Joi,
12.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Raliul Sibiului, amanat pe caz de forta majora

Raliul Sibiului, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 27 februarie – 1 martie, a fost amânat “din motive de forţă majoră”, spun organizatorii. Aceştia nu pot garanta siguranţa participanţilor, în condiţiile în care etapa ar trebui să se desfăşoare pe un traseu foarte dificil, pe Transfăgărăşan, iar în ultima perioadă, în zonă a nins abundent. Meteorologii anunţă ninsori şi viscol şi în următoarele zile, mai ales în zona montană, fapt pentru care desfăşurarea Raliului, în condiţii de siguranţă, devenea aproape imposibilă.

“În urma analizării traseului în condiţii de iarnă, promotorul evenimentului, susţinut de ASN, promotorul Campionatului European de Raliuri Eurosport Events, a fost de acord cu anularea etapei de iarnă. Acum toate eforturile sunt concentrate pentru a păstra România în Campionatul European de Raliuri, la o altă dată şi într-un alt format, cu păstrarea probei speciale de pe Transfăgărăşan în program”, se arată într-un comunicat din partea organizatorilor.
 
Cu un procent de 75% din probele speciale la o altitudine de 1.600 metri şi cu speciala de pe Transfăgărăşan la o altitudine de 2.400 de metri, organizatorul raliului a considerat că siguranţa participanţilor, a oficialilor şi a spectatorilor este în pericol, având în vedere condiţiile meteo din ultima vreme.
 
Promotorul local a propus un format alternativ, un traseu exclusiv pe asfalt, cu o lungime de 220 de kilometri – incluzând speciala pe Transfăgărăşan, pentru perioada 9 – 11 octombrie 2014.
 
În urma acestei propuneri, Eurosport Events va analiza noul format şi va decide dacă va înainta noua propunere comisiei de raliuri din cadrul FIA care se va întâlni pe data de 12 martie.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Gigi Frana

Acum 10 ani

Hai mah! Nu pot sa cred c-o existat un dobitoc care sa programeze cursa pe Transfagarasan mai devreme de 1 Mai. O fi fost vre-unul care n-o iesti din Bucuresti decat sa mearga la Marea Neagra!
Raspunde

vick

Acum 10 ani

si eu am fost foarte surprins de \'\'ideea\'\' asta. era cam imposibil de realizat
Raspunde

Preveizibil

Acum 10 ani

Ar fi fost posibil doar în varianta foarte improbabilă în care nu mai venea deloc iarna. Am fost acum vreo trei săptămâni sus la Bâlea, cu telecabina. Şi atunci drumul era pe alocuri blocat de zăpadă, dar s-ar fi putut crea cu un plug o trecere. Păcat, dar şansele din punct de vedere statistic să poţi face aşa o competiţie în acea perioadă a anului pe Transfăgărăşan sunt mici de tot.
Raspunde

Desteptarea!

Acum 10 ani

Transfagarasanul nu ajunge la 2400m altitudine decat in visele tale Adela,in realitate punctul cel mai inalt este 2040m,inainte de tunelul Balea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus