Luni,
27.09.2021
Ceata
Acum
7°C

Tineri actori din Paris in rezidenta la Sibiu

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește timp de o lună şapte tineri actori francezi, care vor participa la o serie de ateliere coordonate de regizorul Vlad Massaci, în cadrul proiectului „Orașe pe Scenă / Cities on Stage”.

„Sibiu, o rană neînchisă” este un atelier care își propune să aducă la Sibiu şapte actori ce vor lucra sub coordonarea lui Vlad Massaci la un proiect de teatru documentar, despre amintiri și istoria orașului și a locuitorilor acestuia. Atelierul coordonat de regizorul român are ca temă plecarea sașilor din Transilvania și se va finaliza prin prezentarea unui spectacol la Sibiu și la Paris, în luna iunie a acestui an.

„Va fi ca un fel de arheologie teatrală, ne vom întâlni cu oamenii și vom încerca să împrumutăm mici obiecte, să copiem fotografii și să ne imaginăm situații de viață pe care să le transpunem pe scenă”, a declarat Vlad Massaci, înainte de începerea workshop-ului.

„Sibiu, o rană neînchisă” va avea premeira la Sibiu în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu printr-o reprezentație programată duminică, 8 iunie, ora 16:00, la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu. Spectacolul de la Paris va avea loc luni, 16 iunie, la Odéon-Théâtre de l’Europe. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

„Cities on stage / Oraşe pe scenă” este un proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene prin Programul Cultura şi îşi propune să susţină un dialog creativ între Théâtre National din Bruxelles (Belgia), Folkteatern din Göteborg (Suedia), Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris (Franţa), Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (România) şi Teatro de la Abadía din Madrid (Spania). Pe parcursul a cinci ani de zile, cele şase teatre partenere vor realiza şapte co-producţii ce au la bază scenarii originale. Astfel, între 2011 şi 2016 cei şapte artişti selectaţi pentru scrierea textelor, Fabrice Murgia (Belgia), Lars Norén (Suedia), Joël Pommerat (Franţa), Gianina Cărbunariu (România), Antonio Araujo (Brazilia), Emma Dante (Italia) şi Frank Castorf (Germania) vor realiza o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, dând naştere unui repertoriu de spectacole noi, conectate la noile realităţi ale continentului aflat într-o continuă transformare. Din echipa creatorilor mai fac parte regizorii Nathalie Garraud (Franţa), Armel Roussel (Belgia), Mélanie Mederlind (Suedia), Vlad Massaci (România) şi David Iodice (Italia). Pe lângă cele şapte co-producţii, proiectul va susţine o serie de programe secundare, printre care proiecte de mobilitate, ateliere de lucru cu publicul, seminarii, activităţi educative pentru tineri şi workshop-uri pentru actori.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus