O nouă performanță pentru fotbalul juvenil sibian: micuții fotbaliști de la FC Interstar Sibiu au izbutit să ajungă ȋn elita fotbalului juvenil românesc, ȋn urma locului IV obținut la Campionatul Național de juniori "D". "Este ceva deosebit. Am fost aproape de o mare performanță. Locul patru ȋn țară este o mare realizare. Ȋn trecut, echipele InterStarului au mai obținut astfel de clasări. Acest rezultat ne obligă la mai multe pe viitor. Suntem mândri că am dus numele Sibiului ȋntr-o finală de Campionat Național. Nu putem fi supărați că am pierdut după penalty-uri. Acolo este loterie. Am reprezentat clubul și orașul cu succes și pentru asta suntem fericiți. Felicităm copiii, a căror muncă a fost deosebită și mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi ȋn acest sezon", au declarat, imediat după meci, antrenorii echipei.
Tinerele talente de la "categoria 2001", antrenate de Florin Bratian și Horațiu Bara, au disputat finala mică a competiției, ȋn compania formației Forex Brașov, pe care au pierdut-o la loviturile de departajare. Ȋn timpul regulamentar de joc, scorul a fost "alb", ȋncheiat 0-0.
Turneul final al Campionatului Național de juniori s-a desfășurat luni, la Academia de Fotbal de la Buftea, ȋn timp ce semifinalele competiției s-au organizat săptămâna trecută, la Brașov și Sibiu.
Traseu fără cusur, până ȋn semifinale
Puștii sibieni au fost neȋnvinși, până ȋn semifinalele competiției, reușind performanța de a obține 21 de victorii și două egaluri. Doar ȋn semifinalele turneului, disputate la Sibiu, au fost ȋnvinși pentru prima oară ȋn acest sezon. Fiind nevoiți să se ȋncline ȋn fața viitoarei câștigătoare a Campionatului Național de juniori "D", Sporting Juniorul Vaslui. La finalul turneului, juniorii au ȋncheiat sezonul cu 48 de puncte și cu un număr remarcabil de goluri marcate, ȋn număr de 118. Micii fotbaliști au eliminat, rând pe rând, echipe cu palmares, precum: ACS Kinder Sg. Mureș, CSS Corabia (campioana națională din 2011 și 2012), Electrica Timișoara (campioana ediției din 2013) și CFR Cluj (locul 5 ȋn sezonul trecut).
Finala mică, la care a participat FC Interstar Sibiu, a fost monitorizată de către mulți oameni importanți din fotbalul românesc. Premierea echipelor fiind făcută de ȋnsuși președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Autor: Adrian Stoinea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Răzvan Burleanu , Interstar Sibiu , Campionatul Naţional , Adrian Stoinea , Campionat Naţional , Florin Brătian , Electrică Timişoara , Forex Braşov , Horațiu Băra , Kinder Sg Mureş , Sporting Juniorul Vaslui , Finala Campionatului Naţional
Vizualizari: 461


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Mesterul dupe net
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 5 ore
Asdfasdf