Locuitorii a 31 de localități din județ, precum și cei care ar vrea să investească în acele zone, vor beneficia de facilitățile primului Ghișeu unic din țară: adică un singur loc în care să mergi pentru obținerea tuturor avizelor necesare autorizației de construire. Ghișeul a intrat în teste de săptămâna trecută, iar autoritățile promit punerea în funcțiune a acestuia peste nici o lună.
Doar Oficiul de cadastru, Transgaz Mediaș și CFR Brașov nu au semnat, până acum, protocolul privind înființarea Ghișeului unic în cadrul Consiliului Județean Sibiu. Celelalte instituții care, de obicei, sunt solicitate pentru emiterea de avize necesare obținerii autorizațiilor de construire au semnat un astfel de protocol. Protocolul respectiv ar trebui să garanteze că oricine este interesat de obținerea unei autorizații de construire nu va mai fi ”plimbat” pe la o serie de instituții, ci se deplasează doar la Consiliul Județean. Acolo vor trebui depuse toate documentațiile, plătite toate taxele și, tot de acolo, peste aproximativ trei săptămâni, ar trebui ridicată autorizația de construire.
Verificare on-line
De săptămâna trecută, pe site-ul Consiliului Județean a fost creată o secțiune dedicată Ghișeului unic. Deocamdată, în această secțiune sunt doar două rubrici: cea cu informații despre actele necesare obținerii unor avize, precum și valoarea taxelor ce trebuie plătite și rubrica ”Dosarul meu”. Accesând această subsecțiune, cei care au solicitat obținerea avizelor prin intermediul Consiliului Județean ar trebui să poată afla în ce stadiu de soluționare sunt cererile lui. La depunerea dosarului pentru obținerea avizelor, fiecare va primi un număr de solicitare, pe baza căruia ”investitorul” va putea accesa acest sistem de urmărire on-line a stadiului solicitărilor lui.
Practic, o persoană interesată să construiască, după ce va obține un certificat de urbanism va afla de ce avize are nevoie în vederea obținerii autorizației de construire. Aceste avize pot fi obținute prin intermediul Ghișeului unic, unde să fie depuse toate dosarele. ”Am creat și posibilitatea plății taxelor pentru avize direct aici, la Ghișeul unic, luându-ne angajamentul de a transmite noi banii mai departe, odată cu transmiterea cererilor de aviz. Acest ghișeu ne va individualiza și va crea un avantaj competițional pentru atragerea de investitori”, spune Ioan Cindrea, președintele Consiliului județean Sibiu.
Cine nu dă răspunsul, aprobă tacit
Pentru fiecare aviz pe care sunt solicitați să îl obțină în numele unui investitor, cei de la Consiliul Județean vor percepe o taxă de 25 de lei, bani care trebuie achitați alături de taxele pe care le percep și instituțiile avizatoare.
Cei de la Consiliul Județean spun că prin intermediul Ghișeului unic lucrurile se vor desfășura mai repede, deoarece documentațiile necesare obținerii de avize vor fi transmise și on-line, astfel că până instituțiile avizatoare vor primi și în format fizic (prin curier) cererile, intenția de obținere a unui anumit aviz să le fie deja comunicată.
În protocolul încheiat între CJ Sibiu și autoritățile avizatoare este invocată și o prevedere legală inclusă în Legea construcțiilor: aprobarea tacită. ”În cazul în care înainte cu două zile de împlinirea termenului de expirare pentru emiterea avizului/acordului nu există notificare de la emitentul acestora, electronic și în scris, Direcția Arhitect șef prin Ghișeul Unic notifică emitentul avizului/acordului de aplicarea aprobării tacite, fără o procedură prealabilă, conform legii, cu excepția procedurilor de mediu”.
Trebuie precizat, însă, că toate aceste avize pot fi obținute prin intermediul Ghișeului unic doar după obținerea unui punct de vedere (aviz) de la Agenția de Mediu. Dacă reprezentanții acestuia consideră că investiția poate avea un impact asupra mediului și va solicita elaborarea unui plan în acest sens, atunci obținerea tuturor actelor prin intermediul Ghișeului unic se va amâna până la obținerea avizului/acordului de mediu.
Pentru cine funcționează Ghișeul?
De facilitățile primului Ghișeu unic în domeniul obținerii avizelor necesare autorizației de construire pot beneficia doar cei care doresc să investească în 31 de comune din județ - celelalte localități din județul Sibiu au instituția arhitectului șef în cadrul Primăriei, prin urmare autorizațiile de construire se obțin direct de la respectivele primării. Cele 31 de comune sunt Alma, Alțâna, Apoldu de Jos, Ațel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Bîrghiș, Blăjel, Boița, Brateiu, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Hoghilag, Iacobeni, Jina, Laslea, Loamneș, Ludoș, Merghindeal, Mihăileni, Moșna, Orlat, Păuca, Poiana Sibiului, Rîul Sadului, Șeica Mare, Târnava, Tilișca și Valea Viilor.
Cu toate că numărul localităților aflate sub ”jurisdicția” Arhitectului șef al județului este destul de mare, numărul de acte emise în domeniul urbanistic nu este atât de ridicat precum în cazul celor două municipii din județ (Sibiu și Mediaș), unde astfel de ghișee nu există.
Anul trecut dinspre Consiliul Județean au fost emise 450 de certificate de urbanism și au fost avizate mai bine de 40 de documentații urbanistice. Din lista publicată de Direcția Arhitect șef în ceea ce privește planurile urbanistice avizate, se remarcă faptul că cele mai numeroase investiții care au avut nevoie de astfel de planuri sunt parcurile fotovoltaice, amenajarea de pensiuni și case de vacanță.
În ceea ce privește autorizațiile de construire, numărul total de autorizații emise de Arhitectul șef al județului este de 248, alături de alte zece autorizații de desființare. Spre comparație, Direcția de urbanism din cadrul Primăriei Sibiu a emis peste 950 de autorizații de construire, iar urbaniștii Primăriei din Mediaș au emis în total 318 astfel de autorizații.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Valea Viilor ,
Ioan Cindrea ,
Consiliului Județean ,
Acţionarii Transgaz Mediaş ,
Consiliului Județean Sibiu ,
Axente Sever ,
Consiliul Județean ,
Șeica Mare ,
Primăriei Sibiu ,
Ghișeul Unic ,
Poiana Sibiului ,
Direcția Arhitect ,
Doar Oficiul ,
Rîul Sadului
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
John S
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Nustiu
Acum 11 ore
Leonard