Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Incep lucrarile la viaductul dintre Calea Surii Mici si strada Mihail Kogalniceanu

Din prima zi a săptămânii viitoare, pentru o perioadă de aproximativ 22 de luni, un tronson al străzii Mihail Kogălniceanu va fi închis traficului auto, pentru a permite desfăşurarea şantierului de construire a noului viaduct din zonă. "De luni, 26 mai se va închide tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecţia cu Calea Turnişorului până la liniile de cale ferată. Acest tronson va rămâne închis timp de 22 de luni", anunţă reprezentanţii administraţiei locale. Valoarea lucrărilor pentru această investiţie este de peste 38 de milioane de lei.
Tot în aceeaşi zonă şi tot din 26 mai vor începe şi lucrările de modernizare a străzilor Kiev şi Deva. În primul caz, reprezentanţii administraţiei locale estimează că traficul va fi redeschis în cursul acestui an."Pe strada Kiev vor începe mai întâi lucrările la reţeaua de gaz pe tronsonul dintre Paris şi Câmpului, acestea fiind executate sub trafic. Pe tronsonul dintre strada Praga şi strada Mihail Kogălniceanu se vor executa lucrări de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, pentru aceasta fiind necesară închiderea traficului. Pe această stradă se va reface şi infrastructura rutieră şi va fi redată traficului complet modernizată la sfârşitul acestui an", se mai arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sibiu.

Mai multe detalii despre viitorul viaduct dintre Calea Şurii Mici şi strada Mihail Kogălniceanu puteți citi aici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Alex

Acum 9 ani

chiar nu va informati 2 secunde. Au inceput sa lucreze de o luna in zona la apa si canal. Sau sa inteleg ca primaria nu stia ca au inceput lucrarile?
Raspunde

,

Acum 9 ani

portiunea care se inchide face parte din strada calea surii mici nu din strada kogalniceanu care se termina la sensul giratoriu. tot viaductul este amplasat doar pe strada calea surii mici. daca ati fi urmarit filmul de prezentare vati fi dat seama.
Raspunde

siby

Acum 9 ani

Nu stiu daca aceasta investitie era absolut necesara...la ce trafic mai exista acum pe calea ferata (prin Turnisor intre orele 8.00-13.00 trec 4-5 trenuri de persoane) cred ca o trecere la nivel cu semi-bariere era mult mai ieftina si ar fi preluat mai usor tot traficul de pe strazile adiacente...Banii puteau fi folositi in alte parti mult mai circulate din Sibiu, dar probabil ca interesele unor transportatori si firme mai mari din zona vest au dus la aprobarea investitiei. Ma rog...era mai interesant un viaduct la actuala bariera de langa gara Turnisor!
Raspunde

pt 3

Acum 9 ani

corect siby...ce mai conteaza?..nea ilie e la zdup si numai vede viaductul....astai romanika lui escu...ardelenii sunt d eivna k i suporta pe mitici la conducere ,dar cum le a spalat ,,escu,, creierile cu ungurii iau ardealul salut autonomie...asa k capul jos si***sus sa vo puna bucurestenii fraierilor
Raspunde

@siby

Acum 9 ani

Nu ți se pare normal să fie construit în urma intereselor unor transportatori? persoanele fizice contribuie semnificativ mai puțin la buget comparativ cu firmele. În plus dezvoltarea unei firme înseamnă mai multe locuri de muncă și implicit mai multe taxe. Să nu uităm totuți că viaductul ăsta se face cu fonduri europene. Cât timp nu sunt bani din bugetul local eu mă bucur că se face orice. Mai bine să se construiască la noi decât să îi fure bandiții din bucurești sau mai rău, să rămână necheltuiți. În plus știu discuțiile și postările celor care înjurau noul pod peste Cibin, că nu circulă nimeni pe acolo. Sunt curios dacă cei care înjurau au avut curiozitatea să meargă pe acolo să vadă ce util este. Să nu mai vorbim că acum, după ce intră în reparații și podul de la piață, podul de la Neculce va fi aur curat pentru cei din zonă.
Raspunde

pod

Acum 9 ani

ba nu va place nimic tot ce se face benefic sibiului si traficului normal apareti voi detratori de serviciu ,lucrarea este foarte buna va fi un fel de legatura cu centura sibiului si legatura +trafic fluid pentr0u zona de sud -vest a sibiului ,bai toata industria sibiului s-a mutat in vestu orasului ca pe asta care vau lasato sasi in interioru sibiului ati facuto terci ,mai pe intelesu vostru varza a la cluj ,majoritatea sibienilor care se duc la sevici ca s-a va tina pe voi observatori acasa cu pensi grase si lipiti la bani publici prin tot felu de servici de sifonat bani se duc in zona vest ,ca daca nu venea investitori adusi de ,johannis noi astia de traim din munca veneam in audiente la jupini vostri s-a ne inscrie la ajutoare sociale gen alimente UE si alte forme de combate saracia ,mai dat cu matura in fata porti la jupin si carat cosu la magazine la stapini de sclavi creati de nastase 9 case si cu matusa tamara in suflet
Raspunde

radu

Acum 9 ani

Strada TIMISOARA cand o reabilitati, draga Primarie a Sibului?
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

siby, viaductul de pe Calea Surii Mici desface încă o intrare în Sibiu descongestionând-o pe cea de la Metro, supraaglomerată în unele perioade. Iar firmele care profită în primă instanță, sunt cele de salubrizare care o să ducă mai ușor gunoiul la groapa din Cristian. Ca să nu mai vorbim de noi toţi care mergem la Ocna.
Raspunde

adiarc

Acum 9 ani

ca de obicei apar Gica Contra...daca se face...de ce se face ???? daca nu se face ....de ce nu se face ??? sunte-ti penibili
Raspunde

Geo

Acum 9 ani

Nu se putea face trecere cu semibariere. Ar fi fost 3 chiar 4 treceri la nivel pe un interval kilometric foarte mic, dotarea cu instalatii de semnailizare la distante asa de mici intre ele fiind neconforma cu stas 1244/1/96. Tehnic este periculoasa dotarea cu 3 instalatii de semnalizare la treceri la nivel in cca. 3 km.
Raspunde

siby

Acum 9 ani

Da, este totusi necesar. Am spus ca erau si alte proiecte prioritare, insa ganditi-va cum se preia traficul greu pe aceasta pasarela prin cele 2 giratorii destul de \"stranse\" de pe Kogalniceanu! Accesul de pe strazile adiacente din ambele parti ale pasarelei se va face destul de greu! E bine, asa cum precizau altii, ca se misca ceva si ca este tot in folosul nostru. Sa speram ca se misca repede totul. Salutare!
Raspunde

so

Acum 9 ani

si totusi in google apare mihail kogalniceanu de la giratoriu stop si nu calea surii mici cumstiam ...cind s-a schimbat denumirea strazii?
Raspunde

@12

Acum 9 ani

Mâine s-a schimbat denumirea uliței!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus