În stațiunea aflată, în parte, pe teritoriul administrativ al municipiului Sibiu, administrația locală va avea prima casă unde să fie amenajate birouri funcționărești, centru de informare etc. Decizia, deocamdată informală, a fost luată pe baza unui vot consultativ dat în Consiliul Local Sibiu, pentru exercitarea dreptului de preemțiune asupra Vilei 3 din fostul complex Casa Turiștilor, clădire declarată monument istoric. Prin exercitarea dreptului de preemțiune, administrația locală va cumpăra imobilul pus în vânzare.
”Este o cale neobișnuită de consultare a Consiliului Local, dar am considerat că este bine să discutăm
înainte de a avea un proiect în acest sens. Clădirea este într-o stare foarte proastă, cu modificări făcute fără acordul nostru. Vila 2 a fost lăsată în paragină până a dispărut. Acolo ar putea fi amenajate birouri pentru turiști, de exemplu. Argumente contra: dacă nu vrem să avem o casă în Păltiniș, stațiune care aparține administrativ de Sibiu. Puteți să nu votați, dar pe mine m-ar ajuta să înțeleg dacă majoritatea Consiliului Local își dorește să își exercite acest drept, de preemțiune”, a declarat primarul Klaus Johannis, în fața consilierilor județeni. Cum aceștia au votat, în majoritate, pentru cumpărarea Vilei 3, Johannis a anunțat că un nou proiect pe această temă va fi supus votului în ședința CL de luna viitoare. ”Voi pregăti pentru luna martie un proiect de hotărâre în acest sens, care să respecte toate canoanele birocratice”.
Imobil cu proces
Vila nr. 3 din stațiunea Păltiniș este un imobil ridicat de peste 100 de ani pe trei niveluri și cu o suprafață desfășurată de aproape 1.500 de mp. Vila a aparținut firmei SC Păltiniș SA, care a vândut-o în februarie 2013 Laurei Teodora Gyarmati pentru aproape 437.000 de lei. Cum imobilul este monument istoric, notarul care a autentificat contractul – Gabriel Bucșă – a solicitat în prealabil Direcției pentru Cultură o adresă prin care să comunice dacă Statul, prin direcția amintită, își exercită sau nu dreptul de preemțiune. Cum răspunsul a fost negativ, imobilul a fost vândut Laurei Teodora Gyarmati. Între timp, Păltiniș SA și-a schimbat acționarul majoritar, iar noul administrator al societății a atacat în instanță contractul de vânzare – cumpărare. Motivul ține de faptul că, înainte de vânzarea imobilului-monument istoric, proprietarul trebuia să verifice dacă nu își exercită dreptul de preemțiune atât Direcția pentru Cultură, cât și autoritatea publică locală, Consiliul local al municipiul Sibiuui, în acest caz.
”În acest moment, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul Bucșă Radu Gabriel este atacat pentru motive de nulitate absolută, generate de faptul că notarul ca agent instrumentator nu a solicitat exercitarea/neexercitarea dreptului de preemțiune la momentul încheierii contractului de către autoritatea locală – Consiliul Local Sibiu. Litigiul între SC Păltiniș SA și doamna Gyarmati Laura Teodora fiind pe rolul instanței de judecată, exprimarea în sensul exercitării dreptului de preemțiune creează posibilitatea intervenției în interes propriu a Municipiului Sibiu în litigiul aflat pe rol”, se arată în informarea transmisă consilierilor locali înaintea ședinței de joi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Casa Turiștilor , Consiliului Local Sibiu , Klaus Johannis , Consiliul Local Sibiu , Gyarmati Laura Teodora , Laurei Teodora Gyarmati , Municipiului Sibiu , Bucșă Radu Gabriel , Gabriel Bucșă
Vizualizari: 618
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Prof. de Geografie
Acum 1 oră
@Hermannstadt
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
X