Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ salută declaraţiile liderului deputaţilor CSU din Bundestag Gerda Hasselfeldt, conform căreia Uniunea Creştin Socială din Bavaria susţine aderarea României la spaţiul Schengen în ceea ce priveşte aeroporturile şi porturile. „Această atitudine în favoarea României din partea Uniunii Creştin Sociale vine după vizita recentă efectuată de doamna Hasselfeldt, însoţită de deputaţii dr. Bernd Fabritius, dr. Hans Peter Uhl şi domnul Tobias Zech la Sibiu şi la Bucureşti”, a declarat deputatul FDGR. „Această poziţie este inclusiv rezultatul discuţiilor cu noi, reprezentanţii minorităţii germane din România, şi anume cu preşedintele FDGR dr. Paul-Juergen Porr, cu domnul primar Klaus Johannis, cu dl. episcop Reinhart Guib şi cu mine. Noi întotdeauna am pledat cauza României în faţa reprezentanţilor politici din Germania. Mă bucură foarte mult poziţia doamnei Hasselfeld. Reamintim că »soluţia în trepte« a fost propusă de Germania şi Franţa şi de aceea sperăm ca în cursul acestui an Consiliul European să o şi adopte”, a mai spus Ganț.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Ovidiu Ganț ,
Klaus Johannis ,
Uniunii Creştin Sociale ,
Reinhart Guib ,
Bundestag Gerda Hasselfeldt ,
Uniunea Creştin Socială ,
Consiliul European ,
Hans Peter Uhl ,
Tobias Zech ,
Bernd Fabritius ,
Paul Juergen Porr
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Turci
Acum 8 ore
Resi
Acum 8 ore
Resi
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 9 ore
Pol-Pot