În mai puțin de jumătate de an, în Cartierul Tineretului au fost contractate și finalizate trei noi poduri, dintre care unul are o lungime de peste 23 de metri. Celelalte două construcții rutiere sunt de dimensiuni mai mici, de nouă și, respectiv cinci metri lungime. Lucrările marchează finalul investițiilor în Cartierul Tineretului, cartier unde tinerii sibieni au primit peste 400 de loturi gratuite de teren începând cu anul 2004.
Construcția de 23,44 metri lungime a fost realizată de asocierea Construcții SA – Sinecon SRL, firmele sibiene care au ridicat și podul nou de peste Cibin. Podul din Cartierul Tineretului a costat 1,22 milioane de lei, fără TVA, și face legătura între străzile Berlin și Luxemburg. Aceeași asociere a executat și podul cu o lungime de cinci metri, valoarea contractului fiind de aproximativ 351.000 de lei, fără TVA.
Asocierea Drumuri și Poduri și Standard SRL a realizat și podul de 9,26 de metri, de pe strada Deventer, suma facturată fiind de aproape 500.000 de lei, fără TVA. Toate cele trei poduri au o lățime de aproximativ 13 metri.
Cele trei construcții au fost inaugurate oficial ieri, în prezența primarului Klaus Johannis și a reprezentanților constructorilor.
”Acestea sunt ultimele lucrări de viabilizare planificate pentru Cartierul Tineretului. Suma totală alocată de municipalitate pentru viabilizarea acestui nou cartier, adică amenajarea reţelelor şi a drumurilor a fost de peste 62 de milioane de lei”, comunicat Primăria Sibiu
Foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 437
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel