Natalie Sigg este o actriță elvețiană, de 29 de ani, care din 2011 lucrează la Secția Germană a Teatrului Național ”Radu Stanca” Sibiu. În studenție și după ce a terminat facultatea a vizitat multe țări și dintre toate a ales România pentru a profesa.
„Am avut așa o «întâlnire» întâmplătoare cu această țară, încă din facultate, și a trezit așa ceva deosebit în mine. Eu provin dintr-o familie cu zece copii. Frații mei sunt toți pasionați de muzică, fiecare cântă la un instrument, dar au diferite meserii pe care au ales să le practice în țara noastră natală. Doar eu am plecat și lumea nu m-au prea înțeles. Am terminat liceul în Elveția și am plecat la facultate în Germania, unde am făcut German Musical Academy, apoi am plecat un an în Spania unde am vrut să parcurg Camiño de Santiago, un drum străbătut de pelerini prin diferite țări ale Europei pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela. După ce l-am parcurs am mai rămas în Spania și am lucrat cu copii. Însă pe când studiam în Germania am fost într-o excursie cu trenul prin mai multe țări și atunci am ajuns și în România și mi-a plăcut mult aici. După un an am ajuns la Sibiu în cadrul unui workshop la care am participat și atunci am stat aici o lună. Țin minte că mă plimbam pe stradă și am văzut afișul unui spectacol de teatru scris în germană. Am fost șocată, habar nu aveam că lumea vorbește germană aici și, în plus, aveți chiar o secție germană la teatru. Am zis ok, aici trebuie să mă întorc într-o zi, după ce termin facultatea și să caut să mă angajez. Și nu am uitat gândul, iar la finalizarea studiilor, după ce am făcut și pelerinajul, mi-am anunțat familia și prietenii că plec în România. Lumea era șocată că am ales România. Au zis ok, dar crezi că ai ce face acolo, adică acolo e o altă lume...”, povestește, în românește, Natalie.
Natalie s-a urcat în primul tren și a venit la Sibiu, la o prietenă cu care păstrase legătura din vara în care a participat la workshop-ul de la Sibiu. S-a interesat cine e director la teatrul sibian și a sunat-o pe Anna Neamțu, pe care a rugat-o să se întâlnească cu ea și ca să-i dea CV-ul. ”Am avut o discuție scurtă la fumoar. A zis să-i trimit CV-ul și dacă au nevoie mă sună”.
Și au sunat-o după câteva săptămâni. Era casting pentru o piesă nouă. S-a dus ”cu tâmplele zvâcnind de emoție” și „datorită regizoarei, care a fost foarte înțelegătoare și m-a lăsat 20 de minute să mă pregătesc, am susținut un monolog și am obținut primul rol în «Herr Puntila und sein Knecht Matti». De atunci sunt aici”, își amintește Natalie.
Pasiune sau bani
Periodic, lumea din jurul ei, familia, chiar sibienii care ajung să o cunoască, îi pun mereu aceeași întrebare ”De ce să renunți la Elveția pentru Sibiu?”. Natalie spune că o întristează felul oamenilor de a privi lucrurile și alegerile ei și nu înțelege de ce toată lumea reduce totul la bani.
„Eu am venit căci asta îmi doream. Mereu am vrut să lucrez în diferite părți ale lumii, dar peste tot era greu cu limba. Aici e perfect, pentru că lucrez în alt mediu cultural, fac ceea ce îmi place, dar în limba mea. Când am venit aici totul mi s-a părut diferit. Nu știam aproape nimic despre România. Dar m-a atras mentalitatea acestui popor, mi-a dat un sentiment de bine și de libertate pe care nu l-am mai simțit niciodată, iar asta era foarte important pentru mine. De când sunt aici prietenii și familia au tot încercat să mă convingă să mă întorc în Elveția. «Nu te gândești la viitorul tău, nu vrei să ai siguranță financiară?». Am ales Sibiu în locul Elveției, pentru că aici mă simt liberă. Pentru mine contează mai mult că sunt bine și fericită acum, decât să mă gândesc să fac altceva, ca să am bani și o casă pe numele meu la bătrânețe. Oamenii nu ar trebui să-i judece pe ceilalți în funcție de ce au, ci pentru ceea ce sunt”, spune Natalie, după care începe să povestească cu entuziasm despre noul spectacol pentru care se pregătește.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Secţia Germană , Radu Stanca , German Musical Academy , Teatrului Național , Natalie Sigg , Herr Puntila , Knecht Matti , Anna Neamțu
Vizualizari: 845


Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Bleahh
Acum 15 ore
Justitiarul
Acum 15 ore
Sibianul
Acum 15 ore
Hahaha
Acum 15 ore
Sibian