Baroul Sibiu a avut la finalul săptămânii trecute Adunarea Generală, ocazie cu care avocații sibieni și-au prezentat și au dezbătut problemele profesiei. Spre exemplu, opinia celor prezenți în aula Facultății de Drept este că, cel puțin în județul Sibiu, criza economică nu a trecut încă. Iar noile coduri, intrate în ultimul an în vigoare, au condus la o îngreunare a exercitării profesiei.
Raportul privind activitatea conducerii Baroului a fost prezentat de Nicolae Baier, decanul Baroului, care a menționat la capitolul evenimente neplăcute agresiunea asupra unei colege chiar în incinta Tribunalului. ”O martoră nemulțumită de pledoaria colegei nu găsește altceva mai bun decât să o agreseze și să o lovească în incinta Tribunalului. Lucru dovedit prin certificat medico-legal. Ce atitudine au avut instituțiile noastre? Parchetul i-a aplicat o amendă administrativă”, a spus Nicolae Baier. Decanul Baroului a mai menționat, la același capitol al situațiilor neplăcute ivite în ultimul an, faptul că un alt coleg avocat a fost sancționat de Oficiul Pentru Protecția Consumatorului. În opinia avocaților situația este una absurdă, întrucât Protecția Consumatorului are ca obiect de activitate operatorii economici, în niciun caz avocatura. ”Ar fi fost o premieră națională”, a spus Nicolae Baier, care a mai menționat că procesul-verbal a fost anulat în cele din urmă.
Noile coduri
Majoritatea avocaților sibieni prezenți la ședință a fost de acord că modificările legislative survenite în ultimul, atât în plan penal, cât și civil, au condus la o îngrădire a profesiei și la apariția unor tensiuni. ”Este o agresiune a noilor Coduri. A fost o agresiune la adresa sistemului de Justiție. Am ajuns să nu mai știu ce să le spun oamenilor. Mă întreabă: cât va dura procesul? Vei vedea! Nu știu ce altceva să îi spun. Profesia noastră este într-un moment de criză, provocat de aceste coduri. În birourile judecătorilor sunt maldăre de dosare care așteaptă și nu primesc termene. Trebuie să întărim solidaritatea”, a declarat Virgiliu Vulcan, prodecanul Baroului Sibiu. Ideea a fost întărită și de avocatul Dorin Suciu. ”Trăim vremuri foarte tulburi pentru avocatură. Și din cauza noilor coduri și din cauza mentalității judecătorilor. Solidaritatea dintre noi ar putea duce la schimbarea acestei mentalități”, a spus avocatul Suciu. ”Este nevoie din partea noastră, a corpului profesional, de o acțiune convergentă pentru revizuirea codurilor. Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România trebuie să ia inițiativa contactării Ministerului Justiției în vederea organizării unor ședințe în care să se discute ”despăducherea” acestor coduri. Mă refer în special la Codul de Procedură Civilă”, a spus și avocatul Florin Albulescu.
Din Baroul Sibiu fac parte în acest moment 440 de avocați, dintre care 153 sunt înscriși pentru serviciu de asistență juridică din oficiu. ”În ultimul an nu au fost probleme din care să rezulte că avocații din Baroul Sibiu nu și-au făcut treaba. Fiecare încearcă să-și facă treaba cum știe mai bine, în vremurile acestea”, a concluzionat decanul Nicolae Baier.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Procedură Civilă ,
Baroului Sibiu ,
Adunarea Generala ,
Dorin Suciu ,
Baroul Sibiu ,
Protecția Consumatorului Sibiu ,
Virgiliu Vulcan ,
Nicolae Baier ,
Ministerului Justiției ,
Consiliul Uniunii Naționale ,
Decanul Baroului ,
Din Baroul Sibiu ,
Florin Albulescu ,
Oficiul Pentru Protecția Consu
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Client
Acum 2 ore
Turism
Acum 2 ore
CX
Acum 3 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 3 ore
Popa Călin