Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Maidanul bucurestean

De când cu violenta revoluţie ucraineană, m-au mirat desele referiri la maidanul din Kiev. La început, am crezut că era vorba doar de o figură de stil, folosită de cei care aveau un dinte împotriva manifestaţiei anti-Ianukovici. Cu timpul m-am obişnuit cu maidanul ucrainean, dar tot nu-mi puteam explica de ce o astfel de denumire fusese consacrată de mass-media.

În fine, explicaţia unui filolog m-a dumirit. Deşi rădăcina turcă e comună, în limba ucraineană înţelesul împământenit al maidanului este de piaţă publică, iar, în română, cel de teren (în interiorul sau la marginea unei localităţi), unde se pot întâmpla de obicei numai lucruri rele. Dar, dincolo de lămuririle filologice, a fost firesc să apară, la noi, şi comparaţii cu revoluţia anticomunistă.

Mai ales cu etapa ei postdecembristă mai întârziată - manifestaţia din Piaţa Universităţii bucureştene, după primele alegeri libere, din mai 1990, câştigate de FSN. Frontul salvării nomenclaturii național-comuniste (eșalonul doi). Strâns legat de acel episod, venerabilului domn Ion Iliescu i s-a părut o mare diferenţă între abordarea fenomenului protestatar de către puterea de la Bucureşti, în aprilie – iunie 1990, şi puterea de la Kiev, din noiembrie 2013, până în februarie 2014. Spunea domnia sa că, la noi, protestatarii („golanii”, cum i-a denumit în acele zile) au fost lăsaţi să-şi descarce energiile. La Kiev, însă, a fost o „răzmeriţă” care a împiedicat „comunicarea şi dialogul”. Pură demagogie! Pentru că nici domnia sa n-a stat de vorbă cu „Piaţa”. Mai mult n-a acceptat să-şi dea demisia, la cererea „Pieţei”, ca fost mare comunist. Iliescu nu poate accepta că „Piața Universității” și manifestaţia din maidan au fost două mari proteste împotriva unor președinți aleși democratic, dar cu puternice rădăcini ideologice comuniste. După cum nu poate aprecia nici că, la Bucureşti, minerii au „curăţat” Piaţa Universităţii, la îndemnul și cu mulțumirile sale, la fel ca la Kiev, unde, în maidan, intervenția brutală a jandarmilor, soldată cu peste 100 de victime, a fost la ordinul lui Ianukovici.

În ambele cazuri, a fost vorba de reacţiile unor oameni nemulţumiţi de conducătorii lor postcomunişti, aparent susţinători ai democraţiei. Pe fond, avem de-a face cu un drept fundamental al maselor înşelate, în aşteptările lor, de conducătorii pe care și-i i-au ales, respectiv dreptul de a se revolta. Aceasta mi se pare esenţa pur democratică a protestelor din Piaţa Universităţii 1990 şi Maidanul ucrainean 2014. „Golanii” noştri au manifestat împotriva unui regim legitimat în alegeri libere, dar manipulate de propaganda neocomunistă a FSN. „Maidanezii” din Kiev s-au supărat și ei pe Ianukovici pentru că, deşi promisese că o va face, n-a mai semnat acordul cu Uniunea Europeană, preferând să cedeze şantajului Rusiei putiniste, în chestiunea livrării de gaze  naturale. Aşadar, ambele reacţii populare au fost generate de nemulţumirile provocate maselor de conducătorii lor, cu toate că au fost aleşi prin sufragiu universal!

Nu ştim ce se va întâmpla, în viitor, în Ucraina. Doamne, ferește de un război civil! Ştim, însă, că la noi, după „golaniadă”, deși au trecut 24 de ani de atunci, democraţia a rămas fragilă şi neconvingătoare. Adevărul este că, în tot acest timp, masele au fost nemulţumite de comportamentul aleşilor, indiferent de ofertele politice cu care s-au prezentat în faţa lor. Nicio formaţiune politică n-a ajuns să câştige respectul de lungă durată al cetăţenilor români.

Chiar în aceste zile asistăm, nu fără emoţii, la dezintegrarea alianţei câştigătoare în ultimele alegeri parlamentare. USL a trecut în istorie, la nici doi ani de la marea lovitură dată statului de drept, în speranţa că îl va demite pe preşedintele lui. După atâtea alianţe, uniuni şi convenţii eşuate se dovedeşte, din nou, că pe ideologii confuze, interese meschine şi orgolii mărunte nu se poate construi nimic măreţ şi trainic, la nivel naţional. Şi nu doar politic. Se pare că, din păcate, deşi „golanii” ar fi preferat să moară decât să ajungă comunişti, maidanul politic bucureştean a fost şi a rămas la fel de rezistent în fața ideilor reformatoare, împiedicând necesara schimbare la față a României postcomuniste.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Georg

Acum 10 ani

MOMENTE ISTORICE:____ Forţe armate impresionante sunt, la ordinul lui Putin, în stare de alertă! 27 FEBRUARIE 2014 • 15:19 Avioanele de luptă ruseşti au fost plasate în stare de alertă sporită în cazul unui conflict, în cadrul unor exerciţii ordonate de Vladimir Putin. „Avionale noastre de luptă patrulează în mod constant în spaţiul aerian de la frontiera districtelor militare. Imediat ce au fost plasate în stare de alertă ridicată, unităţile de avioane din Districtul Militar de Vest s-au mobilizat în zonele operative în care sunt alocate. În prezent, bombardierele de la nivelul districtului participă la misiuni de antrenament, ţintind un adversar imaginar aflat în raza de acţiune a aviaţiei\", se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării, conform Interfax. Trupe aeroportate s-au alăturat manevrelor miercuri, din ordinul lui Putin. Până la 150.000 de militari, 90 de avioane, peste 120 de elicoptere, 880 de tancuri, peste 1.200 de unităţi de tehnică militară şi 80 de nave participă la aceste exerciţii. „Având în vedere că situaţia din Ucraina nu este stabilă în prezent, asemenea exerciţii reprezintă o cauză justificată de îngrijorare, iar probabilitatea ca asemenea evenimente să fie doar o coincidenţă este destul de mică”, a declarat adjunctul ministrului lituanian al Apărării, Marijus Velicka. ***observator.tv/eveniment/forte-armate-impresionante-sunt-la-ordinul-lui-putin-in-stare-de-alerta-120184.html
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

CRIMEEA: Obama, discutie telefonica de 90 de minute cu Putin. SUA avertizeaza cu \"izolarea politica si economica a Rusiei\", Kremlinul isi \"rezerva dreptul sa-si protejeze interesel in Ucraina\" ___HotNews.ro_Duminică, 2 martie 2014, 7:06____Dupa ce Parlamentul rus a aprobat cererea presedintelui Putin pentru o interventie militara in Crimeea (Ucraina), presedintele Barack Obama a avertizat Moscova ca o continuare violarii dreptului international ar duce la \"o si mai mare izolare politica si economica\". Un comunicat al Casei Albe dupa convorbirea telefonica Obama - Putin de 90 de minute de sambata noaptea arata ca SUA nu vor participa la intalnirile pregatitoare pentru summitul G8 de la Soci (Rusia), calificind interventia Rusiei drept \"o violare clara a suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei, o incalcare a dreptului international\".___Ca raspuns, un comunicat al Kremlinului dupa aceeasi convorbire telefonica arata ca \"Putin a atras atentia asupra actiunilor provocatoare si criminale ale ultranationalistilor ucraineni, sustinute de autoritatile de la Kiev\", si spune ca \"Rusia isi mentine dreptul de a-si proteja interesele si cetatenii din Ucraina\". Comunicatul Casei Albe cere Rusiei sa-si rezolve problemele cu Ucraina pe cale diplomatica si arata ca presedintele Obama a cerut Administratiei sale sa furnizeze asistenta tehncia si financiara de urgenta Ucrainei, impreuna cu partenerii internationali precum FMI. Comunicatul oficial al Kremlinului mai arata ca presedintele rus i-a spus omologului sau american ca exista \"o amenintare reala la vietile si sanatatea cetatenilor rusi din Ucraina si a subliniat ca in \"cazul razspindirii ulterioare a violentei spre Estul Ucrainei si Crimeea, Rusia isi rezerva dreptul de a-si proteja interesele si populatia vorbitoare de limba rusa din aceste zone\". Comunicatul oficial al Casei Albe (Sursa aici) President Obama spoke for 90 minutes this afternoon with President Putin of Russia about the situation in Ukraine. President Obama expressed his deep concern over Russia’s clear violation of Ukrainian sovereignty and territorial integrity, which is a breach of international law, including Russia’s obligations under the UN Charter, and of its 1997 military basing agreement with Ukraine, and which is inconsistent with the 1994 Budapest Memorandum and the Helsinki Final Act. The United States condemns Russia’s military intervention into Ukrainian territory. The United States calls on Russia to de-escalate tensions by withdrawing its forces back to bases in Crimea and to refrain from any interference elsewhere in Ukraine. We have consistently said that we recognize Russia’s deep historic and cultural ties to Ukraine and the need to protect the rights of ethnic Russian and minority populations within Ukraine. The Ukrainian government has made clear its commitment to protect the rights of all Ukrainians and to abide by Ukraine’s international commitments, and we will continue to urge them to do so. President Obama told President Putin that, if Russia has concerns about the treatment of ethnic Russian and minority populations in Ukraine, the appropriate way to address them is peacefully through direct engagement with the government of Ukraine and through the dispatch of international observers under the auspices of the United Nations Security Council or the Organization for Security and Cooperation in Europe (OSCE). As a member of both organizations, Russia would be able to participate. President Obama urged an immediate effort to initiate a dialogue between Russia and the Ukrainian government, with international facilitation, as appropriate. The United States is prepared to participate. President Obama made clear that Russia’s continued violation of Ukraine’s sovereignty and territorial integrity would negatively impact Russia’s standing in the international community. In the coming hours and days, the United States will urgently consult with allies and partners in the UN Security Council, the North Atlantic Council, the Organization for Security and Cooperation in Europe, and with the signatories of the Budapest Memorandum. The United States will suspend upcoming participation in preparatory meetings for the G-8. Going forward, Russia’s continued violation of international law will lead to greater political and economic isolation. The people of Ukraine have the right to determine their own future. President Obama has directed his Administration to continue working urgently with international partners to provide support for the Ukrainian government, including urgent technical and financial assistance. Going forward, we will continue consulting closely with allies and partners, the Ukrainian government and the International Monetary Fund, to provide the new government with significant assistance to secure financial stability, to support needed reforms, to allow Ukraine to conduct successful elections, and to support Ukraine as it pursues a democratic future. Comunicatul oficial al Kremlinului (Sursa aici) Vladimir Putin had a telephone conversation with President of the United States Barack Obama on the American side’s initiative. The two presidents discussed in detail various aspects of the extraordinary situation in Ukraine. In reply to Mr Obama’s concern over the possibility of the use of Russian armed forces on the territory of Ukraine, Vladimir Putin drew his attention to the provocative and criminal actions on the part of ultranationalists who are in fact being supported by the current authorities in Kiev. The Russian President spoke of a real threat to the lives and health of Russian citizens and the many compatriots who are currently on Ukrainian territory. Vladimir Putin stressed that in case of any further spread of violence to Eastern Ukraine and Crimea, Russia retains the right to protect its interests and the Russian-speaking population of those areas.____***www.hotnews.ro/stiri-international-16713512-crimeea-obama-discutie-telefonica-90-minute-putin-sua-avertizeaza-izolarea-politica-economica-rusiei-kremlinul-isi-rezerva-dreptul-protejeze-interesel-ucraina.htm
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

EUROPA este complet paralizata, nu va putea interveni, e, din punct de vedere energetic, in mana lui Putin, cititi articolul aici, in Turnul Sfatului:_Britanicii se pregătesc pentru o iarnă scumpă: Furnizorii de energie au majorat puternic tarifele | Turnul Sfatului___***www.turnulsfatului.ro/22600/britanicii-se-pregatesc-pentru-o-iarna-scumpa:-furnizorii-de-energie-au-majorat-puternic-tarifele.html___ Crimea, de fapt a Rusiei, va fi militartotal ocupata, Ukraina va fi ingenuncheat militar si ECONOMIC (gaz/petrol); Tansnistria va cere AJUTORUL RUSIEI, deci va fi ocupata militar (Baza de Operatiuni) iar mai in sud, Serbia va cere Ajutorul Rusiei, deci si aici se va deschide o Baza de Operatiuni Militare Ruseasca.. Bulgaria este energetic sub mana Rusiei, iar DOCTRINAR, prin Biserica, complet subordonata Rusiei...Biserica Rusa DOMINA Biserica din Grecia...grecii, fiindca urasc EU, si sunt pusi la zid de datoriile catre EU, vor cere ajutor economic din Rusia...Grecia se va rupe incet-incet din EU si va rezilia si Pactul NATO...Opinia Grecilor fata de Rusia este complet FAVORABILA...Toti iesiti din FSN sunt PENTRU RUSIA, deasemeni Biserica are legaturi intense cu Patriarhia din Moscova, practic subordonata ideologic, urmariti LINKs din paginile Patriarhiei si Episcopiilor, si vedeti ca nu duc spre GREACA, Patriarhul din Constantinopolis, ci spre RUSA, Kiev si Moscova.. Subordonaree din punct de vedere ENERGETIC, Ariton a facut MULT in aceasta privinta, este deja notorie...Salvarea ar veni PARTIALde la revitalizarea satelor si Agricultura Particulara Individuala...DAR ce facem cu APA? Lipseste...n-a fost ZAPADA pe munte, si vor veni perioade intense de SECETA, care vor transforma totul in DESERT, in Baragan fenomenul DESERT EXISTA si se EXTINDE...
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Ce vreau sa va fac CLAR: Cortina de Fier apare iarasi, dar este una, strategic-mobila...Politicianismul acesta, haosul, exact ca intre cele doua razboaie mondiale nu face decat sa pregateasca VIDUL care VA CHEMA Cortina de Fier sa se mute la Granita dinspre Ungaria....Peste Ungaria nu va dori Rusia extindere, au experienta Revolutiei din 1956 si taierea Gardului spre Austria in 1989...Au invatat si din esecul din Afghanistan....unde au esuat lamentabil, nu mai incearca..
Raspunde

@GeorG von Carici

Acum 10 ani

In Cecenia incearca lamentabil de cateva sute de ani. Mai ia si tu o pauza de dus gunoiul in punga etanseizata la coitaner.
Raspunde

@georg

Acum 10 ani

Tu chiar crezi tot ce scriu astia in Turnusasului? Esti din Sibiu...nu e asa? Doamne am ajuns sa vad pe cineva citand ca sursa pt o pbema de politica externa Turusasului....e prea mult chiar si pentru sibieni
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus