Miercuri,
05.10.2022
Cer Senin
Acum
6°C

Ministrul Sova vine cu noi asigurari: Lotul 3 al autostrazii Sibiu – Orastie va fi dat in folosinta la 15 noiembrie

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, singurul care mai trebuie dat în folosinţă între cele două localităţi, va fi gata în 15 noiembrie, conform angajamentului luat de constructorul italian, a declarat, joi, la Simeria, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a inspectat, joi, tronsoanele de autostradă Arad - Nădlac, Lugoj - Deva şi Orăştie - Sibiu, anunţând că Lotul 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, singurul care mai trebuie dat în folosinţă între cele două localităţi, va fi gata în 15 noiembrie.

"Au cerut pentru lucrări suplimentare 365 de milioane de lei şi au primit 26 de milioane de lei. Adică au pierdut. Se încadrează în prevederile contractuale. Au primit o extensie de timp până în noiembrie 2014. Vreau să ne înţelegem bine: data de 15 noiembrie 2014 nu este o dată stabilită nici de mine, nici de CNADNR, ci este stabilită de Completul de Arbitraj. (...) Angajamentul lor scris este că până în iulie termină cei 16 kilometri care sunt neafectaţi de alunecări, iar cei 6,7 kilometri afectaţi de alunecările de teren, până în noiembrie", a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Şova.

Premierul Victor Ponta declara, în 4 aprilie, că lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi finalizat în acest an, iar compania de construcţii care realizează acest tronson s-a angajat să îl termine fără noi sume de bani din partea statului român, termenul fiind luna decembrie.

Întrebat, atunci, într-o conferinţă de presă, când va fi terminat lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, premierul Victor Ponta l-a întrebat, la rândul său, pe ministrul Transporturilor, Dan Şova, prezent în sală, iar acesta a răspuns că termenul este decembrie 2014.

"Din păcate, compania care a executat, ştiţi foarte bine, a avut o problemă tehnică pe şase kilometri unde s-a dărâmat dealul şi în baza ultimelor negocieri şi angajamente anul acesta vor face, fără acele noi sume de bani din partea statului român", spunea Ponta.

Întrebat când va inaugura şi acest tronson de autostradă, Victor Ponta glumea, răspunzând că în 16 noiembrie dimineaţa va face inaugurarea noii autostrăzi şi făcând astfel trimitere la data alegerilor prezidenţiale. "Pe 15 noiembrie. Pardon. Pe 16 noiembrie o inaugurăm. 16 dimineaţa", spunea Ponta râzând.

Contractul cu italienii de la Impregilo - Salini pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, nu a fost reziliat de Compania de Drumuri, constructorii asumându-şi finalizarea lucrării fără costuri suplimentare.

"Săptămâna trecută, Salini - Impregilo avea o serie de cereri inacceptabile şi de atitudini contractuale inacceptabile pentru care noi am spus că ori se revine în limitele contractului şi se termină acest contract cu rezolvarea alunecărilor de teren fără costuri suplimentare, aşa cum a spus şi Comisia Europeană, aşa cum au stabilit şi experţii agreaţi de comun acord de către părţi, în caz contrar urmând să reziliem. Până ieri, ora 12:00, şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de către Compania Naţională de Autostrăzi", declara, în 1 aprilie, ministrul Transporturilor, Dan Şova, într-o conferinţă de presă.

Constructorul şi-a asumat finalizarea a 16 kilometri neafectaţi de alunecările de teren la 15 iulie, urmând ca la jumătatea lunii noiembrie să fie încheiate lucrările pentru diferenţa de 6 kilometri cu probleme, fără costuri suplimentare pentru CNADNR, potrivit sursei citate.

Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro.

CNADNR a inaugurat la finele anului trecut loturile 1,2 şi 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, realizate în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde lei (326,5 milioane euro), fără TVA.

Directorul CNADNR, Narcis Neaga, declara în decembrie că tronsonul 3 va fi deschis în septembrie 2014, deoarece pe acest lot au apărut "probleme tehnice grave", respectiv alunecări de teren.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

15 comentarii

cipi

Acum 8 ani

psd-ul face treaba nu vorbe. pacat ca au fost penibili la inundatii in barca
Raspunde

adiarc

Acum 8 ani

nu se lucreaza DELOC , in nici o parte a viaductului , unde trebuie facute lucrari de amploare - spre Sibiu tunel si spre Sebes , consolidari multiple si foraje la calea de rulare , plus excavatii de amploare.... N-au terminat in aproape 3 ani si vor termina in 7 luni ???????? ne credeti chiar prosti ???
Raspunde

Toma necredinciosu

Acum 8 ani

Minciuni,minciuni și iar minciuni ordinare din partea acestor impostori psd-iști hoți și populiști...bleahhhh....la pușcărie cu voi lichele comuniste!!!!
Raspunde

ma

Acum 8 ani

se lucreaza pe tot restul tronsonului probabil fac proiectarea pentru zonele alea.
Raspunde

BB

Acum 8 ani

Inteligenţii satului, de ce nu aţi făcut ieşire de pe autostradă la Sebeş şi înainte de intrarea în Sebeş dinspre Sibiu? Nu vă mai ajungeau banii c-aţi luat voi prea multă şpagă sau vi s-a blocat creieraşul? În rest toate aceste promisiuni sunt doar minciuni electorale.
Raspunde

rusine

Acum 8 ani

copy + paste de pe ***www.zf.ro/zf-24/sova-anunta-un-nou-termen-de-finalizare-pentru-al-treilea-lot-al-autostrazii-orastie-sibiu-15-noiembrie-12520242
Raspunde

sibian , nu p.s.d-ist

Acum 8 ani

Cipi la ce meci te uiti ? esti ca Sebastian Domozina la radio pe timpul lui Ceausescu . Universitatea Craiova se apara si el ne spunea la radio ca , echipa ataca in valuri !
Raspunde

@7

Acum 8 ani

LOL!!....Bine punctat,bine spus,mai e câte un penibil cu ochelari de cal precum @1,care vede albul negru și invers...
Raspunde

ToTo

Acum 8 ani

PSD este cel mai mare partid, Ponta este Salvatorul de fapt SALVAMARUL Tarii, iar pe Sova, Dumnezeu l-a trimis pe pamant sa oprească alunecarile de teren si sa ne faca autostrazi, VA IUBIM dragi conducatori manca-v-ar prestii de mlastinosi.
Raspunde

BBG

Acum 8 ani

Numai,de s-ar face !!
Raspunde

@ToTo

Acum 8 ani

Și tu ai luat-o razna imbecilule,ca și celălalt retardat ce urăște pensionarii!!...la spitalul de nebuni cu voi handicapaților!!!!!!!!!
Raspunde

@11

Acum 8 ani

Am fost foarte haios, cel putin asta am vrut, iar Handicapat esti tu mai ***urata si imputită, faci tu pe moralistu***, sa te frec in nară de bulangiu ordinar care te azi in***de poponar hapsân, trufaș si pofticios care esti :-))))) Iar am fost spiritual hahahahaha... să te frec in naretă
Raspunde

siby

Acum 8 ani

Meserie ToTo, cred ca ai explicat pe larg pentru 11. ce ai vrut sa spui in primul tau mesaj, dar ai dezvaluit secretul mesajului din pacate. Sper ca \"admiratorul\" tau sa se gandeasca de doua ori ce vrea sa spuna inainte sa posteze ceva...ori este PDL-ist ori este pensionat de boala...acum suntem cu totii spirituali. Sa auzim de bine.
Raspunde

siby

Acum 8 ani

Bine ca marele traseist care este Sova nu si-a dus la sfarsit planul de reziliere a contractului. Cel putin asa mai este o sansa sa fie terminata portiunea daca nu anul asta macar anul viitor...tot e ceva decat sa se reia licitatia in urma unei actiuni negandite a pinguinului sef!
Raspunde

alzara -liberal

Acum 8 ani

De data asta Sova a jucat tare si a castigat.Ne guverneaxa adversarii : sa ne bucuram cand fac lucruri bune. E politica pe pielea si viata noastra, nu -i razboi ! Felicitari, Sova ! Suntem cu ochii pe Valea Oltului (si nu numai) !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus