Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Subway a deschis primul restaurant in Sibiu | Foto

După o investiție de aproximativ 150 de mii de euro, de luni a fost deschis primul magazin Subway din oraș. ”Franciza Subway nu a ajuns până acum în Sibiu din cauza chiriilor ridicate din centrul Sibiului”, consideră Andrei Trifan, agentul de dezvoltare pe România al celor de la Subway. Noul restaurant funcționează într-un spațiu de aproximativ 100 de mp la parter, plus alți 60 de mp la subsolul clădirii de pe pietonala Nicolae Bălcescu. Subsolul este gândit să funcționeze asemenea unui coffee lounge. ”Am considerat că este oportun să aducem această franciză la Sibiu. Pentru noi este o afacere de familie. Prin urmare, deocamdată nu ne-am impus o cifră pentru vânzări, dar ne-am dori să mai deschidem un astfel de restaurant, dacă se dovedește un succes”, afirmă sibienii care au achitat cei 7.500 de euro pentru folosirea francizei pe următorii 20 de ani. Tinerii care au preluat franciza sunt Dragoș și Bianca Duceac (soț și soție) și Carina Simtion, sora lui Dragoș. ”Vor lucra aici între 12 și 15 persoane alături de noi, în funcție de fluxul de vânzare și capacitatea de servire”, estimează cei trei.

Nouă milioane de combinații

Cei de la Subway spun că toate legumele folosite pentru sandvișurile lor sunt cumpărate de pe piața locală. În restaurantul de tip QSR (Quick Service Restaurant – restaurant cu servire rapidă) se prepară 15 tipuri de bază de sandvișuri.     ”Prin diferitele ingrediente, din aceste 15 tipuri de bază se poate ajunge la peste nouă milioane de feluri de sandvișuri”, calculează Andrei Trifan.
Restaurantul de la Sibiu este al 19-lea de acest fel din țară, iar în afara Bucureștiului este singurul care nu este amplasat într-un centru comercial. ”Anul acesta estimăm că vor mai fi deschise patru astfel de restaurante în București și alte patru în țară: la Veștem, Brașov, Oradea și Arad”, mai spune tânărul agent de dezvoltare.
Restaurantul de la Veștem (comuna Șelimbăr) se va deschide în aproximativ o lună și va fi primul drive-thru Subway din România.

De la americani

Lanțul de restaurante Subway a fost înființat acum aproape 50 de ani în SUA. În prezent numără peste 41.000 de restaurante, deschise în 106 de țări. ”Produsele de bază sunt sandvișurile, gamă completată de preparate crocante (crisps), supe, prăjiturele americane, băuturi calde şi reci. Sandvișurile sunt pregătite în faţa clienţilor, după cum doresc”, se arată într-un comunicat al reprezentanților Subway.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

32 comentarii

cipi

Acum 11 ani

numai porcarii de genul asta se deschid? o fabrica de suruburi de productie nu vezi in schimb vezi toate bombele alimentare
Raspunde

Piulita

Acum 11 ani

Si eu astept sa faca astia o fabrica de piulite sau saibe macar
Raspunde

dave

Acum 11 ani

de cand asteptam!! iti dau eu cateva piulite daca ai nevoie, cipi :))
Raspunde

Dorin

Acum 11 ani

Ba, da ceva pompe hidraulice de unde iau? Pana mea... numa rahaturi din astea vad.
Raspunde

Sibian

Acum 11 ani

Felicitari ca suntem si noi in rand cu lumea civilizata.Si avem locuri superbe pe pietonala principala.La mai multe locuri de genu asta.Branduri de acest gen.Asa trebuie sa fie pe o pietonala de genu asta.Felicitari!
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Suruburi, saibe, pompe, receivere, sateliti, tabla zincata, pietre de caldarâm (granit), papusi, jeans, bombe nucleare, avioane rusesti de performanta, computere americane, produce GHINA POPULARA...Compania ONLINE cea mai mare centralizata a lor se numeste (nu râdeti,inainte de a verifica) Ali-Baba...Invatati chineza...
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Corrigenda la mine:- Noa, ghine ca-i Ghina, cine-i de ghina?
Raspunde

Bv

Acum 11 ani

Bafta!
Raspunde

John

Acum 11 ani

Felicitări celor cu inițiativa și succes Subway-Sibiu!Personal văd Subway peste McDonalds,KFC și BurgerKing dpdv calitativ!
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

9. John (IP 92.84.25.241): [...]Personal văd Subway peste McDonalds,KFC și BurgerKing dpdv calitativ! (23:11:32)[...] ___CIUDAT: ar fi prima data când un \"SUB\" e \"PESTE\"__Dar PARADOXY-LAND accepta orice, numai nu LOGICA ELEMENTARA...
Raspunde

@Georg

Acum 11 ani

Cu părere de rău amice din Germanica dar n-ai înțeles nimic din postarea mea ,nu mai lua la ”purecat” cuvintele în halul ăsta că n-ajungi nicăieri...Gute Nacht Herr Georg!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Ok, Subway avem, metrou pe când?
Raspunde

yyyyy

Acum 11 ani

pompe hidrauluice se face in vestu sibiului si piulite ,acolo unde a creat ,johannis alea 40 000 de noi locuri de munca ,spre deosebire de aia ai tai care au distrus in 25 de ani vreo 70 000 la nivel de sibiu,ba asta cu piulitele in singe ,dute in orce oras istoric de valoarea sibiului si vezi numai cafenele si restaurante ce vrei s-a le dai la sutele de mii de turisti care ne viziteaza orasu piulite si pompe ,lasa ca vine maronii si cersesc si da tunuri prin buzunarele turistilor ,acum vine ponta si ne face o fabrica de piulite
Raspunde

Dan

Acum 11 ani

In urma cu cativa ani in centru se deschideau restaurante, acum se deschid fast-food-uri, nu este deloc un semn bun pentru economia locala. Astept ziua cand se vor bate pentru centru bancile, abia atunci va avea sibiul potential mare de dezvoltare.
Raspunde

Silviu

Acum 11 ani

Super ok. Mancarea e super buna, dar putin cam scumpa. Ar putea sa mai reduca putin din preturi, daca ar vrea sa o duca mult si bine in sibiu.
Raspunde

european

Acum 11 ani

\"restaurant\" e cam mult spus, Subway e un exponent al culturii ( deficitare) americane pe toate planurile, nu cred ca prinde la sibieni, dupa o vizita de curiozitate se vor lamuri.
Raspunde

asdf

Acum 11 ani

\"...în afara Bucureștiului este singurul care nu este amplasat într-un centru comercial.\" ??? - in Pitesti este Subway de peste 1 an, si nu este in centru comercial, ci este tot pe o pietonala, similara cu N.Balcescu.
Raspunde

siby

Acum 11 ani

@15. Stimate Silviu, poate ca mancarea este putin mai scumpa, dar comparand cu \"porcariile\" McD sau BurgerK sau chiar kebap-ul, cred ca oricine alege sa plateasca 10-20% in plus pentru ceva pregatit pe loc si proaspat, decat sa consumi ceva care sta de 20-30 min. si asteapta clientul infometat! Nu le fac reclama doar analizam calitatea si sanatatea produselor vandute...aici totul se pregateste doar la comanda! Nu trebuie sa mancam mult, prost si ieftin ci putin dar bun si sanatos. Pofta buna!
Raspunde

DORU DUCEAC

Acum 11 ani

FELICITARI ...SI DORESC SUCCES ...TINERILOR INTREPRINZATORI...FAMILIA DUCEAC ...O FAMILIE PUTERNICA , FRUMOASA SI ..INVINGATOARE !!!...
Raspunde

Andrei

Acum 11 ani

Daca fac sandwich-urile macar la fel de bune ca cei de la Lucas (in piata mare) au dat lovitura :)
Raspunde

@18 siby

Acum 11 ani

Da-mi voie sa cred ca faci parte din staff-ul dugenei numita \"restaurant\" si sa te suspectez doar de propaganda si PR, pentru ca altfel sincer ai fi demn de toata mila... Daca niste mezeluri absolut banale puse intr-o chifla de plastic semicoapta congelata si vezi doamne preparata (5 minute in cuptor) pe loc reprezinta o alternativa sanatoasa la Mc, KFC si shaorma, atunci inseamna ca spalarea pe creier, practicata pe scara larca prin Occident, a atins cote alarmate si pe plairueile noastre.
Raspunde

vasiladi

Acum 11 ani

ce zice concurenta?supermamma
Raspunde

bibi

Acum 11 ani

hai, chiar atita entuziasm de promo pt un cacao de fastfood! zis restaurant. cit v-au platit sa faceti asta? e un semn prost, al saraciei si al mahalaizarii orasului Sibiu, covrigariile si fastfoodurile se inmultesc ca ciupercile in CENTRU.
Raspunde

reclama

Acum 11 ani

Ezista in Sibiu si tara persoane puse expres numai sa saboteze,denigreze si sa improaste cu noroi tot ce e sibian,sa le diminueze importanta,chiar daca sunt lucruri bune ceea ce se face,de ce nu se fac legi impotriva acestor lepre, sabotarii si subminatori.Bai bibiloiule,ia mai vezi-ti de drum si mai scuteste-ne de comentariile tale abjecte indreptate impotriva Sibiului.
Raspunde

@24

Acum 11 ani

Eu zic ca esti tare prost, deh sibian getbeget
Raspunde

PB

Acum 11 ani

Felicitari, e loc de astfel de investitii in zona centrala. Ceea ce nu-mi place absolut deloc este modul in care a fost amenajata fatada, ar fi trebuit sa se adapteze zonei vechi. In Salzburg, de exemplu, McDonald\'s si alte firme similare au permisiunea de a monta doar sigle din fier forjat sau in acord cu arhitectura veche a orasului. Din cauza faptului ca fatada nu este primitoare, fiind pestrita, nu cred ca voi intra in acest spatiu comercial. Pacat...
Raspunde

PB

Acum 11 ani

La asa o investitie, ar fi meritat sa fie zugravita si fatada, e rece si neprimitoare. O terasa, ceva?
Raspunde

@25

Acum 11 ani

Daca eu sunt prost,apoi tu ai o mare problema-bubui si pocani de prostie.
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Băi, da\' ce restaurant e ăsta fără lăutari? Batăr unu cu orga de pept...
Raspunde

cipici

Acum 11 ani

doar o alta shaormerie pe Balcescu; astea sunt vremurile. La Agentia CFR shaormerie, la Agentia Teatrala shaormerie, la Galeriile de Arta shaormerie, la Bufnita la fel; in sfarsit si Subway! Shaormerie si la fostul Unicum. Sa numar amaneturile de pe Balcescu? Sa numar magazinele cu \"4 lei orice produs\" de pe Balcescu? Oameni buni, cand centrul se umple de pacanele, amanet, second-hand si shaormarii ceva nu e bine. Nu e bine pe termen lung pt. orasul in care traim.
Raspunde

@cipici

Acum 11 ani

E Sibiu fraticule, adica nu-i nici tara nici oras, ci asa ceva intre! Ce pretentii poti avea de la o comunitate care face un eveniment din deschiderea in 2014 a unui lant care e venit din 2005 in Romanica?
Raspunde

eu

Acum 11 ani

Si tot nu ai unde sa mananci ceva in orasul asta BUN si IEFTIN .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus