Președintele PNL, Klaus Johannis, a declarat în această seară că nu există un scenariu politic prin care Antonescu să rămână în cursa internă pentru candidatura la alegerile prezidențiale. "PNL are doi candidaţi. Suntem în competiţie internă, sondajele ne vor da o indicaţie, iar delegaţia permanentă va lua o decizie politică. Nu există nicio luptă internă. "Se pot creea o multitudine de scenarii. Lucrurile, în realitatea, sunt extrem de simple. Nu ne ocupăm noi între noi de trasul preşului de sub picioare. (...) Dacă am considerat că am şanse la preşedinţia partidului, mi-am anunţat candidatura. Ca orice liberal care a dorit să intre în competiţie. Cum şi competiţia pentru Cotroceni o privesc ca pe o competiţie foarte serioasă. Dacă din sală au venit două propuneri şi cei doi au spus că sunt dispuşi să intre în competiţie, nu e nevoie de niciun scenariu. În interiorul PNL, există o competiţie reală şi pozitivă. E o competiţie între prieteni şi colegi. Pot să vă spun de pe acum că, dacă candidatul va fi Crin Antonescu, eu îl voi sprijini cu tot ce pot. Iar dacă eu voi fi candidatul, Antonescu mă va sprijini pe mine. Aceste mici nuanţări în discurs dau farmec acestor întâlniri şi fac deliciul presei. În spate, putem să vedem o echipă formată din noi do care e hotărâtă să meargă mai departe pentru partid", a declarat Johannis la postul de televiziune Realitatea.
Preşedintele PNL a vorbit despre "o competiţie între prieteni şi colegi" şi spune că îl va sprijini pe Antonescu dacă va fi candidatul PNL pentru Cotroceni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Crin Antonescu , Klaus Johannis
Vizualizari: 270
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 4 ore
Adi Gliga
Acum 5 ore
Canaris
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Nobody