E în flăcări scena politică: parlamentarii ”și-au asigurat superimunitate” este discuția care acaparează spațiul public preocupat de scena politică. Ovidiu Ganț, parlamentar al minorității germane și, teoretic, fără nicio obligație față de marile grupuri politice din fosta Casă a Poporului, a votat ”pentru” în cazul modificărilor aduse Codului Penal. Discuția cu el pe această temă o regăsiți mai jos, sub forma unui scurt interviu.
Reporter: Sunteți de partea celor răi. Ați votat pentru modificarea Codului Penal pentru a nu intra la pușcărie?
Ovidiu Ganț: România este singura țară în care, în mod aberant, parlamentarii sunt asimilați funcționarilor publici. Nicio țară din lumea aceasta nu are o asemenea prevedere. Parlamentarii nu sunt funcționari publici, pentru simplu motiv că cele două categorii sunt reglementate prin legi absolut diferite. Funcționarii publici au o lege a Statului funcționarilor publici, parlamentarii au Statutul parlamentarilor. Mai mult, nu există nicio situație în care noi să putem fi trași la răspundere pentru voturile pe care le dăm în Parlament sau pentru opiniile politice pe care le exprimăm. Este o imunitate constituțională pe care o avem, din acest punct de vedere. Or, în rest, noi nu facem acte de administrație, nu dăm bani, nu luăm decizii de natură executivă, ci exclusiv legislativă. În consecință infracțiuni de genul ”abuz în serviciu” sunt ridicole în raport cu deputații. Ele pot exista în raport cu funcționarii publici, dar niciodată în raport cu deputații.
R.: Atunci putem reduce totul la faptul că deputații nu sunt ordonatori de credite?
O.G.: Nu, nu. Orice decizie pe care noi o luăm se formalizează printr-un vot în Parlament. Iar votul respectiv nu îmi poate fi imputat, nu pot fi tras la răspundere pentru el. Spre diferență de un funcționar care, respectând legea, trebuie să semneze: alocă fonduri, ia decizii la împărțirea de proiecte și așa mai departe, deci are o funcție administrativă. Noi avem o funcție legislativă. Mai mult, noi suntem aleși, nu suntem numiți. Funcționarii publici dau concurs și sunt numiți. E o diferență fundamentală între cele două situații. Chiar și Curtea Constituțională din România a dat o decizie în care scrie, expressis verbis, că parlamentarii nu pot fi asimilați funcționarilor publici.
Votul de la miezul nopții
O.G.: Asta e chestiunea de bază. Restul sunt povești. Dacă mâine aș lua șpagă de la dumneavoastră ca s-o dau, nu știu, unui ministru sau dacă m-aș duce eu cu șpagă nu-știu-unde, aș fi anchetat de Parchet, judecat și condamnat la fel ca și dumneavoastră.
R.: Și atunci, de unde... că nu s-a inflamat doar președintele. S-au inflamat și DNA și ambasade ale altor state. Nu sunt aceste instituții informate?
O.G.: Nu comentez motivele. Singurul lucru pe care îl spun și îl repet este că am convingerea că nici în Germania, nici în Franța, nici Statele Unite, parlamentarul nu este funcționar public.
R.: Deci nu ați pornit cu gândul că o astfel de modificare poate fi interpretată cu protejarea parlamentarilor?
O.G.: Pot să vă spun care a fost motivația mea, v-am spus că eu nu comentez părerile altora. Motivația mea este susținerea totală a ideii că nu putem fi asimilați funcționarilor publici, dar că răspundem pentru fapte penale la fel ca orice alt cetățean. De comitem infracțiuni, răspundem de aceeași manieră. Dar nu prin intermediul Statutului funcționarilor publici. Asta este o nuanță foarte importantă.
R.: Și totuși... De ce au fost introduce aceste modificări ale legii în miezul nopții, aproape?
O.G.: Asta e o altă discuție. Asta este o boală a Parlamentului cel puțin de când sunt eu membru al Parlamentului, dar și de dinainte. Și nu doar din actuala legislatură, ci la fel s-a întâmplat și în celelalte două legislaturi, în care eu am fost ales. Este vorba de tendința Puterii, întotdeauna, de a aduce pe ultima sută de metri tot felul de chestii în Parlament, dăi-dăi-dăi, să le facem înainte de Anul Nou. Dacă veți avea curiozitatea să vă uitați, veți vedea că și anul trecut și acum doi ani și acum cinci ani, pe ultima sută de metri s-au adus la vot tot felul de lucruri pe care Guvernul le dorea votate până la sfârșitul anului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 542
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel