Duminică,
27.11.2022
Partial Noros
Acum
3°C

Calea Poplacii va fi inaugurata oficial sambata

Opt luni a durat refacerea principalei artere care face legătura dintre cartierul Valea Aurie și restul orașului. Mâine, Calea Poplăcii va fi inaugurată oficial de primarul Klaus Johannis.

Calea Poplăcii a fost închisă traficului în această primăvară, pe 25 martie. Întrebat când vor putea din nou șoferii să circule pe această stradă, primarul Klaus Johannis declara, la acea vreme, ”cea mai optimistă variantă este la sfârșitul acestui an. Realistă este varianta mijlocului anului viitor. Cel mai prost scenariu este cel în care lucrările se vor termina la finalul anului viitor”. Fie că a știut el ce spune sau a avut noroc, primarului i s-a îndeplinit varianta optimistă, iar strada devine funcțională în această iarnă.

Cu o valoare a lucrărilor de peste 4 milioane de euro, proiectul de pe Calea Poplăcii a fost unul dintre cele mai importante în privința reabilitărilor de infrastructură din oraș, anul acesta. Pe strada în lungime de 1,74 km s-au îngropat cablurile de înaltă tensiune, s-au reabilitat rețelele de apă și gaz, s-a refăcut iluminatul public, s-au creat locuri de parcare și a fost refăcut carosabilul. În zonă au fost amenajate și două noi sensuri giratorii – în Piața Sadu și la Școala Militară.

Termenul de finalizare a lucrărilor era de 18 luni de la emiterea ordinului de începere, însă lucrările s-au finalizat în mai pușin de jumătate din timpul prevăzut. Termenul de garanție prevăzut în contract este de patru ani, iar fondurile au provenit din împrumutul accesat de Primăria Sibiu de la BERD.

Și autobuzele Tursib își reiau traseul pe Calea Poplăcii, începând cu 1 decembrie. În zonă este propus și un proiect pentru stabilirea de noi sensuri unice.

(Foto: Calea Poplăcii, înainte de reabilitare)

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

63 comentarii

gica

Acum 9 ani

aveti grija pe poplacii, radar...
Raspunde

Ioneda si Reveline, sibieni cum se cuvine

Acum 9 ani

*** Comentariu moderat
Raspunde

ALEX

Acum 9 ani

Strada la pret de autostrada
Raspunde

Ioneda?

Acum 9 ani

Îmi explică şi mie cineva ce tot aberează ăsta cu Ioneda? Despre ce e vorba?
Raspunde

român din Rășinari

Acum 9 ani

Nicio inaugurare de stradă refăcută fără prezența Fuehrerului(fost traficant de copii) Klaus-Werner Iohannis!
Raspunde

@5

Acum 9 ani

Băi rășinăreanule și atunci de ce-l mai votezi?dă-i un vot de blam și gata cu circul ăsta penibil cu străzi inaugurate,giratorii,sensuri unice(ale banilor furați),circari pe picioroange,concerte de rahat.....și în general bătaie de joc pe banii sibienilor creduli și naivi(nu toți).
Raspunde

hi, hi

Acum 9 ani

Pe langa dictatura locala a lui Iohannis si FDGR-ului, Ceausescu si PCR au fost mici copii!
Raspunde

@7

Acum 9 ani

Corect,cu părere de rău se pare că ai dreptate,gloata orbilor care nu văd încă realitatea și nu cunosc la ceas e încă mare...mult prea mare.
Raspunde

Ioneda si 1977

Acum 9 ani

Ioneda este un mod de a freca napraznic brebu\' inca din 1977.
Raspunde

Calea Poplăcii

Acum 9 ani

Dacă nu erau sașii să inventeze Calea Poplăcii nici nu se auzea de ea și acum Johannis nu mai avea ce să inaugureze. De-a lungul timpului pe Calea Poplăcii au trecut sașii, șvabii, teutonii, nibelungii și saxofonii, dar pe atunci nu era asfaltată și ducea lipsă de giratorii.
Raspunde

@10

Acum 9 ani

frumoasă ironia ta ,felicitări ,ești în grafic,în trend și matale.
Raspunde

vilcean

Acum 9 ani

ba noroc ca sunteti uni si aceasi circotasi ,frustrati si libidinosi ,ba ducetiva daca nu va place la civilizatie ca nu va tine nimeni in sibiu ,ba ce bulevard a facut johannis din fosta ulita plina de gropi si bolovanisi care a fost ulita poplaci si modernizarile continua ,dai inainte johannis ca aia de stau pe calea cisnadiei ,poplaci si alte artere foste ulite leai transformat in niste bijuteri de bulevarde si daca la anu mai investesti in inca 8-9 GIRATORI in intersectile ramase si ma refer la intersectile maggheru -constitutiei ,stf cel mare -bilea si semaforului-rahovei -milea etc ai transformat orasu in cel mai functionabil trafic din tara lui copy -paste ,vad ca sistemul tau face tot mai multi pui in toate orasele oraselele si satele din tara ,asta cu giratorile a devenit brend national si luat ca de exemplu un nou brend lansat pe piata romaneasca de sibiu ,cai inainte johannis s-a vezi cum da bubele pe ei de oftica
Raspunde

@12

Acum 9 ani

Bă prostovane unde dreacu ai umblat toată ziua?am văzut io că lipsea cineva pe forum ,te vei fi îmbătat ca un porc și precis ai dormit pe undeva prin boscheți sau prin subsolurile primăriei....sau ai fost la școală,ai avut ore pîn la 3?ai luat vro notă bună la română????
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

BRAVO JOHANNIS BRAVO JOHANNIS!
Raspunde

john brad

Acum 8 ani

Felicitari d-le Johannis,continuati.Oamenii de buna credinta va apreciaza.
Raspunde

wilhelm mesteacăn

Acum 8 ani

Johannis te iubim că ca tine nu găsim!
Raspunde

brrrrrrrr

Acum 8 ani

tare rau strada asta din poza...infrastructura africana pe banii europeni...e cea ce duce sau care vine?..
Raspunde

rebecca salcie

Acum 8 ani

Veșnică și aleasă pomenire pentru robu\' lu\' Dumnezeu Klaus Werner Johannis!
Raspunde

mirabella prun

Acum 8 ani

sotu meu mi-o facut un bideu si trebe sa vina dl iohanis sa mi-l inaugureasca.
Raspunde

1

Acum 8 ani

fara sens unic ???!!! :)))
Raspunde

curatenie

Acum 8 ani

Doamne ce specie de oameni.Le faci bine si ei te balacaresc.Asta-i omul nou creat de ceasca la care negru-i alb si albu-i negru-securistilor, jos cu voi.
Raspunde

@16,17,18,19,20

Acum 8 ani

Mostra de psd+pdl+frustrati
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

Pt cei venetici si care habar nu au!!!!, Calea Poplacii nu era a sasilor, nici macar pe departe numita asa! Era un pamantul a nimanui , apoi a fost a fostilor colonei, generali de razboi .Era numit DEALUL GLODULUI!
Raspunde

xyz

Acum 8 ani

cat timp de la inaugurare credeti ca dureaza pana vin cei de la gaz sa sparga strada? pe calea cisnadiei a durat 9 zile!
Raspunde

Eroare

Acum 8 ani

Din august 2012 pana in noiembrie 2013 sunt 16 chiar 17 luni . Nu pot intalege cum ati calculat ca le-a luat 8 luni sa termine strada ?
Raspunde

@25

Acum 8 ani

Ce te mai miri ca fraieru?la ăștia ce-l ridică-n slăvi pe herr klausi nu există noțiunea timpului....mai ai de înghițit multă batjocură pân o să-ți dai singur seama la cât e ceasul în Sibiul ăsta jecmănit de borfași ,detractori,lingăi,pupincuriști și venetici.
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

Dupã cum se vede postatul liber, necenzurat si de multe ori neadecvat joaca rolul unui spatiu de depresurizare. Sunt convins cã scade n -rul pacientilor psihiatrilor. \"Pe bune \"! Nu putem sa ne bucuram de un drum nou (suna bine /rau pt reg. Brasov...) fara sa injuram sau sa idolatrizam ? Cezarismul asta in care toate, bune /rele se raporteaza la o singura persoana nu ne prea onoreaza : deducem ca restul e o turma neinsemnata. Vã recunoasteti acolo? Sper ca nu. Ce ar fi ca pentru anul urmator sa ne propunem Sibiul \"Grenn Town -Dog Free \"ca sa fiu în trend lingvistic. La multi ani Andrei si Andree -oriunde ati fi.
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 8 ani

Ne-ati omorat cu sensuri unice-pe strada Saguna _Calea Poplacii si a Dumbravii ar trebui sa ramana cum a fost ca era mai bine-
Raspunde

ANI si DNA

Acum 8 ani

o sa afalti cat de curand sensul unic in care va intra primarul nostru care fiind sas nu se paote dezminti de ceea ce stim adica, daca sasul nu are de lucu isi strica casa. la fel si cu schimarea rostului avut in vedre la cosntruirea strazilor si la ”marea ocolire” la care suntem supusi prin asa numitul sens unic.Sper ca ANI sau DAN-ii (dna) sa-l opreasaca pe acest Caligula al care a inceput sa guste prea mult din BAN-ii nostri.
Raspunde

david ptr hi,hi si @5

Acum 8 ani

musai sa apareti?
Raspunde

@30

Acum 8 ani

musai să te bagi în seamă aiurea?ciocu mic și bagă vreo 100 de culcaturi să se audă paftaua!!!!tot mai mulți lingăi apar pe foamea și prafu ăsta....trist pt Sibiu.
Raspunde

@ 3david

Acum 8 ani

da\' tu ovreias mic, de ce nu stai pe curu\' tau in Germania, daca tot a scapat ma-ta de lagar?
Raspunde

@32

Acum 8 ani

Ai dreptate ,david cel viteaz postează de pe alte coclauri ,acum am văzut,dar degeaba pt că tot un rahat de auslander este în ochii nemțalăilor ce-l sclavagesc.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

david, e musai să apară, pentru ăștia doi e un soi de terapie, singura refulare pentru toate nereușitele din viață pare a fi Turnul Sfatului.ro. <br> Să ne consolăm totuși cu gândul că atât timp cât își varsă neputințele pe-aici, nu fac altceva mai rău.
Raspunde

@34

Acum 8 ani

No bine măi propagandist de două lulele,consolează-te singur mai departe și poți să-l consolezi și pe specimenu analfabet care și acum scrie”s-au”...vă meritați soarta penibililor.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

erată: a se citi defulare, refulările s-au petrecut înainte, în timp.
Raspunde

hi, hi

Acum 8 ani

Incontinentule! :))))))))))))))))
Raspunde

@29

Acum 8 ani

Beton comm-ul tău,mai ales faza cu,citez-”dacă sasul nu are de lucru își strică,casa”am râs o țîră cu poftă...bravos...la mai mare!
Raspunde

antiKlausJohannis platitu\'

Acum 8 ani

Il vrem inapoi pe Condurat, \"spaima speluncilor\"...
Raspunde

@39

Acum 8 ani

Exact tu mai lipseai pe aici ,avocatu lu joseph cel ”dăștept”,lasă vrăjeala cu ironiile tale ieftine gen Condurat diversionist de rahat ce ești!dacă nu te băgai în seamă gratuit și neîntrebat filozof rămâneai...așa te adaugi cu succes la lista lingăilor și penibililor(păcat de tine pt că,se pare ,ești un pic mai citit și mai elevat).
Raspunde

platitu\'

Acum 8 ani

Quod erat demonstrandum. Te-ai și simțit, scârnăvenie? E mișto, totuși, cum înveți tu toate IP-urile, poznaș eșuat... Pesemne că-ți bântui nopțiile cam mult. Ironiile astea ieftine sunt prea finuțe pentru tine, scabrosule. Îți sugerez, pe viitor să-mi ignori mesajele că nu le prea prinzi sensul. Cât despre etichetat oameni, stai în banca ta, pentru asta e nevoie de puțină minte, puțină luciditate și puțin simț al umorului, chestii de care tu duci lipsă.
Raspunde

@41 lingău plătit

Acum 8 ani

Îți respect părerea,ai tot dreptu la contraatac dar degeaba,tot un pupincurist,lingău,postac neînsemnat rămîi...sictir,ignor!!!
Raspunde

Ionneda si Reveline, sibieni cum se cuvine

Acum 8 ani

*** Comentariu moderat
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

...cata rautate la unii pe primar.trebuie sa aveti primar gen Falca de la Arad ,Neagu de la Medias,sa vedeti atunci bataie de joc cu banii publici.Va plangeti toata ziua in loc sa fiti multumiti ca aveti un oras frumos,curat si cu locuri de munca fata de alte zone din tara.Sa va cumpar batistute daca mai plangeti mult...
Raspunde

@ sibian

Acum 8 ani

Bai, tu esti din alt film! Probabil ca in lumea ta paralela este un primar Neagu la Medias, in asta reala este un tip pe care-l cheama Neamtu. Doar in lumea ta imaginara Sibiul este curat si plin de locuri de munca. Tie iti trebuie batistuta ca sa-i faci noduri pentru memorie....
Raspunde

@44

Acum 8 ani

Ești de-un penibil și de-un grotesc maxim loosere!ce oraș frumos ai debilule?în afară de zona centrală pe unde vin musafirii sasului unde mai vezi ceva frumos în Sibiu?iar la capitolul locuri de muncă suntem varză...dacă te sclavagesc nemții,olandeziișitalienii,austriecii etc. ăn zona de vest a orașului înseamnă că avem locuri de muncă și prosperitate în oraș imbecilule?în concluzie ești praf și pulbere la toate capitolele,stai jos și ciocu mic loază!!!!!!
Raspunde

vizitator ocazional

Acum 8 ani

Apoi, daca ce am citit pe comenturile legate de articolele ziarului Turnul sfatului reprezinta nivelul de cultura si gandire a sibienilor , trebuie sa accept ideea ca in acel oras (probabil dupa migrarea sasilor spre locurile natale) au ramas multe dejectii ale societatii. Sunt de toata mila cetatenii onesti care trebuie sa traiasca intr-un oras de retardati, frustrati, debili mintali si nu in ultimul rand reziduri umane . Pacat de istoria acestui oras.
Raspunde

brrrrrrrrrr

Acum 8 ani

romani=valahi=kkt=ieniceri. maine esiti in numar mare si cereti autonomia si secesiunea ardealului, nu vrem romanie mare vrem onanie mica.
Raspunde

@vizitator ocazional

Acum 8 ani

Ai ajuns la o concluzie complect eronata.Sibiul este compus in proportie foarte mica de sibieni adevarati,cei care comenteaza marea majoritate sint venetic plimi de frustrarei.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

@brrrr, Și eu sunt pentru autonomia Ardealului, precum și a celorlalte regiuni istorice ale țării, dar simplul fapt și tu ești, din acest punct de vedere, pe aceeași baricadă, mă umple de jenă.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

@49, deși îl bagi în eroare pe vizitatorul ocazional, tu de fapt îi confirmi supoziția. <br> Eu zic că amândoi va înșelați profund și mai zic că indiferent dacă sunt sau nu \"venetici\" marea majoritate a sibienilor și-au însușit spiritul acestui oraș occidental, modern și civilizat, își văd de treaba lor, muncind cinstit, își plătesc taxele și impozitele, se duc la vot și votează inteligent, mă rog, pe măsura ofertei, pe scurt, se bucură din plin de ceea ce le oferă acest oraș.<br> Comentatorii la care se referă vizitatorul ocazional cred că sunt 2-3 indivizi chinuiți de propriile nerealizări care se hrănesc cu răutățile și fantasmele lor, fără un scop anume, (pentru că nu pot să-mi închipui că există cineva atât de fraier care să plătească niște proști) în afară de a murdări cu balele lor orice realizare a orașului. <br> Asemenea indivizi redundanți cred există în orice colț al lumii și nu ne îngrijorează prezența lor, din contră, ei confirmă că suntem o societate sănătoasă în care găsim și procentul acela infim de scelerați tolerați.
Raspunde

john

Acum 8 ani

@50.51 ,La Mulți Ani România,La Mulți Ani antiromânule de joseph-sluga trădătoare no 1,La Mulți Ani brrrrrrrr-bavarez trădător și La Mulți Ani tuturor,fiți mai buni,mai verticali,mai patrioți....fiți sibieni adevărați!!!!!Nu mai fă pe nimeni scelerat pt că sunt sanse mari ca tu,de fapt să fii șeful lor,al sceleraților.
Raspunde

intrebari

Acum 8 ani

De ce vrea Joseph, cu ardoare, dezmembrarea Romaniei? Credeti ca Joseph este roman? Joseph lucreaza in Primaria Sibiu? Certitudini: Joseph este un antiroman, iubitor de alogeni!
Raspunde

@joseph

Acum 8 ani

man, ia-l tu pe brrrrrrrrr si scarpinati-va in jene .apoi si in sprancene.
Raspunde

@44

Acum 8 ani

Mai baiatule...pai Sibiul crezi ca se compara cu Aradul...? Eu cred ca voi nu prea vizitati Romania
Raspunde

ptr patrihoti

Acum 8 ani

Ba ce program o avut romania ptr,dezvoltarea Sibiului?Va spun eu.De 70 de ani sabotaj,furt si izolare.Asta a fost programul romaniei vizavi de Sibiu.Ne-ati alungat treisferturi din populatia autohtona a judetului,ne-ati distrus industria cu politicile voastre ticaloase si din comentarii se vede cita mirlanie aveti indreptata impotriva sibienilor adevarati si v-o scrie un roman.Iesiti mirlanilor de aici si nu mai faceti pe patrihotii.
Raspunde

@vaca de mai sus cu IP 109.166.130.90

Acum 8 ani

Culmea dracilor ca Romania o avut un plan deosebit cu Sibiul, cu judetul Sibiu. Pana in 1989 seful vostru o fost a fost Nicusor Ceausescu , vaco. Si v-o fost mai bine decat noua, daca nu tie personal atunci lu\' tac-to si ma-tii. Si da, or plecat sasii pentru ca aveau unde, pe cand noi romanii unde*** ma-tii ? La multi ani asistatule pentru ca esti roman, nu pentru ca esti pomanagiu. Sa ai precum dai.
Raspunde

@57

Acum 8 ani

Excelent @59...culmea ca, comunitatea lor de asistati ( prin veniturile Romgaz) se pare ca devine cea mai vocal secesionista....cred ca nu au invatat nimic de la sasii pe careii plag atata.. Ca sa ai trebuie sa muncesti..din pacate sasul din fruntea lor a reusit sa ii tina in intuneric dezvoltandu-le doar talentele de handicapati..si vorbitori de hindustani cu sperante de arianism.. Sibiul ca oras a primit mult mai mult decat Vasluiul sau Rm Valcea..numai ca in fudulia fata de Romania vrea mai mult Sunt curios daca Fuhrerul lor astazi a participat la sarbatoarea nationala..sau in ura lui ariana fata de romani a ignorata si anul asta ca de obicei... Interesant este ca o groaza de slugi cu aere de patricieni chiar incep sa creada le-ar fi bine fara Romania... Vai de capul lor de parveniti
Raspunde

ptr boii patrihoti

Acum 8 ani

Ba berbecule Sibiul o avut si inca are una din cele mai dezvoltate si diversificate industrii din tara raportata pe cap de locuitor,contribue an de an la buget printre primele judete si primeste printre ultimile,iar cel mai mare miliardar roman e facut de Romgaz si nu este sibian,cum se explica asta,bovina incaltata.Ba clantai cu gura mare voi sinteti din astia la banii publici care ati dus tara de ripa si acum faceti pe patriotii,denigrind oamenii care spun adevarul.-practici securiste.Si vorbiti mai frumos cocliturilor.
Raspunde

@59

Acum 8 ani

daca ce-ai scris este pentru \"boii patrihoti\" atunci era suficient sa citesti vomele acelea la tine in familie. ia calul meu si du-te.
Raspunde

@57,58

Acum 8 ani

Nicusor o venit sa ia banii de pe urma vinzarii sasilor asa se intimpla cind conduc unii ca voi,se vede rezultatul-strigoilor.
Raspunde

@58

Acum 8 ani

La tine partea constructiva si functionala a vietii inseamna handicap,berbec prost si retardat.Ba tu nu intelegeti nimic din mentalitatea sibiana,ne mai faci si handicapati-prostanu prostanilor.
Raspunde

@IP 109.166.130.90

Acum 8 ani

Si zi asa papagalule, Nicusor Ceausescu vindea sasii la taraba? Era casier-incasator? Poulex, sasii si evreii erau vanduti de Securitate la bucale, acolo se numarau banii dopule. Ia calu lu omu ala si lasa-ne.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus