Înainte de a fi exclus din partid, senatorul de Sibiu Sorin Ilieșiu le-a propus liberalilor să rămână în USL și eventual să primească în urma negocierilor cu social-democrații poziția de premier sau cea de candidat la președinția României. Cu 167 de voturi, 19 voturi împotrivă şi 9 abţineri, liberalii din Delegația Permanentă a partidului întrunită astăzi l-a exclus pe senator.
Discursul lui Ilieșiu:
'Stimaţi colegi, voi fi foarte scurt. Am două propuneri şi o întrebare.
Prima propunere: Propun să votăm secret decizia ca preşedintele PNL să nu aibă nici un fel de înţelegere politică cu domnul Traian Băsescu sau cu Mişcarea Populară.
A doua propunere: Propun să votăm secret decizia de a organiza urgent un congres extraordinar al PNL care să voteze următoarele propuneri:
I). PNL să rămână la guvernare şi în USL. De asemenea, PNL să participe pe viitoarele liste comune ale USL la alegerile europarlamentare şi la cele prezidenţiale astfel încât viitorul Preşedinte al României sau viitorul Prim-Ministru să fie dat de PNL.
II). Actualul preşedinte al PNL să facă un pas înapoi pentru a face posibile următoarele trei deziderate: (1) ieşirea României din criza politică, (2) salvarea Partidului Naţional Liberal, (3) continuarea mersului ascendent al României care, datorită guvernării social-liberale, a devenit 'noul tigru al Europei', ţara cu cea mai mare creştere economică din întreaga Uniune Europeană. Propun din nou ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să preia conducerea PNL.
Întrebare: De ce, domnule Crin Antonescu, în calitate de preşedinte al Senatului şi al unui partid cu zeci de mii de membri martirizaţi de regimul comunist, aţi refuzat să daţi curs apelului meu din 9 decembrie 2013, pentru adoptarea de către membrii Parlamentului României a condamnării morale - în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale -, a crimelor totalitarismului comunist, în baza unui raport elaborat de Academia Română - cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic? Domnule Antonescu, aţi refuzat să răspundeţi acestui apel pentru ca să nu se supere domnul Băsescu care şi-a dat seama că în acest fel va intra cu certitudine în istorie ca cinicul farsor al condamnării comunismului?
Consider că propunerea excluderii mele este total nedreaptă având în vedere că propunerile mele au fost făcute spre binele naţiunii române - să nu uităm că suntem un partid naţional -, şi spre binele Partidului Naţional Liberal.'
Faţă de cele spuse de mine, domnul preşedinte Crin Antonescu a decis ca propunerile mele vor fi luate în considerare doar dacă propunerea dânsului ca eu să fiu exclus nu va fi validată de membrii Delegaţiei Permanente a PNL, ceea ce nu s-a întâmplat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Călin Popescu Tăriceanu ,
Crin Antonescu ,
Traian Basescu ,
Partidul Mișcarea Populară ,
Delegația Permanentă ,
Parlamentului României ,
Academia Română ,
Uniune Europeană ,
Sibiu Sorin Ilieșiu ,
Domnule Antonescu ,
Delegaţiei Permanente ,
Partidului Național Liberal
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Barbatie nu pubertate
Acum 26 minute
Ticlazau
Acum 33 minute
Emil
Acum 35 minute
V
Acum 37 minute
V