pontif , Stat Pietro Parolin , Vladimir Putin , Papa Francisc , Papei Francisc , Sfântul Scaun
Vizualizari: 530
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul