Un tânăr din Mârșa, de doar 21 de ani, a murit azi-noapte, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Șoferul, aflat la volanul unui BMW, s-a angajat într-o depășire neregulamentară la ieșirea din Tălmaciu, în zona fabricii Faurecia. Când a încercat să intre înapoi pe sensul său de mers, tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea șoselei. Șoferul a decedat pe loc.
În mașină se mai afla un alt tânăr din Mârșa, tot în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost grav rănit și a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean din Sibiu.
Este al doilea accident grav petrecut pe drumurile din județul Sibiu, în mai puțin de 48 de ore. Vineri, șoferul unui taxi și pasagera din stânga spate au decedat pe loc, în urma coliziunii cu un TIR, pe DN1, în apropiere de Fântânița Haiducului. O altă femeie aflată în taxi murit la spital, după câteva ore. Identitatea acesteia nu a putut fi deocamdată stabilită. Se pare că pasagera a fost luată la ocazie, din zona Veștem. Un al patrulea pasager din mașină se află în continuare în stare gravă, la spital.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 786


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Lungilă
Acum 3 ore
Alzara
Acum 3 ore
Plot twist
Acum 3 ore
Alex
Acum 4 ore
Marius