Marţi,
20.10.2020
Cer Senin
Acum
2°C

35 de echipe la Sibiu Sands 2014, in Piata Mica

10 Iulie 2014 00:14

Turneul de beach volley Sibiu Sands revine în Piaţa Mică, în perioada 24-27 iulie. După succesul primei ediţii, organizatorii au decis ca anul acesta să fie creată şi o categorie pentru fete, Open Feminin. În plus, competiţia a fost inclusă de către Federația Română de Volei în calendarul competițional național.

Cea de-a doua ediţie a Sibiu Sands va aduce cei mai buni voleibalişti din România, în Piaţa Mică în perioada 24-27 iulie. Datorită succesului primei ediţii, în 2014 a fost creată o categorie specială de Open Feminin, la care vor participa şi jucătoare din lotul naţional.

„Ediția din acest an Sibiu Sands o să primească o nouă categorie, cea de Open Feminin. O să vedem un spectacol deosebit și din partea fetelor reprezentative ale lotului național de volei. Și la categoria masculin înregistrăm o evoluție foarte bună. Anul trecut am avut primele trei echipe din țară, campionii naționali și balcanici din ultimii șase sau șapte ani de zile. Lor le-a plăcut foarte mult evenimentul, condițiile de organizare și orașul, și prin prisma acestui fapt celelalte echipe din țară au aflat repede de acest lucru și anul acesta o să avem 12 sau 16 echipe înscrise”, a declarat Andrei Dinu, organizator al evenimentului.

Potrivit organizatorilor, în total, 35 de echipe din Sibiu, Oradea, Cluj, Craiova, Constanța, București și Arad sunt aşteptate să participe la ediţia din 2014, Sibiu Sands fiind o competiție deschisă atât sportivilor profesioniști, cât și celor amatori.

Înscrierile au început în data de 7 iulie, online, şi se vor încheia în 21 iulie. Faţă de anul trecut, turneul va fi mult mai de amploare anul acesta, desfăşurându-se pe parcursul a patru zile. Joi sunt invitaţi să participe cei pentru care voleiul este un hobby, în cadrul categoriei de Mixt Amatori. Iar de vineri, 25 iulie, până duminică, 27 iulie, sunt programate categoriile de Open Feminin și Masculin.

Competiția se va desfășura pe un teren amenajat de la zero în Piața Mică, pentru care vor fi folosiţi 230  metri cubi de nisip, patru metri cubi de lemn şi trei utilaje de mare tonaj. Trei zile vor fi necesare pentru amenajarea terenului  conform specificațiilor Federației Internaționale de Volei şi standardelor olimpice, astfel încât jucătorii prezenți la Sibiu să beneficieze de cele mai bune condiții de joc, inclusiv instalaţie de nocturnă. Spectatorii vor avea lo dispoziţie o tribună de 400 de locuri.

La ediţia din 2013 au participat 18 echipe profesioniste și de amatori din Sibiu, Oradea, Cluj, Craiova, Constanța și Arad, împărțite pe două categorii: Mixt şi Open, concursul fiind urmărit de peste 4.000 de spectatori. Cele mai bune patru echipe din țară, printre care și medaliații cu aur și argint din Campionatul Național de Volei pe Plajă, au jucat meciuri-spectacol, o parte pe nocturnă.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

UN SIBIAN

Acum 6 ani

FELICITARI ORGANIZATORILOR PENTRU ORGANIZAREA COMPETITIILOR SPORTIVE
Raspunde

radu2

Acum 6 ani

inloc sa se construiasca fabrici se fac numai evenimente de pierdut timpul. la munca nu la intins mana.
Raspunde

@2

Acum 6 ani

Eu zic sa te muti in Coreea de Nord
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus