Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu a executat în 2013 un număr de 4050 misiuni de ordine publică cu un efectiv de peste 18963 jandarmi, cu 15 misiuni mai mult decât în anul anterior. Dintre acestea, numai pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice s-au executat 918 misiuni, cu un efectiv de 7505 jandarmi, cu 53 de misiuni mai puţin faţă de anul 2012. Din fericire, cele mai multe misiuni au avut loc pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural-artistice, în creştere cu 58 % faţă de 2012.
”Ponderea misiunilor de asigurare a ordinii publice ne îndreptățește să considerăm în continuare Sibiu drept o Capitală Culturală”, a declarat inspectorul șef, col. Costel Dogaru.
Raportul de activitate pentru anul 2013 a fost prezentat săptămâna aceasta de conducerea IJJ Sibiu în fața președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea. Acesta a ținut să aprecieze munca jandarmilor sibieni dar și să tragă un semnal de alarmă în vederea alegerilor europarlamentare și prezindențiale. ”Urmează un an sensibil. Și pentru noi, care facem politică, dar și pentru cei care asigură ordinea publică. Trebuie să asigurați un climat de liniște, va fi un an greu pentru dumneavoastră”, a declarat Ioan Cindrea, cu ocazia ședinței lunare a Colegiului Prefectural.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Costel Dogaru , Ioan Cindrea , Consiliului Județean , Jandarmi Sibiu , Colegiului Prefectural , Inspectoratul Judeţean , Capitala Culturală Europeană
Vizualizari: 396
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
R
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
C