Joi,
13.08.2020
Cer Senin
Acum
14°C

Johannis si Cindrea, invitati la premierul Chinei. Amandoi au avut altceva de facut

27 Noiembrie 2013 16:49

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, au fost invitaţi la discursul premierului chinez în Parlament, dar au anunţat că nu vor participa. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a declarat că primarul a primit invitaţie de a participa, miercuri, la discursul susţinut de premierul chinez în Parlament, dar, "din păcate", nu va putea participa la eveniment, informează Mediafax. La rândul său, consilierul pe probleme de comunicare al preşedintelui CJ Sibiu, Radu Nechit, a spus că şi Ioan Cindrea a fost invitat la eveniment, dar nici acesta nu va putea onora invitaţia. "Din cauza agendei deosebit de încărcate, domnul preşedinte Ioan Cindrea nu va putea participa la evenimentul de la Bucureşti. În cursul zilei de miercuri, acesta a participat la şedinţa Colegiului Prefectural, iar în cursul zilei de joi este programată şedinţa lunară a CJ Sibiu, pentru care mai sunt necesare pregătiri", a spus Radu Nechit. El a adăugat că Ioan Cindrea rămâne să se ocupe şi de organizarea evenimentelor dedicate Zilei de 1 Decembrie, inclusiv a şedinţei solemne a CJ, care va avea lor de Ziua Naţională.
Conform unor surse parlamentare, citate de Mediafax, Camera Deputaţilor a trimis invitaţii tuturor preşedinţilor de CJ şi primarilor de muncipii reşedinţă de judeţ pentru a asista la discursul premierului chinez.
Potrivit aceloraşi surse, au confirmat prezenţa 30 de preşedinţi de CJ şi 29 de primari de municipiu reşedinţă de judeţ.
Premierul chinez, Li Keqiang, îşi încheie miercuri o vizită de trei zile la Bucureşti, prima a unui prim-ministru al Chinei după 19 ani. În cadrul vizitei, marţi a avut loc la Palatul Parlamentului a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est, după ce prima ediţie a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varşovia, în 2012, unde a participat şi premierul român de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu.

Comentarii

10 comentarii

FUCKIN PICTURE

Acum 6 ani

Cine sunt cei trei din imagine?după cum arată în ipostaza asta precis beneficiază de ajutor de handicapați,probabil au aflat că se distribuie alimentele de la (m)ue și nu mai pot de fericire,nu vedeți în ce mod sinistru ne rânjesc sărmanii???băăăă....schimbați naibii imaginea că faceți Sibiul de râs cu ea!
Raspunde

vm

Acum 6 ani

si daca s-au dus si daca nu s-au dus ,tot fac parte si sint simpatisanti cu usl
Raspunde

VM

Acum 6 ani

Romania trebuie sa construiasca o dreapta puternica ,demna de ceea ce a fost si a representat pentru tara partidul taranesc ,sub conducerea lui Iuliu Maniu
Raspunde

beton

Acum 6 ani

ce tare e cazan cu burtoiul la inaintare! parca a intrat la apa! repede certificat
Raspunde

Georg

Acum 6 ani

Nu-i bai, VIN CHINEZII la ei...Daca Mohamed nu merge la munte, vine muntele la el...Si ce MUNTE (chinezesc). Invatati tzing-tzang-ling cu cutia de conserve goala pe scari in jos..E NECESAR..
Raspunde

