Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

"Saptamana verde" a Comisiei Europene a adus oaspeti la Statia de epurare a Sibiului

Un grup de aproximativ 60 de elevi și cadre didactice ai Școlii gimnaziale numărul 21 din Sibiu au vizitat vineri, 23 mai, Stația de epurare a Sibiului în cadrul Proiectului ”Săptămâna verde”, derulat de ”Apă Canal” Sibiu sub egida Comisiei Europene. Oaspeții au aflat procesele pe care nămolul extras din apa menajeră, le parcurge pentru a fi transformat în energie electrică și agent termic.

În cadrul amplelor lucrări de reabilitare și modernizare a Stației de epurare, derulate între 2007 și 2010 prin Proiectul Ispa, a fost realizată o linie de fermentare a nămolului, biogazul rezultat fiind ars în motoare cu cogenerare, rezultând energie electrică. În timpul funcționării, motoarele produc și agent termic ce urmează a fi utilizat în procesul de fermentare a nămolului.

”Energia verde” obținută a dus la scăderea la jumătate a facturii de energie electrică a Stației de epurare de la Sibiu care este una printre puținele facilități de acest tip din România care valorifică biogazul.

„Elevii au aflat și de eforturile pe care ”Apă Canal” le face pentru implementarea actualului proiect de investiții din fonduri europene, derulat prin POS Mediu, a cărui valoare este de aproximativ 100 de milioane de Euro, cu beneficii directe pentru peste 246.000 de locuitori din aria de operare a societății. Cei mai atenți elevi au primit din partea societății ”Apă Canal” și firmei Wilo România ghiozdane și premii-surpriză care le vor aduce aminte de lecția de ”energie verde” ținută la Stația de epurare”, spun organizatorii.

Ediția 2014 a ”Săptămânii verzi” a Comisiei Europene se desfășoară sub sloganul ”Economia circulară - economisește resurse, creează locuri de muncă”.

Proiectul depus de ”Apă Canal” Sibiu, derulat în cadrul Programului educațional ”Prietenii apei”, cu sprijinul Wilo România, a fost acceptat de Comisia Europeană alături de alte patru proiecte ”verzi” din Timișoara, Piatra Neamț, Vrancea și Bacău.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

Sibian

Acum 11 ani

Felicitari ! As vrea sa vad si Gazul si Electrica facand si altceva decat sa ne ia banii !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus