Turul ciclist al Sibiului și-a închis tabloul de start pentru anul 2014, definitivând lista celor 22 de echipe din Europa și din Asia care vor participa la cea mai valoroasă competiție ciclistă de șosea din Europa de Sud-Est.
La începutul acestui an, organizatorii Turului Sibiului au primit raportul anual al Uniunii Cicliste Internaționale, care menționa că “analiza a arătat un excelent nivel organizatoric, în concordanță cu regulamentele UCI”. Ca urmare a succesului organizatoric, UCI a menținut Turul și în acest an la categoria 2.1, ceea ce îl situează în top 5 al competițiilor cicliste de șosea din Europa De Sud-Est.
Ediția 2014 a Turului ciclist al Sibiului va avea loc în perioada 17-20 iulie și va alinia la start echipe 2 echipe pro-continentale, 19 echipe continentale și o singură echipă națională (cea a României). Competiția se anunță de pe acum una foarte disputată, nu mai puțin de 5 echipe din top 10 UCI Europe Tour 2013 urmând să fie prezente la Sibiu în acest an (Androni Giocattoli, Gourmetfein Simplon, Adria Mobil, CCC Polsat și una din echipele Vini Fantini). O noutate absolută o reprezintă participarea a trei echipe asiatice, Synergy Baku Cycling Project (Azerbaidjan), Vini Fantini Nippo De Rosa și Shimano Cycling Team — ultimele două din Japonia.
Vini Fantini Nipo De Rosa este una din cele trei echipe deținute de managementul consolidat al Vini Fantini Selle Italia și îi are în componență pe Pierpaolo de Negri, Alessandro Malaguti, Eduard Grosu, Kim Magnusson, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES.
Shimano Cycling Team îi are în componență pe Hayato Eyoshida (campion național al Japoniei U23 la contratimp în 2011), Shotaro Eiribe (campiona național al Japoniei la velodrom în 2010), Hiroki Enshimura (câștigătorul la juniori al Campionatului Național de șosea al Japoniei 2011) și pe Darren Elow (campion național de șosea în Singapore 2010, 2012 și vice-campion național la contratimp în Singapore în 2013).
Echipele participante sunt la ediția 2014 a Turului ciclist al Sibiului sunt: Androni Giocattoli (Italia), CCC Polsat (Polonia) — ambele pro-continentale, Vini Fantini Nippo De Rosa (Japonia), SP Tableware (Grecia), ISD Continental Team (Ucraina), Froy Bianchi (Norvegia), LKT Brandemburg (Germania), Verandas Willems (Belgia), Team Gourmetfein Simplon (Austria), Team Differdange Losch (Luxemburg), Tușnad Cycling Team (România), Cristina Watches Kuma (Danemarca), Kolls Cycling Team (Ucraina), Amplatz BMC (Austria), Adria Mobil (Slovenia), Bike Aid — Ride for Help (Germania), Synergy Baku Cycling Project (Azerbaidjan), Shimano Cycling Team (Japonia), Wallonie Bruxelles (Belgia), Ringeriks Kraft (Norvegia) și Utensilnord (Ungaria) — toate continentale, precum și echipa națională a României.
Cursa de la Sibiu va avea următoarele etape:
Joi 17 iulie — Prolog — 2,3 km: contratimp individual în centrul istoric al Sibiului
Vineri 18 iulie — Etapa I — 145 km: Sibiu — Agnita — Voila — Cârțișoara — Bâlea Lac (2034 m)
Sâmbătă 19 iulie — Etapa II — 181 km: Sibiu — Tălmaciu — Cisnădie — Sebeș — Șugag — Jina (1006 m) — Gura Râului — Păltiniș (1450 m)
Duminică 20 iulie — Etapa IIIa — 16 km contratimp pe echipe: Sibiu — Poplaca — Rășinari — Sibiu
Duminică 20 iulie — Etapa IIIb — 151 km: Sibiu — Nocrich — Bârghiș — Pelișor — Biertan — Dumbrăveni — Mediaș — Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gura Râului , Bike Aid , Eduard Grosu , Bâlea Lac , Tușnad Cycling Team , Continental Team , Androni Giocattoli , Froy Bianchi , Vini Fantini , Team Gourmetfein Simplon , Alessandro Malaguti , Adria Mobil , Turului Sibiului , Cristina Watches Kuma , Finala Campionatului Naţional , Darren Elow , Europe Tour , Europa De Sud , Ringeriks Kraft , Team Differdange Losch , Wallonie Bruxelles Internation , Hayato Eyoshida , Hiroki Enshimura , După Shimano Cycling Team , Kim Magnusson , Kolls Cycling Team , Team Verandas Willems , Shotaro Eiribe , Vini Fantini Nipo De Rosa , Vini Fantini Nippo De Rosa , Vini Fantini Selle Italia , Synergy Baku Cycling Project
Vizualizari: 606
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C