Înfiinţată în 1992 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, se serbează în fiecare an în 3 decembrie.
Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu şi-a propus, ca în 3 decembrie, să promoveze la nivelul comunității sibiene mesajul ”Oameni egali - drepturi și șanse egale” cu scopul de a transmite un mesaj de conștientizare a faptului că persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca toți ceilalți.
„Pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap în centrele rezidențiale, care au beneficiari persoane cu handicap, aflate în structura Direcției se organizeză, în strânsă cooperare cu reprezentanții fiecărei comunități, o serie de acțiuni în perioada 3 - 5 decembrie. În toate centrele, persoanele cu handicap marchează acaestă zi prin activități deosebite, însoțite de momente artistice, vizite, primirea vizitatorilor, prezentarea produselor hand-made confecționate în micile lor ateliere sau participând la acțiunile din comunitate. Cu această ocazie invităm membrii comunităților în care se află persoane cu handicap rezidente să participe la sărbătorile organizate. Sperăm ca prin activitățile desfășurate și prin expozițiile din centre, persoanele cu handicap instituționalizate sau din centrele de zi, să aducă în fața vizitatorilor mărturia sensibilității lor, a creativității, să impresioneze și să dăruiască un moment de bucurie ce va contribui la schimbarea mentalității și la creșterea gradului de toleranță a cetățenilor față de persoanele cu handicap”, spun reprezentanţii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
Ziua porților deschise se organizează marţi, 3 decembrie la CRRPH Tălmaciu I și II, CITO Dumbrăveni, CITO Mediaș, CRRPH Cisnădie, CPCD Turnu Roșu; miercuri, 4 decembrie la CPCD Speranța, CRRPH Mediaș; joi, 5 decembrie la Centrul Ocupațional pentru Persoane cu Dizabilități Diakoniewerk Sibiu.
“DGASPC Sibiu, ca instituție publică de interes județean, care funcționează în subordinea Consiliul Județean Sibiu adresează un sincer ”La mulți ani!” tuturor persoanelor cu handicap din județ care se află fie în familie, fie în ONG-uri, fie în centre rezidențiale”, mai spun reprezentanţii DGASPC Sibiu.
Foto: www.impactingorj.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Turnu Roșu , Consiliul Judetean Sibiu , Asistenţă Socială , Direcția Generală , Protecția Copilului Sibiu , Centrul Ocupaţional Diakoniewe , Ziua Internațională , Direcţiei Generale , Organizația Națiunilor Unite , Dizabilități Diakoniewerk Sibi
Vizualizari: 940
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Costea
Acum 6 ore
Idgf
Acum 6 ore
Cititor