Marţi,
20.04.2021
Innorat
Acum
8°C

FOTO. Ce isi doresc copiii de la Mos Craciun: o zana care sa zboare sau un elicoper care filmeaza

„Eu îi pictez lui Moş Crăciun această turtiţă pentru că vreau să îi dau ceva ca să îmi aducă ceea ce îmi doresc. Iar eu cel şi cel mai mult îmi doersc o zână micuţă, care să zboare, aşa cum am văzut la desene. Eu ştiu că Moş Crăciun are şi zâne şi vreau să îmi aducă şi mie una”, aşa sună dorinţa micuţei Sofia, o fetiţă de şase ani, elevă în clasa pregătitoare, la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu.
Sofia şi ceilalţi 31 de colegi de clasă, au venit luni dimineaţa la Atelierul lui Moş Crăciun din cadrul Târgului de Crăciun.
Copiii au primit turtă dulce în formă de brăduţ sau cizmă pentru cadouri şi fiecare şi-a pictat turta cu acuarele comestibile. Atelierul s-a transformat curând într-un loc în care peste 30 de copii încercau să picteze cât mai frumos în speranţa că Moş Crăciun le va aprecia munca şi le va aduce cadoul dorit.
„Eu chiar îmi doresc să vină Moş Crăciun cu un elicopter cu telecomandă şi care filmează, iar dacă poate să îmi aducă şi un Spiderman care să aibă la mână o plasă de păianjen, care să se lipească pe perete dacă apeşi pe un buton”, spune entuziasmat Raul.
 
Atelierul lui Moş Crăciun
 
Atelierul lui Moş Crăciun este locul în care cei mici nu vin doar pentru a picta pe turtă dulce, ci şi pentru a-i spune moşului ce îşi doresc de la el.
„I-am adus aici căci e distractiv pentru ei să picteze şi să vorbească despre Crăciun şi cadourile pe care speră să le primească, iar după cum văd chiar le place mult”, a spus educatoare clasei Dino, de la Şcoala „Nicolae Iorga”.
Atelierul este deschis zilnic între orele 10:00-15:00. De luni până vineri atelierul este deschis pentru şcoli şi grădiniţe, care se pot programa cu grupa sau cu clasa pentru a petrece 45 de minute în Atelierul din Piaţa Mare.
 „Atelierul a fost deschis azi şi se va închide duminică. În cursul săptămânii mergem pe programări pentru grădiniţe, şcoli, iar sâmbătă şi duminică atelierul va fi deschis pentru publicul larg. Copiii pot petrece câte 45 de minute la noi, iar un bilet costa 10 lei”, spune Anca Cojocariu, reprezentanta firmei Extrasib, care organizează altelierul.
 
foto Silvana Armat

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus