Clădirea care a adăpostit Primăria Sibiului până în 2006 are o nouă fațadă și un acoperiș reabilitat, lucrările fiind recepționate oficial în cursul zilei de miercuri. Reabilitarea la exterior a clădirii de pe bulevardul Victoriei a început în urmă cu un an, lucrările fiind încredințate prin licitație firmei sibiene Balor Cons. Au fost efectuate lucrări la hidro-izolația fundației, au fost refăcute tencuielile, geamurile și ușile exterioare au fost schimbate, odată cu grilajele aferente. De asemenea, au fost reabilitate alături de acoperiş și tencuielile şi zugrăvelile și racordul la canalizarea pluvială.
”Constructorul a montat jgheaburi şi burlane noi, confecţionate din tablă zincată, acestea fiind conectate la sistemul de scurgere a apelor pluviale. Lucrările de reabilitare a acoperişului au constat în schimbarea ţiglelor şi reabilitarea şi schimbarea izolaţiei coşurilor de fum. Lucarnele au fost de asemenea curăţate, reparate şi s-a aplicat un baiţ protector”, arată reprezentanții administrației locale într-un comunicat de presă. 760.000 de lei – sumă la care se adaugă TVA - este valoarea totală a lucrărilor.
În clădirea de pe Victoriei funcționează instituții ale statului din 1947. ”Cred că în acel an a și fost reabilitată ultima dată fațada. Am considerat că și această clădire trebuie să arate bine. Nu s-a lucrat la interior, încă. Aici, lucrările de reabilitare vor avea loc în etape mai mici, pentru că nu avem spații suficiente pentru a muta serviciile care funcționează aici”, a declarat primarul Klaus Johannis.
În sediul de pe Victoriei, acum funcționează mai multe servicii ale administrației locale: Poliția Locală, Starea Civilă sau Asistența Socială sunt doar câteva dintre acestea.
”A fost o lucrare de anvergură, destul de importantă pentru noi. S-au aplicat tehnologii moderne. A ieșit o fațadă frumoasă și sper să reziste în timp, pentru că materialele sunt de foarte bună calitate. Turnulețele arată astfel pentru că arhitectul a dorit să mențină aspectul vechii clădiri”, a spus și Eugen Bălan, administratorul Balor Cons.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Balor Cons , Asistenţă Socială , Klaus Johannis , Eugen Bălan , Poliția Locală , Starea Civilă , Primăria Sibiului
Vizualizari: 563
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil