Interviu cu scriitorul Radu Paraschivescu: "Primarul Sibiului? Tipul cu nume nemtesc? Am o mefienta patologica fata de oamenii politici"

Apare des la televizor unde vorbește despre fotbal. An de an lansează câte o carte care apoi devine best-seller. Zilele trecute a lansat cea mai recentă carte - ”Maimuța carpatină” - la Sibiu, la Librăria Humanitas. Lansarea a durat aproape două ore și jumătate, însă Radu Paraschivescu a decis să stea la Sibiu două zile și jumătate. De ce, aflați în rândurile următoare.

Reporter: Recunosc, nu v-am citit cartea încă. Știu însă că sibienii și oamenii de prin partea aceasta a țării sunt mai mândri de felul lor. Iar cei mai mulți sibieni văd Carpații pe geam. Nu credeți că lansarea unei cărți cu titlul ”Maimuța carpatină” i-ar putea deranja?

Radu Paraschivescu: Nu, nu cred. Sibienii văd Făgărașii pe geam și dacă aș fi scris ”Maimuța făgărășeană” s-ar fi putut simți lezați, dar așa nu cred. Eu am scris un text într-o cheie foarte simplă, dar care se leagă de unul dintre obiceiurile noastre transformat în cusur. Și anume preluarea automată, imitarea și imitația fără rest și fără filtru și fără niciun fel de sarcină neuronală. Imitația pur și simplu, pe rețeta facilului, rețeta minimei rezistențe. Asta înseamnă ”maimuța carpatină”. Și imitația asta vizează și media, vizează și sportul, vizează și showbizul, vizează o grămadă de... Vizează și literatura din păcate! Vizează o grămadă de segmente ale vieții noastre, prin urmare nu este un titlu ofensator sau pe care cineva trebuie să-l citească în cheia propriului, ci exclusiv a figuratului. Și care vorbește despre un beteșug, o meteahnă, o obișnuință rea.

Rep.: Pe de altă parte, nu puțini sibieni cataloghează drept ”maimuțe carpatine” pe românii de la sud de Carpați sau pe cei din București.

R. P.: Sigur că da, și eu știu foarte mulți oameni care-și veștejesc compatrioții pe criterii geografice. Am auzit munteni vorbind urât despre moldoveni, despre ardeleni, bănățeni survolând întreaga țară și așa mai departe. Cred că asta este o formă de... nu știu, discurs tribal nu pot să-i spun, că este o formulă prea grea. Dar este pe de o parte o formă de patriotism local și de orgoliu local, pe de altă parte o cădere în plasa unor clișee mentale cu care noi operăm. Adică, dacă avem de-a face cu un oltean, ăla e neapărat repezit sau pungaș sau mai știu eu cum. Dacă avem de-a face cu un ardelean e neapărat lent sau ultrapedant. Nu. Nu e așa. Lucrurile se amestecă, nu cred că există o decantare atât de limpede încât noi să putem tipologiza strict pe granițe județene sau regionale. Cred, pur și simplu, că în fiecare oraș, comună, scară de bloc, există și dobitoci și oameni cumsecade, există și lichele și oameni salutari, există și oameni cenușii, există și oameni colorați. E nepoliticos și inutil, caraghios până la urmă, să dai asemenea linii de demarcație, la sud de Carpați o populație, la nord de Carpați altă populație. Nici vorbă!

Rep.: Vă mai văd din când în când la televizor vorbind despre fotbal. Nu vorbiți niciodată despre fotbalul sibian! Păi se poate?

R. P.: Aș fi tentat să vă întreb ce-i aia? (râde n. r.)

Rep.: Și noi am cam uitat.

R. P.: A fost o vreme când se vorbea despre fotbalul sibian dar n-o făceam eu fiindcă eram prea mic și eram doar un privitor. Am prins și Șoimii, am prins și echipa de la începutul anilor 1990, l-am prins și pe Hizo câștigător de Cupă Balcanică, l-am prins și pe Radu Niculescu la debut, dacă memoria mea funcționează bine. Am prins și întreaga poveste a Sibiului privilegiat fotbalistic pentru că era Nicu Ceaușescu prim-sceretar de județ, le cam știu. Aici se petrece ce s-a petrecut și în alte locuri din Ardeal, din Banat, din Maramureș. Și anume o lipsă de interes cuplată cu o grijă ceva mai mare pentru locul în care se duc banii publici. Și cu o neputință de a funcționa în mediu ostil.

Rep.: Ce înseamnă mediu ostil?

R. P.: Înseamnă mediul în care antrenorii sunt plătiți prost sau neplătiți, sunt siliți să încaseze plicuri și sunt la discreția unui patron. Care astăzi îi angajează și mâine îi dă afară. Ca peste tot.

Rep.: Atunci nu ne mai trebuie fotbal.

R. P.: Se vede treaba că nu vă mai trebuie. Nu știu dacă fotbalul a fost punctul de rezistență al Sibiului, mă îndoiesc. Orașul ăsta a avut destui oameni interesanți și destule curente literare. A avut destule locuri care merită fructificate ca să se cramponeze de ceva, până la urmă frivol aș spune, cum e fotbalul. Însă am amintirea fotbalului sibian de acum 15 ani. În ultimii 15 ani eu nu știu să se fi petrecut altceva decât lucruri de coloratură aici. Dar poate sunt eu prost informat. E adevărat că nu vorbesc despre fotbalul sibian, dar nu vorbesc nici despre fotbalul din Târgu Mureș sau din Satu Mare sau din Oradea sau din Hunedoara. Ba iată că nu mai vorbesc nici despre fotbalul din Timișoara, ceea ce mă doare un pic mai mult, eu fiind un suporter a ceea ce era odată Poli Timișoara și acum nu mai e.

Rep.: Pentru că ați amintit de modul în care se cheltuiesc banii publici la Sibiu, l-ați vota pe primarul Sibiului la președinție dacă ar candida?

R. P.: Primarul Sibiului?  (ridică mirat din sprânceană n. r.)

Rep.: Trebuie să îl știți, tipul înalt și blond intrat în PNL...

R. P.: Îl știu, îl știu, tipul cu nume nemțesc... (râde n. r.) Da, credeți-mă că am o mefiență aproape patologică față de oamenii politici sau față de oamenii din administrație atinși de aripa politică. Eu nu-l cunosc pe domnul Johannis personal. Cunosc însă că s-a lăsat implicat într-o alianță. Mie, de departe așa, de la București, alianța asta nu-mi spune și nu-mi aduce nimic bun. Asta nu înseamnă că imputând ceva unei părți a spectrului o elogiez automat pe cealaltă. Eu am ajuns în ipostaza unui dezamăgit relaxat. A unui om care are un sistem de așteptări destul de lax, care nu prea mai are mari iluzii în materie de politică și care spune lucrul ăsta pentru că a încercat la un moment dat să facă ceva și n-a ieșit. Eu în urmă cu un deceniu m-am înscris într-un partid care amenința să producă ruptura. Era un partid de oameni tineri, fără trecut. Necompromiși. Partidul ăla s-a sugrumat.

Rep.: Cum se numea?

R. P.: Partidul ăla se numea Uniunea pentru Reconstrucția României. Partid condus de Cosmin Alexandru, un tip foarte interesant, care a rămas un tip foarte interesant. Ei, în momentul în care am văzut cum o asemenea formă de viață proaspătă și care nu putea fi șantajată cu nimica a fost făcută să dispară mi-am dat seama că politicul este o jungă mai adâncă decât credeam.

Rep.: Mă încurajați...

R. P.: Nu cred...

Rep.: În încheiere spuneți-mi de ce ați ales să stați trei zile la Sibiu în condițiile în care lansarea de carte a durat puțin peste două ore? Vă simțiți bine pe la noi?

R. P.: Nu e prima oară când vin în Sibiu. Mă simt bine, am prieteni aici, am și neamuri aici, am cunoștințe, este un oraș care mie îmi spune multe lucruri, am fost la o mulțime de festivaluri, la Artmania de pildă. Este un loc în care vin cu plăcere.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815