Amenințarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar zidul anti-drone ar putea fi operațional în câteva luni, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, la sosirea la reuniunea Comunității Politice Europene, scrie Agerpres.
„În acest moment vorbim de o schiță a unui plan de acțiune. Mai întâi o să avem planul de acțiune și după aceea eventuali lideri care să coaguleze. Există nuanțe în discuție, dar deja nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia, pentru că ați văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi. Nu am văzut drone care au parcurs din Rusia sau din Belarus până la respectivul aeroport. Este o amenințare cu care ne confruntăm în momentul ăsta și chiar dacă au fost nuanțe pe discuția asta, se merge pe conceptul ăsta”, a spus șeful statului.
El a menționat că acest subiect a fost inclus și în dezbaterile de miercuri la Consiliul European informal.
Nicușor Dan a afirmat că discuția privind zidul anti-drone a fost legată „în ultima ei parte și pe partea de finanțare”.
Întrebat când va fi operațional respectivul zid, el a răspuns: „În câteva luni”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: zid anti-drone , zidul anti-drone , zid drone , război ucraina , Nicușor Dan , Rusia , Consiliul European
Vizualizari: 903


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Marcel
Acum 3 ore
Vasile
Acum 3 ore
Nic