Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Dupa 24 de ani, FSN nu se dezminte, dar nici fostii sai admiratori

Scriu acest comentariu la încheierea campaniei electorale pentru europarlamentare care mi-a amintit-o pe cea a alegerilor din 20 mai 1990.

Unele imagini fulgerau spre cele de acum exact 24 de ani. Vă mai aduceţi aminte? „ Nu ne vindem ţara”, „noi suntem români”, „voi n-aţi mâncat soia”, adunări şi mitinguri cu potopul, în care se gâdilau cu o făţărnicie dezarmantă sentimentele naţionale, mândria naţională, folosind în acest scop toate oportunităţile la îndemână. Cum s-a văzut, cu rezultate ameţitoare.

Fidelii moştenitori în linie dreaptă şi-au reamintit de uluitorul succes şi au luat-o la drum, cutreierând ţara în lung şi-n lat, exhibând din nou, paroxistic, mândria naţională. Cu un succes scontat, desigur. Precum şi cu metode şi practici similare, menite să încânte susţinătorii devotaţi, să ademenească sufletele îndoielnice. Două atuuri principale au pus la bătaie: disponibilitatea nelimitată de bani şi eterna, „promiţătoarea” minciună.

Rar o campanie electorală în care  reprezentanţii puterii ( guvernamentale şi parlamentare) să fi făcut atâta risipă de fonduri băneşti. Este extrem de greu de crezut că un partid, fie el şi cel mai mare, dispune de bani-gârlă într-o campanie electorală. Am auzit spunându-se că au folosit bani publici. Ar fi grav, când ţara resimte acut nevoi financiare.

S-a ilustrat făţiş, copleşitor, triumfalismul naţional, acreditând promisiunea că sub bagheta lor vom atinge culmea progresului şi dezvoltării, cu deschideri de orizonturi abia visate. Exuberanţa şi veselia au pus stăpânire pe mulţimile hipnotizate. Neavând ce pune acum, concret, pe masa electorală, au fost aduşi în scenă bunii şi străbunii pentru a îndemna poporul să voteze neofesenismul, sub impulsul promisiunilor mincinoase care ne-au umplut până la refuz cămara.

Propriu zis, nu era nevoie de atâta tam-tam. Cu multă vreme înainte de începerea campaniei electorale se puteau întrezări rezultatele. Cea mai mare parte a a alegătorilor consecvenţi postdecembrişti care se prezintă la vot sunt susţinătorii ardenţi ai fostului FSN, asigurându-le urmaşilor succesul scontat. Ei alcătuiesc jumătate sau peste, din masa prezentă la urne. Restul sunt din cei fideli celorlalte partide, zise de dreapta, nici aceştia neaşteptând prea multe invitaţii pentru a se prezenta la urne.

Sondajele prefigurau că peste 70% dintre alegători nu se vor prezenta la vot. Aici se cantonează adevărata semnificaţie, adevăratele consecinţe ale democraţiei noastre şchiopătânde. Indiferent de motivele invocate, consecvenţa absenteismului la vot face dovada că sistemul nostru  democratic este în gravă suferinţă. El pare a nu se potrivi stadiului postdecembrist de evoluţie a societăţii româneşti.

Este întru totul falsă susţinerea că neprezentarea la vot ar fi o opţiune electorală. Neîncrederea, dezamăgirea ca urmare a prestaţiei aleşilor nu justifică absenteismul. Această dezamăgire îşi are punctul de pornire, punctul de sprijin tocmai în atitudinea electoratului care, neprezentându-se la vot, lasă decizia arbitrariului unei minorităţi fie insuficient pregătită electoral fie aflată sub influenţe care-i deturnează conştiinţa. Dan Voiculescu a fost ales senator în alegerile din 2012 cu votul a 70% din totalul celor ce s-au prezentat la urne în colegiul său, deşi a fost deconspirat de justiţie ca prim securist, precum sunt de notorietate afacerile prin care şi-a construit un adevărat imperiu financiar. La ce prestaţie te puteai aştepta din partea sa?  Cine se face vinovat că l-a acreditat cu atâta dărnicie electorală? Şi câte situaţii asemănătoare s-ar putea reliefa. Plagiatul lui Victor Ponta denotă grave carenţe morale. Cu toate acestea este ridicat în slăvi, pe când opinia publică din Germania sau Ungaria au determinat politicieni de rang comparabil să demisioneze pentru plagiate şi abateri mai puţin vizibile.  

Aruncăm vina asupra politicienilor trecând cu o gravă uşurinţă peste vina noastră, fie pentru că nu ne prezentăm la vot fie că apreciem şi alegem greşit. Ne amăgim că aplicăm o palmă politicienilor când de fapt aplicăm o palmă României.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 405

Comentarii

3 comentarii

Eu, sibianul

Acum 9 ani

Domnule, ati avut ocazia sa faceti ceva, dar nu prea s-a vazut nimic. Ati fost - asta este perceptia mea - un ministru slab... e usor sa comentati aproape la fel de anonim ca noi, cititorii, despre lucruri pe care ati avut puterea - macar in parte - sa le faceti, pe cand noi doar sa le comentam si, vezi Doamne, sa le schimbam prin vot!?! Nu mai aruncati (nu dumneavoastra personal) vina pe alegatori, pentru ca, de fapt, minoritatea aia \"face cartile\"...
Raspunde

unu fara nume

Acum 9 ani

cum nu a facut nimic pentru sibiu ,a cedat curtea de apel la consateni lui din alba ,si ca el mai sunt citiva sibieni de pe alta meleaguri care se trezesc ca-au neamuri pe la sibiu si dupa nui mai stie nimeni de soarta lor semai aude ceva de iliesiu ,dat disparut ,dute mai nea fasole si lasane cu analizele tale de duhovnic si papati pensia nesimtita pe care vati traso voi magistrati nu mai fa electoratu ca nu stie cu cine s-a voteze ,ca la saracia la care ati adus tara ,omul de rind a devenit o leguma .s-a vi s-a facem schimb de pensii si atunci s-a te aud vinzatorule,adunativa toti detractori sibiului si valea la voi acolo de unde va trageti
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

o nulitate care nu a facut nimic pentru sibiu....doar povesti pentru copii ....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus