Teodor Birț, administratorul public al Sibiului de la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, a declarat că și-a dat seama cât de mult a progresat orașul de la plecarea sa din Primărie.
Fostul șef al Piețe Sibiu SA, Teodor Birț, a devenit administrator public al orașului din 1 decembrie 2024. Întrebat despre activitatea sa din primele trei luni de mandat, Birț a avut numai cuvinte de laudă. „Impactul pe care l-am resimțit a fost unul semnificativ în sensul în care venit într-o entitate, o primărie, în care se muncește foarte mult și ceea ce am regăsit aici după 20 de ani de pauză m-a făcut să îmi dau seama cât de mult a progresat atât orașul Sibiu, cât și municipalitatea. Am găsit o familie, cum am spus, un colectiv, unde dacă ne uităm numai la banii care sunt absorbiți din fonduri europene, ne dăm seama cam care este volumul de muncă. Noi suntem contemporani cu toate modificările pe care le-a susținut Sibiul în această perioadă, nu ne mai dăm seama de multe dintre ele, dar pașii care s-au făcut sunt mai mult decât semnificativi. Am găsit o echipă cu care colaborez foarte-foarte bine și cred că, cel puțin din punctul meu de vedere. lucrurile trebuie să funcționeze foarte bine în continuare și să găsim împreună cele mai bune soluții pentru sibieni și pentru ca acest oraș să se dezvolte în continuare”, a răspuns Teodor Birț.
Desemnarea unui administrator public este apanajul exclusiv al primarului. Teodor Birț a fost ales de către Astrid Fodor după ce Ioana Leca, cea care a ocupat acest post din 2014, a decis să se retragă în domeniul privat.
Teodor Ioan Birț a intrat în administrația locală în 2002, înainte fiind administratorul unei societăți comerciale care între timp a fost radiată. Până în 2005 a fost șef al Serviciului public de administrare a domeniului privat, după care a condus Serviciului public administrația piețelor. În 2010, serviciul a fost transformat în societate comercială al cărei unic acționar este Primăria Sibiu, iar Teodor Birț a rămas în funcția de director.
Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2747
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Didulescu
Acum 1 oră
Rob
Acum 2 ore
Gicu
Acum 2 ore
Didulescu
Acum 2 ore
Imbecilitati marca CJ Sibiu !