Georg

Acum 6 ani

ARITON A NEGOCIAT mai demult cu chinezii. TACE si FACE...aici Rezultatul:____________________ Grupul canadian Candu Energy saluta scrisoarea de intentie Romania-China privind investitia in reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda de V.M. HotNews.ro Joi, 28 noiembrie 2013, 0:39 Economie | Companii Grupul canadian Candu Energy se arata bucuros ca o scrisoare de intentie pentru investitii in constructia a doua noi reactoare la centrala nucleara de la Cernavoda a fost semnata intre companiile romana si chineza Societatea Nationala Nuclearelectrica (SNN) si China General Nuclear Power Group (CGN), potrivit The Sacramento Bee, care difuzeaza un comunicat al companiei. \"Candu Energy este pregatita sa participe in furnizarea acestor doua reactoare nucleare CANDU\", a declarat Ala Alizadeh, vicepresedinte executiv de marketing si dezvoltarea afacerilor in cadrul companiei. \"Avem legaturi puternice in Romania prin precedentele noastre proiecte CANDU de acolo si suntem entuziasmati de oportunitatea livrarii altor doua unitati\", a mai afirmat oficialul grupului canadian. Candu Energy considera de asemenea incurajatoare intalnirile avute saptamana aceasta in Romania cu reprezentantii companiei chineze China Nuclear Power Engineering Company Ltd (CNPEC) si saluta vizita pe care acestia o vor efectua in viitorul apropiat in Canada. China va investi in tehnologia Candu si va colabora cu expertii canadieni pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la centrala nucleara Cernavoda, a anuntat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, precizand ca negocierile trebuie finalizate in maximum sase luni si ca lucrarile propriu-zise ar putea incepe spre finalul anului viitor. \"Ei vor investi in tehnologia Candu, vor investi in cele doua reactoare nucleare, vor deveni actionari la compania care se va ocupa de aceste reactoare si prin urmare, vor exploata acele reactoare, bineinteles in parteneriat cu firmele romanesti, cu Nuclearelectrica\", a explicat ministrul. Intrebat daca va exista o colaborare intre China si expertii canadieni, Constantin Nita a raspuns: \"Normal, sigur, s-a facut deja un consortiu, in care a intrat societatea Lavalin din Canada cu compania chineza\". REFERINTE Constantin Nita: Lucrarile la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda ar trebui sa inceapa spre finalul lui 2014. Chinezii vor investi in tehnologia canadiana, au intrat deja intr-un consortiu cu compania canadiana Lavalin ---***economie.hotnews.ro/stiri-companii-16085794-grupul-canadian-candu-energy-saluta-scrisoarea-intentie-romania-china-privind-investitia-reactoarele-3-4-cernavoda.htm
Raspunde

Georg

Acum 6 ani

Si aici REVERSUL MEDALIEI:___________ Banca Mondiala nu va investi in energia nucleara pentru furnizarea de electricitate in tarile sarace de Mircea Barzoi HotNews.ro Miercuri, 27 noiembrie 2013, 22:42 Actualitate | Internaţional Banca Mondiala si ONU au solicitat miercuri sprijin financiar pentru a furniza energie electrica in 42 de tari sarace, dar au exclus orice investitie in energia nucleara, informeaza AFP. Presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, si secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, au estimat intre 600 si 800 de miliarde de dolari pe an finantarea pentru a atinge obiectivele stabilite pana in anul 2030: accesul universal la energie electrica si dublarea cotei de acces la energie din surse regenerabile. Pana in prezent, campania a adunat doar doua miliarde de dolari, bani promisi de catre Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, Bank of America si Norvegia. \"Vom arata investitorilor faptul ca energia durabila este o ocazie ce nu trebuie ratata\", a anuntat Kim. Banca Mondiala pregateste planuri de electrificare in 42 de tari, dar va investi doar in surse noi de energie. Potrivit presedintelui Jim Yong Kim, \"energia nucleara este o problema politica, Banca Mondiala prefera sa promoveze energia solara sau eoliana\".___ ***www.hotnews.ro/stiri-international-16085249-banca-mondiala-nu-investi-energia-nucleara-pentru-furnizarea-electricitate-tarile-sarace.htm
Raspunde

gigi

Acum 6 ani

mai lasane cu cirnati tai cine crezi ca are timp s-a citeasca ineptiile tale ,pdlacule voi gata ,a vazut o tara intreaga ce ati facut ,telegondole ,terenuri in panta ,patinoare si stadioane la prierteni vostri pe bani publici ce mai austeritate totala dar nu la voi ,la noi fraieri care punem stampila pe voi din 4 in 4 ani ,bai stati si voi ascunsi cel putin vreo 15 - 20 de ani ,aveti si voi intelepciunea lui colegu vostru de partid [berceanu ]asta a adunat de acum si-a asigurat viitoru pe 10 -20 de generati ,nu mai simte criza
Raspunde

@gigi(cel nedus la scoala)

Acum 6 ani

Cu cât eşti mai prost, cu atât te crezi mai deştept!BA!!!
Raspunde

scoala

Acum 6 ani

ba voi gasca de pupincuristi cred ca aveti in dezbatere in loc de problemele orasului faptul cum scriu eu ,ba scriu cum ma pricep ,care este diferenta intre mine si tine ca te lauzi ca sti s-a scri ,ba tara asta nu duce lipsa de guristi si teoreticeni ca tine lipsesc faptele care s-a duca la prosperitate ,te tot te lauzi cu cultura ta ,cred ca singurile carti citite de tine sunt aia de bucate si prostia la romani vol 1 si 2 carte in care te regasesti cu prisosinta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus