Liberalii sibieni, strânși la sfârșitul săptămânii trecute în Delegația Permanentă a organizației au decretat că Johannis trebuie sprijinit pentru conducerea partidului, că PNL trebuie să se îndrepte spre popularii europeni și că alături de PDL să formeze o alternativă de dreapta la politica dusă de stânga aflată acum la putere. Primul pas, consemnat atât de liberali, cât și de democrat-liberali este renegocierea majorității la Consiliul Județean Sibiu. Dacă liderul PNL Klaus Johannis a vorbit deschis despre posibilitatea de a se schimba vicepreședinții Consiliului Județean, Raluca Turcan, liderul PDL Sibiu a vorbit despre presiunile la care sunt supuși primarii democrat-liberali din partea social-democraților.
Liberalii și democrat-liberalii au proclamat unitate, după ce au anunțat că au avut loc primele întâlniri cu liberalii. La nivel local, PNL și PDL vor acționa ca doi aliați politici, susțin aceștia. ”PNL și PDL au obligația de a crea un mecanism politic care să dea României un proiect de țară european și o alternativă la guvernarea dezastruoasă a PSD. Pregătim un mare partid pentru dreapta românească pentru mulţi ani. Asta înseamnă că vom veni cu un proiect care are accente pentru prezidenţiale, are programe pentru guvernare şi are un concept pentru România”, se arată în documentul compus după prima întâlnire a echipelor locale de negociere.
Concluzia privind unificarea dreptei este simplă, conform președintelui interimar al PNL, Klaus Johannis. ”PNL și PDL trebuie să se despartă acolo unde sunt alianțe locale de PSD și să meargă împreună și caute dacă e cazul de alți aliați să formeze majorități”, a declarat Klaus Johannis, la sfârșitul săptămânii trecute. Legat de situația de la Consiliul Județean Sibiu, unde majoritatea este stabilită de tabăra care convinge consilierii FDGR să i se alăture, Johannis a spus că se va negocia. ”La Consiliul Județean Sibiu va trebui să existe discuții foarte serioase între cei implicați. Există dorința unei negocieri, Eu n-o să fiu parte din negociere, dar voi fi la curent cu ce se întâmplă”, a comentat liderul PNL. A precizat că nu vor fi lucruri senzaționale care se vor schimba, însă e posibil să fie schimbați vicepreședinții. ”Vicepreședinții pot fi schimbați. Acolo unde s-au schimbat majoritățile, ei au fost schimbați”, a mai comentat Klaus Johannis.
Președintele PDL Sibiu, Raluca Turcan, a anunţat deja că alături de liderul PNL Sibiu, Mircea Cazan, vor începe negocierile cu FDGR şi PP-DD, pentru refacerea majorităţii în Consiliul Judeţean Sibiu. ”Am hotărât să discutăm acest subiect, al majorităţii. Nu putem singuri, PDL cu PNL, şi urmează să purtăm discuţii cu Forumul German şi vom anunţa în momentul în care vom lua decizia, exact cum procedăm. (...) Vom discuta punctual şi cu persoane din PP-DD”, a spus Raluca Turcan, citată de Agerpres. Aceasta a mai precizat că primarii PDL şi PNL din judeţul Sibiu doresc primirea de fonduri, fără să se ţină cont de apartenenţa politică. ”Pe mine mă interesează care sunt proiectele prioritare pentru judeţ şi dacă Cindrea cu majoritatea le-au urmărit şi le-au pus în practică. Mă interesează, de asemenea, dacă există criterii obiective de alocarea resurselor şi de a sprijinire a comunităţilor locale, care să nu ţină de culoarea politică a primarilor. În momentul de faţă există nişte presiuni uriaşe asupra unor primari PDL, lucru întâlnit şi la alte partide”, a arătat Raluca Turcan.
Echipa de negociere a PNL Sibiu care va negocia fuziunea cu PDL Sibiu este compusă din Mircea Cazan, președintele PNL Sibiu, senatorul Nicolae Neagu, deputatul Ioan Tămâian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu Marcel Luca, preşedintele PNL Municipiul Sibiu Virgil Popa, primarul oraşului Copşa Mică, Daniel Mihalache, primarul Comunei Răşinari, Bucur Bogdan, Alexandru Zavatin şi Costel Totan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Mircea Cazan , Consiliului Județean , Raluca Turcan , Alexandru Zavatin , Bucur Bogdan , Ioan Tămâian , Copșa Mică , Nicolae Neagu , Klaus Johannis , Delegația Permanentă , Daniel Mihalache , Forumul German , Costel Totan , La Consiliul Județean Sibiu , Consiliului Judeţean Sibiu Mar , Municipiul Sibiu Virgil Popa , Primăria Comunei Răşinari
Vizualizari: 497
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John