Liberalii susțin că vor să participe singuri la alegerile europarlamentare, însă nu exclud nici varianta alegerilor laolaltă cu PSD și PC, în cadrul USL. De cealaltă parte, social democrații insistă pe ideea că trebuie să participe la alegeri fără liberali. Asta nu i-a împiedicat însă să formeze aproape un USL întreg. Au semnat protocoale de colaborare pentru alegerile europarlamentare cu UNPR și PC, astfel încât cele două partide vor avea amândouă cel puțin câte un europarlamentar.
Dragnea: Mergând separat, PNL și PSD pot avea mai mulți europarlamentari
Sunt însă și voci în cadrul PSD care spun că USL ar trebui să participe la alegeri. ”Odată ce am semnat un contract la un moment dat, părerea mea este că trebuie să mergem ca parteneri, în comun. Trebuie să arătăm că putem fi prima alianță politică din România care își duce protocolul până la capăt", a declarat Constantin Nicolescu, președintele PSD Argeș, citat de Agerpres. "Este greșit să nu facem un calcul de ansamblu la ce pierdem sau ce câștigăm (...). Putem pierde 5% sau 10% la vot, dar prin ruperea USL se pierde mult mai mult", a mai spus Nicolescu. Pe de altă parte, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că social-democrații și liberalii trebuie să participe pe liste separate la alegerile pentru PE, pentru că astfel cele două partide vor avea mai mulți europarlamentari. "Nu știu dacă este bine, pentru că, în primul rând, s-a tot discutat să avem liste separate. S-ar putea ca mergând separat PNL și PSD să aibă mai mulți europarlamentari decât dacă ar merge pe liste comune. Părerea mea este că listele comune ne aduc mai puțini europarlamentari”, a spus Dragnea.
Liberalii sunt și ei indeciși, chiar dacă atât președintele Crin Antonescu, cât și prim-vicepreședintele Klaus Johannis s-au exprimat împotriva participării la alegeri în forma USL. Crin Antonescu a declarat la sfârșitul Biroului Politic Național al PNL că eventualele liste comune la alegerile europarlamentare nu sunt de actualitate. "Nu am discutat așa ceva azi și dincolo de niște aspirații cu titlul personal, așa ceva nu prea este posibil", a declarat liderul PNL, citat de site-ul pesurse.ro. Aceeași opinie a avut-o și prim-vicepreședintele PNL, Klaus Johannis, la sfârșitul anului trecut: ”Eu, personal, nici nu concep altfel decât separat. Dar, sigur, asta e o hotărâre pe care o va mai lua partidul sau nu, deocamdată decizia este de a merge separat. Discuția încă poate fi reluată, dar personal nu văd niciun beneficiu altfel decât a merge separat”, a spus Johannis în cadrul unui interviu acordat ziarului Turnul Sfatului. Cu toate acestea, liberalii nu exclud europarlamentare cu USL. ”Orice este posibil. Va avea loc la sfârșitul lunii o întâlnire în care se va stabili clar dacă vom merge la europarlamentare singuri sau în cadrul USL”, a declarat președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan.
PNL: 25% în Sibiu
La nivel local, liberalii și-au propus, în situația în care vor merge singuri în alegeri să obțină minim 25%. Asta, în ciuda unor documente prezentate în presa centrală din care reieșea faptul că liberalii pot obține la Sibiu 40%. ”A fost vorba de o eroare. Au trecut din greșeală mai mulți alegători și de aici acest procent. Noi ne-am propus 25% și credem că vom obține acest procent”, a explicat Mircea Cazan.
PDL nu se grăbește
Democrat-liberalii vor avea până la sfârșitul lunii listele complete pentru alegerile europarlamentare. Până atunci, nu se știe nimic: ”Nu s-a luat nicio decizie privind candidatul PDL, de abia luni vom avea Biroul Permanent Național în care se va discuta și această chestiune”, a declarat președintele PDL Sibiu, Raluca Turcan.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că până la sfârşitul lunii ianuarie partidul îşi va stabili candidaţii la alegerile europarlamentare în ordinea de pe listă şi că PDL mizează "pe cel puţin 7-8 europarlamentari".
Lista lui Băsescu
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că vrea "o listă Traian Băsescu la alegerile europarlamentare", arătând că, în opinia sa, "actorul cu adevărat important în familia politică a PPE din României" este actualul şef al statului. Cristian Preda a participat la dezbatere a GDS alături de Elena Udrea, Eugen Tomac, Mihai Răzvan Ungureanu şi Teodor Baconschi la care s-a vorbit despre unificarea partidelor de centru-dreapta şi despre alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. "Sunt unii, şi suntem aici prezenţi, care vor o unitate şi pornesc de la constatarea foarte simplă că actorul cel mai important din România, din familia PPE, este Traian Băsescu. Sorry, nu e altcineva, nu e nici actualul preşedinte al PDL, nu e nici fostul preşedinte al PDL, nu e nici doamna Udrea, nu e nici Preda, nu e nici Stolojan!”, a mai spus Preda, citat de Mediafax.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liviu Dragnea , Crin Antonescu , Mircea Cazan , Traian Basescu , Raluca Turcan , Biroului Politic Naţional , Turnul Sfatului , Dacă Elena Udrea , Klaus Johannis , Teodor Baconschi , Cristian Preda , Biroul Permanent Național , Mihai Răzvan Ungureanu , Ioan Oltean , Eugen Tomac , Constantin Nicolescu
Vizualizari: 542
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Calu
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Mariposa extensii de gene
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Cititescu