ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a lansat un apel către credincioși pentru a face donații către Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului, în vederea adunării un fond de întrajutorare pentru cei săraci.
ÎPS Laurențiu Streza arată, într-un îndemn pastoral pentru anul 2014, că Arhiepiscopia va avea grijă de ”fiecare bănuţ” dăruit de sibieni și că sprijinul pe care îl primesc familiile sărace este absolut necesar. ”Desigur, putem rosti mereu cuvinte frumoase despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, însă limbajul faptelor bune săvârşite în situaţii concrete pentru oamenii aflaţi în nevoi, suferinzi de boală, sărăcie sau singurătate este mai convingător decât orice vorbire. Astfel, ne străduim şi noi, în fiecare an, prin Departamentul social al Arhiepiscopiei noastre, să adunăm un fond de întrajutorare pentru cei săraci, să fim şi noi „chip” al iubirii milostive a Mântuitorului Hristos pentru cei aflaţi în suferinţă”, a transmis Mitropolitul Ardealului.
Donații de peste 76.000 de lei în 2013
ÎPS Laurențiu mai arată că în anul în curs Mitropolia a acordat ajutoare sociale în valoare de peste 76.000 de lei, banii mergând pentru achiziționarea de alimente, medicamente și sprijinirea celor bolnavi. ”Dorim să începem colecta pentru constituirea Fondului Filantropic Eparhial al Arhiepiscopiei noastre, pe care dorim să o continuăm şi Duminica viitoare. Dorim să vă încredinţăm de faptul că fiecare bănuţ pe care-l veţi dărui acum va fi chivernisit cu grijă şi oferit, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „fiecăruia după cum are trebuinţă” (Rom. 4, 35). De asemenea, dorim să vă informăm că în anul acesta, 2013, prin Sectorul nostru filantropic am acordat ajutoare sociale în valoare totală de 76.470 lei familiilor sărace şi multor oameni bolnavi sau loviţi de tot felul de neputinţe, care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de alimente şi medicamente. Avem toată nădejdea că această chemare a noastră la fapta cea bună în folosul semenilor bolnavi şi neajutoraţi nu va rămâne fără răspuns”, a mai transmis Mitropolitul Ardealului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Laurențiu Streza , Sfântul Apostol Pavel , Fondului Filantropic Eparhial , Arhiepiscopiei Sibiului , Mitropolitul Ardealului , Mântuitorului Hristos
Vizualizari: 538
Ultimele comentarii
Acum 31 minute
Kukuruku
Acum 43 minute
Groza simona
Acum 51 minute
Daniela
Acum 53 minute
Claudiu
Acum 55 minute
Koba ciclistul