Cinci sate sibiene nu au deloc energie electrică. Alte peste două mii de gospodării din diferite comune ale județului sunt în aceeași situație și nici cei toți care și-au făcut casă la oraș nu se pot plânge de prețul kilowattului, din moment ce nu sunt racordați la rețeaua de furnizare a energiei electrice. Cele cinci sate cuprinse în statistici ca nefiind alimentate cu energie electrică sunt, de fapt cătune. Numără, în total 97 de gospodării, dar nu toate sunt ocupate. Spre exemplu, în Pădureni o singură casă mai este locuită, situația fiind asemănătoare și în Albi, sat ce aparține tot de comuna Slimnic.
Pentru toate gospodăriile fără acces la energie electrică, autoritățile locale vor pregăti împreună cu reprezentanții Electrica un program de extindere a rețelelor, program în cadrul căruia prioritățile vor fi stabilite de Consiliul Județean Sibiu, se arată într-o adresă semnată de Iacob Blagu, directorul Sucursalei de distribuție a energiei electrice Sibiu.
”Fondurile vor fi asigurate în proporție de 90% de la bugetul de stat și 10% din bugetele unităților administrativ-teritoriale beneficiare. Analiza acestor localități s-a făcut alături de Consiliul Județean Sibiu, pe baza datelor transmise de Primării”, se arată în adresa menționată.
Romii – cazuri sociale
Din cele 188 de localități ale județului Sibiu, cinci sunt total neelectrificate (97 de gospodării), iar alte 39 de sate sunt doar parțial electrificate, aici fiind regăsite 2.140 de gospodării fără branșamente electrice. De asemenea, este necesară extinderea rețelelor electrice și în nouă din cele 11 orașe ale județului, pentru a oferi energie electrică altor 1.729 de gospodării.
Din totalul de 3.966 de gospodării neelectrificate, aproape 1.000 sunt cazuri sociale. ”O situație aparte o reprezintă alimentarea cu energie electrică a gospodăriilor familiilor considerate cazuri sociale (în special gospodării de romi). Au fost comunicate 995 de cazuri sociale. Pentru aceste gospodării, SDEE Sibiu a stabilit o procedură pentru a putea fi racordate la rețeaua electrică, în cazul în care în zonă există rețele electrice. Modul de rezolvare a acestei probleme a fost comunicat primăriilor, prin intermediul Consiliului Județean. La solicitarea familiilor declarate cazuri sociale au fost emise 386 de avize tehnice de racordare, din care s-au realizat fizic 230 de racordări, acțiune fiind în curs de derulare”, se mai arată în adresa celor de la Electrica.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 299


Ultimele comentarii
Acum 31 minute
2cents
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Ron
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Gigi